Sondaj de opinie INSCOP Research: Percepția publică asupra vaccinării – populația vaccinată vs. populația nevaccinată

47,9% dintre români declară că s-au vaccinat.

36,9% din populația nevaccinată este de acord să se vaccineze.

Aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul.

Dintre cei care vorbesc despre COVID19 și vaccinare, persoanele vaccinate au cea mai mare încredere în medici, iar persoanele nevaccinate au cea mai mare încredere în oamenii care au avut COVID19.

Sondajul de opinie realizat în perioada 17 – 25 octombrie 2021 de către INSCOP Research  la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group – Asociația Grupul de Gândire Strategică a fost realizat pe un eșantion de 2830 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Cercetarea prezintă date privind intenția de vaccinare a populației nevaccinate, motivele ezitării față de imunizarea prin vaccinare anti COVID-19 și testează mesaje de încurajare a vaccinării pornind de la un chestionar dezvoltat pe modelul Health Belief Model, un instrument consacrat folosit la nivel internațional pentru studierea comportamentelor legate de sănătate. Potrivit acestui model, credințele personale privind sănătatea și starea personală de sănătate joacă un rol determinat în ceea ce privește formarea comportamentelor legate de sănătate.

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naționale a Vaccinării #OAMENICAMINE, prima caravană dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată și susținută de mediul privat din România.

Prezentarea grafică a cercetării poate fi descărcată accesând link-ul: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2021/11/12.11.2021-Prezentare-grafica-INSCOP-STG-Vaccinare.pdf

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Datele sugerează că între 30% și 40% din populația nevaccinată poate fi convinsă să se vaccineze cu eforturi rezonabile. Prin acțiuni suplimentare, administrative, logistice și de comunicare ar mai putea fi convinse să se vaccineze și alte categorii mai sceptice de populația nevaccinată. Cu excepția unui segment radical anti-vaccinist de aproximativ 20%-25% din populația nevaccinată, restul de trei pătrimi dintre românii care nu s-au vaccinat nu au o atitudine ostilă dogmatică față de vaccinare. Explicația atitudinii circumspecte a acestora are însă legătură cu o evaluare personală, fie obiectivă, fie influențată de dezinformări, a riscurilor proprii pentru sănătate ori se datorează impresiei că nu au suficiente informații credibile despre vaccin.  Percepția vulnerabilității în fața Covid-19 se situează totuși la un nivel ridicat, aceasta fiind mai puternică atunci când este vorba despre evaluarea riscului asupra propriei persoane decât despre impactul epidemiei la nivelul societății”. 

ANALIZA EXTINSĂ A DATELOR

Vaccinare anti-Covid

Sub jumătate din totalul eșantionului (47,9%) declară că s-a vaccinat anti-Covid, dintre care 9,2% cu o singură doză, iar 38,7% cu schema completă. 51,9% din totalul respondenților declară că nu s-au vaccinat, iar 0,2% nu știu sau nu răspund.

Acord vaccinare

36,9% dintre persoanele nevaccinate declară că ar fi de acord să se vaccineze anti-Covid (13,7% – total de acord, 23,2% – oarecum de acord), în timp ce 60,3% se poziționează împotrivă (12,3% -oarecum împotrivă, 48% – total împotrivă). Nu știu sau nu răspund 2,7%.

Sursele de informare

Întrebați de unde obișnuiesc să se informeze cel mai des, 50,2% dintre persoanele nevaccinate și 53,7% dintre persoanele vaccinate menționează posturile TV. 24,4% dintre cei nevaccinați și 14,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des de pe rețelele sociale, iar  15,8% dintre persoanele nevaccinate și 22,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des din ziare, revistele și publicațiile online. Posturile radio sunt indicate drept cea mai folosită sursă de informare de 4,9% dintre persoanele nevaccinate și de 6,1% dintre cele vaccinate, în timp ce 4,7% dintre persoanele nevaccinate și 3,7% dintre cele vaccinate indică o altă sursă de informare.

Încredere multă și foarte multă în categorii profesionale/ categorii de populație

Întrebați ”Câtă încredere aveți în următoarele categorii de populație atunci când vorbesc despre COVID19 și vaccinare?”, 83% dintre românii vaccinați au încredere multă și foarte multă în medici, 77,5% în persoanele care s-au vaccinat, 71,7% în persoanele care au avut COVID – 19, 54,1% în profesori/ educatori, 32,4% în jurnaliști, 31,8% în preoți, 22,4% în oameni de afaceri și 7,5% în politicieni.

Dintre persoanele nevaccinate, 52,5% au încredere multă și foarte multă în persoanele care au avut COVID, 49% în medici, 35,9% în preoți, 35,7% în persoane care s-au vaccinat, 33,8% în profesori/educatori, 18,3% în jurnaliști, 12,7% în oameni de afaceri și 3,2% în politicieni.

Vulnerabilitate percepută (Percieved Suceptibility)

Rugați să-și exprime acordul sau dezacordul față de afirmația ”Sunt îngrijorat de faptul că numărul morților de Covid crește necontrolat”, 47% dintre cei nevaccinați declară că sunt total de acord, iar 18,5% sunt oarecum de acord. De cealaltă parte, 7,3% sunt oarecum împotrivă, iar 24,9% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 2,3%.

36,2% dintre respondenții nevaccinați sunt total de acord cu afirmația ”Valul 4 al pandemiei este mult mai agresiv decât valurile precedente”, 22,6% oarecum de acord, 9,8% oarecum împotrivă, iar 26,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 5,1% din total subeșantion.

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Sunt îngrijorat că mă pot îmbolnăvi de Covid19 în următoarea perioadă”, 28,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 23,3% că sunt oarecum de acord, 10,1% sunt oarecum împotrivă, iar 37,2% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 1%.

Severitate percepută (Percieved Severity)

Aproximativ două treimi (67,7%) dintre respondenții nevaccinați recunosc că boala Covid-19 poate conduce la deces. Astfel, 42,2% dintre aceștia declară că sunt total de acord cu afirmația ”Boala Covid-19 poate fi mortală”, iar 25,5% sunt oarecum de acord. 7,4% sunt oarecum împotrivă, iar 21,8% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 3,2% din total subeșantion.

34% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”Noile forme de coronavirus sunt mult mai periculoase și agresive”, 24,6% oarecum de acord, 9,9% oarecum împotrivă, iar 23,4% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 8% din total subeșantion.

Peste jumătate dintre persoanele nevaccinate (57,3%) nu neagă existența virusului, în timp ce aproximativ 40% cred că totul este doar propagandă. Astfel, 25,1% sunt total de acord cu afirmația ”Virusul nu există, este doar propagandă”, 15% sunt oarecum de acord, 13% oarecum împotrivă, iar 44,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 2,5% din total subeșantion.

Beneficii percepute (Percieved Benefits)

Aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul. Astfel, 62,4% sunt total de acord cu afirmația ”Nu am încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul”, 16.8% sunt oarecum de acord, 4,5% oarecum împotrivă, iar 15,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,9% din total subeșantion.

Chestionați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Nu suport acele și vaccinurile, aș prefera o pastilă sau un tratament cu spray nazal”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 18,8% sunt oarecum de acord, 6,7% oarecum împotrivă, iar 34,8% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 2,4% din total subeșantion.

Motive de acțiune (Cues to action)

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Vreau sa aflu mai multe date medicale despre vaccin”, 67,1% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 12,8% sunt oarecum de acord, 2,9% sunt oarecum împotrivă și 16,6% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,6%.

Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Aș merge la un consult solicitat de medicul de familie pentru a-mi evalua riscurile unei infectări”, 61,2% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 16,9% sunt oarecum de acord, 3,2% sunt oarecum împotrivă și 18,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,3%.

49,6% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina atunci când voi avea mai multe informații despre vaccin”, în timp ce 22,3% sunt oarecum de acord, 4% oarecum împotrivă și 23,7% total împotrivă. 0,5% este procentul non-răspunsurilor.

56,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Dacă ar exista posibilitatea de a face testul COVID19 în mod gratuit la supermarket, aș face acest lucru”, în timp ce 13,3% sunt oarecum de acord, 3,1% oarecum împotrivă și 26,2% total împotrivă. 0,6% este procentul non-răspunsurilor.

49,1% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”M-aș vaccina dacă aș vedea mai mulți medici care să explice detaliat efectele vaccinului”. Sunt oarecum de acord cu această afirmație 19,4%, în timp ce 4,5% sunt oarecum împotrivă și 25,5% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,4%.

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Dacă aș fi sigur că efortul meu ajută medicii din spitale și ATI, m-aș vaccina și eu ”, 42,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,7% sunt oarecum de acord, 6,9% sunt oarecum împotrivă și 29,1% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,8%.

32,2% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Românii care lucrează în străinătate au făcut bine că s-au vaccinat”, în timp ce 27,2% sunt oarecum de acord, 9% oarecum împotrivă și 21,8% total împotrivă. 9,7% este procentul non-răspunsurilor.

26,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Statele dezvoltate au făcut bine că și-au vaccinat populația în proporție majoritară”, în timp ce 31,4% sunt oarecum de acord, 10,8% oarecum împotrivă și 23,3% total împotrivă. 7,6% este procentul non-răspunsurilor.

Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Cei din jurul meu sunt împotriva vaccinării și nu aș vrea să fiu eu cel care îi contrazice”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,5% sunt oarecum de acord, 9,8% sunt oarecum împotrivă și 29,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 4,2%.

31,4% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina dacă doctorul de familie îmi va spune că este sigur pentru mine”, în timp ce 18,2% sunt oarecum de acord, 9,2% oarecum împotrivă și 39,4% total împotrivă. 1,8% este procentul non-răspunsurilor.

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naționale a Vaccinării #OAMENICAMINE.

Prima caravană dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată și susținută de mediul privat din România, a plecat din București, joi, 11 noiembrie, de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. Craiova, Slatina și Pitești vor găzdui timp de câte două zile caravana #OAMENICAMINE. Locuitorii din Dolj, Olt și Argeș au ocazia de a participa la sesiuni informaționale, cu caracter educativ, despre importanța, necesitatea și beneficiile vaccinării împotriva virusului COVID -19.

Persoanele care doresc să se vaccineze vor putea face acest lucru în centrele din proximitate, deschise special pe timpul caravanei de către Direcțiile de Sănătate Publice județene. Orice persoană care are nelămuriri, întrebări despre vaccinare și dorește să se informeze, este invitată să ia parte la caravana #OAMENICAMINE, care vine special în Craiova (13, 14 noiembrie), Slatina (16,17 noiembrie) si Pitești (20, 21 noiembrie). Publicul va putea astfel interacționa cu reprezentanți ai lumii medicale, profesioniști, medici din comunitățile locale.

Acest demers face parte dintr-o amplă campanie de comunicare intitulată sugestiv, Oameni ca Mine, care este inițiată de mediul de business din România. Inițiativa vine în completarea tuturor eforturilor depuse de către autoritățile naționale și locale, cu scopul de a responsabiliza și conștientiza asupra vaccinării împotriva virusului COVID – 19.

DATE METODOLOGICE

Sondajul de opinie ”Percepția publică asupra vaccinării: populația vaccinată vs. populația nevaccinată” a fost realizat de către INSCOP Research (www.inscop.ro) la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group – Asociația Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro).

Datele au fost culese  în perioada 17–25 octombrie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice).  Volumul eșantionului simplu stratificat a fost de 2830 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1,84% la un grad de încredere de 95%. Pentru analiza percepției populației nevaccinate împotriva COVID19 a fost determinat un subeșantion de 900 de persoane care au declarat că nu s-au vaccinat. Eroarea maximă admisă a datelor pentru acest subeșantion este de ± 3.27 %, la un grad de încredere de 95%.

Consumer Technology Association premiază Samsung cu 43 de distincții CES 2022 Innovation Awards pentru performanța în design și inginerie

Toate aceste premii demonstrează concentrarea Samsung pe durabilitate, experiențe personalizate și conectate și inovație centrată pe om

București, România – 12 Noiembrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider global în tehnologie, a anunțat că 43 dintre noile sale inovații de produse și servicii au fost premiate cu CES® 2022 Innovation Awards, inclusiv patru premii Best of Innovations acordate de către Consumer Technology Association (CTA)™. Programul anual de premii pune în evidență remarcabilele inovații în ceea ce privește designul și ingineria în cadrul mai multor categorii de produse tehnologice de consum.

CES 2022 Innovation Awards

Prezența Samsung în mai multe categorii demonstrează experiența sa aprofundată, dezvoltând inovații de-a lungul mai multor categorii de produse, care propulsează înainte industria și societatea. Anul acesta, CTA a premiat Samsung la o gamă largă de categorii, precum Periferice și Accesorii pentru Computer, Hardware și Componente pentru Computer, Imagistică Digitală/Fotografie, Tehnologii Încorporate, Gaming, Headphones & Personal Audio, Sănătate și Wellness, Electrocasnice, Componente AV pentru acasă și Accesorii, Dispozitive Mobile și Accesorii, Smart Home, Software și Aplicații Mobile, Sustenabilitate, Tehnologii Wearable și Video Displays.

Premiile CES Innovation sunt sponsorizate de CTA, proprietarul și organizatorul CES – cel mai mare și mai influent eveniment tehnologic din lume. CES 2022 revine la Las Vegas anul viitor, după o ediție exclusiv digitală a evenimentului din 2021. Jong-Hee (JH) Han, President and Head of Visual Display Business la Samsung Electronics, va susține marți discursul de deschidere pe 4 ianuarie la 18:30 PST în sala Venetian’s Palazzo Ballroom din Las Vegas, NV.

Samsung Galaxy A Series

Unele dintre produsele Samsung premiate în acest an sunt următoarele:

Câștigător Best of Innovation Award:

Ediția Bespoke Samsung Galaxy Z Flip3 – Galaxy Z Flip3 Bespoke Edition le oferă putere oamenilor să se exprime așa cum își doresc prin crearea unui dispozitiv cu adevărat al lor. Utilizatorii pot alege între opțiunile de cadru ale lui Galaxy Z Flip3 în nuanțele Negru sau Argintiu și culorile de carcase față și spate în Albastru, Galben, Roz, Alb sau Negru pentru a construi un telefon potrivit stilului lor. Cu peste 49 de stiluri posibile, Samsung aduce cea mai bună caracteristică de personalizare. De asemenea, aceasta vine la pachet și cu îmbunătățirile revoluționare în ceea ce privește durabilitatea, precum rezistența la apă IPX8 – cel mai înalt standard de rezistență la apă pentru orice telefon pliabil – și noua sa carcasă Armor Aluminium, cel mai puternic aluminiu folosit vreodată pe un smartphone Galaxy.

Samsung SmartTag+

Galaxy Z Flip3 5G a obținut, de asemenea, premii laureate în categoriile Imagini digitale/Fotografie și Dispozitive Mobile și Accesorii.

Laureați pentru inovație:

Samsung Galaxy Z Fold3 5G – Galaxy Z Fold3 aduce tehnologia premium a camerei smartphone-urilor Samsung pe un desing pliabil revoluționar – câștigând recunoaștere atât în ​​categoriile Imagini Digitale/Fotografie, cât și în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii. Galaxy Z Fold3 continuă moștenirea de pionierat a Samsung în domeniul smartphone-urilor pliabile. Reunește inovații, precum rezistența la apă IPX8 și prima cameră sub display și suport S Pen pe un ecran pliabil, totul pe un ecran de 7,6 inchi care se pliază pentru a încăpea perfect în buzunar. Cu măiestria impecabilă și design-ul revoluționar, Z Fold3 creează experiențe cu adevărat unice — combinația ideală de productivitate, performanță și portabilitate.

Samsung Galaxy Watch4

Samsung Galaxy Watch4 – Recunoscută în categoriile de Sănătate & Fitness și Tehnologii Wearable, seria Galaxy Watch4 este cea mai inovatoare de până acum în ceea ce privește ceasurile inteligente Samsung, cu un sistem de operare și UX reimaginat, design sofisticat și funcții de fitness de ultimă generație. Noul Senzor BioActive – cel mai avansat senzor Samsung până în prezent – ​​le permite utilizatorilor să-și calculeze nivelul de oxigen din sânge sau pentru a-și monitoriza ritmul cardiac. În cincisprezece secunde, noul instrument al compoziției corporale oferă informații despre măsurători cheie precum procentul de masă musculară și procentul de grăsime corporală. În plus, un sistem complet nou de operare și UX fac ca Watch4 să ofere cea mai intuitivă experiență de până acum. Seria Watch4 marchează o nouă eră a inovației smartwatch-urilor.

Samsung Galaxy Buds2

Seria Samsung Galaxy A – De asemenea, câștigătoare în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii este și seria Galaxy A, o familie de cinci dispozitive smartphone dotate cu funcții impresionante la un preț accesibil tuturor. Utilizatorii pot realiza fotografii uluitoare cu sisteme puternice de camere multiple, pot vedea conținut captivant pe ecrane care furnizează culori vii și se pot bucura de baterii de lungă durată și încărcare rapidă. Dispozitivele din seria Galaxy A sunt versatile și accesibile cu funcții de vârf, de la rata de refresh de 120Hz a lui A52 5G și rezistența la praf și apă IP67, până la primul dispozitiv 5G al Samsung sub 300 USD: A32 5G. Indiferent de ceea ce-și pot dori utilizatorii, seria Galaxy A pune la dispoziție pentru toți unele dintre cele mai populare inovații Galaxy.

Samsung Galaxy Book Pro 360

Samsung Galaxy Buds2 – În categoria Headphones & Personal Audio, Galaxy Buds2 au fost premiate, pentru că acestea continuă moștenirea audio a Samsung cu o caracteristică de potrivire inovatoare, ultra-confortabilă și specificații esențiale pe care consumatorii le îndrăgesc – la cel mai accesibil preț din gama Samsung Buds. Cu un design actualizat, care prezintă cele mai mici dimensiuni și greutate de până acum, Galaxy Buds2 oferă confort pe tot parcursul zilei. În plus, oferă un sunet uimitor și captivant cu anulare activă a zgomotului, difuzoare dinamice în două căi și un mod de sunet ambiental îmbunătățit. Buds2 sunt căști premium, dar accesibile — oferind o experiență de sunet avansată, oriunde și oricând, cu un aspect elegant.

Samsung Galaxy Book Pro 360 – Galaxy Book Pro 360 de la Samsung redefinește computerul clasic pentru a satisface nevoile de telefonie mobilă ale utilizatorilor, obținând un câștig în categoria Hardware și Componente pentru Computer. Încorporat cu ADN-ul mobil al unui smartphone Galaxy, acesta a fost conceput pentru a face experiența de zi cu zi mai intuitivă ca niciodată. Utilizatorii se pot bucura de o performanță puternică și de o conectivitate asemănătoare unui smartphone – deoarece Book Pro 360 este primul computer 5G Samsung disponibil în S.U.A. Book Pro 360 vine și cu un S Pen îmbunătățit. Cu un display Super AMOLED și o baterie cu încărcare rapidă pentru întreaga zi, acest computer ajută utilizatorii să-și ducă lucrurile la bun sfârșit, acasă și în deplasare.

Samsung SmartTag+ – Un alt câștigător în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii, SmartTag+ ajută utilizatorii să-și monitorizeze cu ușurință lucrurile importante din viața lor. Echipat cu o tehnologie de bandă ultra-largă (UWB), SmartTag+ identifică locația exactă a articolelor pierdute cu cea mai bună precizie și rază de acțiune. Pur și simplu se atașează dispozitivul Galaxy SmartTag+ la chei, la poșete sau chiar la zgarda unui animal de companie, iar totul este în perfectă siguranță. Indiferent dacă articolul respectiv se află acasă sau în cartier, camera smartphone-ului Galaxy compatibil și săgețile AR din serviciul SmartThings Find vor indica exact unde se află acesta.

Plita Samsung Smart Induction Built-in de 30 inchi – Plita Samsung Smart Induction este recunoscută în categoria de Electrocasnice. Plita de gătit este prima din industrie care a fost recunoscută pentru capacitatea sa de a reduce consumul de energie și emisiile pe durata gătitului – în timp ce  se menține o performanță remarcabilă de utilizare. A primit premiul ENERGY STAR® Emerging Technology 2021-2022 la categoria Plite de Gătit cu Inducție Rezidențiale. Plita are patru arzătoare și moduri de gătit inovatoare, care oferă un control precis al temperaturii, la fel ca un arzător pe gaz.

Mașina de spălat Samsung cu încărcare superioară (WA7700A) – Mașina de spălat Samsung cu încărcare superioară și distribuire automată câștigă, de asemenea, un premiu în categoria Electrocasnice. Samsung aduce caracteristica sa populară Auto Dispense în categoria de încărcare superioară, făcând spălarea rufelor mai intuitivă cu ajutorul funcțiilor și design-ului premium. Mașina de spălat include și alte caracteristici esențiale pentru a oferi o curățare eficientă și puternică, de la un robinet de apă încorporat pentru a pretrata petele dure, până la ciclul său de spălare Super Speed ​​care termină o încărcare completă în doar 28 de minute.

Samsung 512 GB DDR5 RDIMM ― Primul modul de memorie dual in-line (RDIMM) înregistrat de 512 GB DDR5 din industrie pentru aplicații de electronice de ultimă generație, care acoperă inteligența artificială în servere de calcul de înaltă performanță, cloud și centre de date. Modulul de 512 GB are 40 de pachete DRAM integrate, fiecare constând în opt dispozitive DDR5 de 16 Gb. Cipurile de mare capacitate și viteză îmbrățișează un proces de joasă tensiune extrem de avansat și folosesc tehnologia prin siliciu (TSV) pentru a depăși pe deplin degradarea substanțială a performanței în conectivitatea legăturii firelor. Este recunoscut în categoria Computer Hardware & Components.

Samsung U.2 ZNS NVMe SSD PM1731a (2/4TB) ― PM1731a este o unitate SSD (Solid State Drive) de ultimă generație pentru întreprinderi și centre de date mari, care acceptă tehnologia mult așteptată Zoned Namespace (ZNS) pentru prima dată în industrie, obținând un alt premiu în categoria Computer Hardware & Components. Prelungind durata de viață a unui SSD de trei până la patru ori în comparație cu SSD-urile existente și mărind în mod substanțial spațiul de stocare al utilizatorului, PM1731a va contribui în mare măsură la eficiența sistemelor mari de server/stocare, deoarece utilizarea datelor mari și AI în aplicațiile de date ale electronicelor de consum continuă să explodeze în întreaga lume.

Samsung PCIe Gen5 NVMe SSD PM1743 (2/4/8/16TB) ― Un alt câștigător în categoria Hardware și Componente pentru Computer, PM1743 este cel mai rapid, cu cea mai mare capacitate și cel mai fiabil SSD U.2 din industrie. Bazat pe interfața PCIe Gen5, are scopul de a susține cerințele de server de întreprindere ale sistemelor de procesare multicore pentru a accesa, manipula și salva date în cea mai largă gamă de medii de întreprindere destinate consumatorilor, cu o eficiență incredibilă.

Samsung ISOCELL HP1 ― ISOCELL HP1 obține o victorie în categoria Tehnologii Încorporate, fiind primul senzor de imagine mobil de 200MP 0,64μm din industrie. HP1 oferă 16.384 x 12.288 pixeli efectivi care se potrivesc cu un format optic de 1/1,22”. Cu o tehnologie de separare a pixelilor 4×4, senzorul poate îmbina 16 pixeli într-un pixel mare de 2,56 μm pentru a produce imagini luminoase de 12,5 MP cu mai puțin zgomot în medii cu lumină scăzută. Senzorul poate realiza, de asemenea, videoclipuri perfecte la o definiție ultra-înaltă de până la 8K 30fps.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Black Friday 2021 la eMAG peste 1 milion de produse comandate din toate categoriile, cu 40% mai mult decât anul trecut, și prima casă vândută online, în primele 3 ore de la start  peste 1 milion de produse comandate din toate categoriile, cu 40% mai mult decât anul trecut, și prima casă vândută online, în primele 3 ore de la start

  • Comportamentul de cumpărături s-a schimbat față de anul trecut – clienții pun în coș un număr aproape dublu de produse din toate categoriile
  • Clienții Genius au comandat în medie 9 produse pe client și beneficiază de transport gratuit la easybox și prin curier

București, 12 noiembrie 2021. După primele trei ore de la startul campaniei de Black Friday, clienții eMAG au plasat comenzi pentru 1 milion de produse. În premieră de Black Friday, a fost vândută online prima casă din România în ansamblul rezidențial Liziera de Lac, la 15 minute de metrou Anghel Saligny – o casă P+1 de 81,5m² utili cu trei camere decomandate.

Valoare comenzilor plasate în primele 3 ore de la startul evenimentului depășește 340 milioane  de lei. În medie, fiecare client comandă de 1.200 de lei la eMAG și pune în coș 3,7 produse, un număr aproape dublu comparativ cu anul trecut. Clienții Genius au avut, în medie, 9 produse pe comandă și beneficiază de transport gratuit la easybox și prin curierat. Ei au economisit până acum 2,7 milioane de lei din costul de livrare. Printre cele mai populare categorii sunt produsele pentru casă și îngrijirea casei, electronicele și produsele pentru îngrijire personală.

„Spre deosebire de anul trecut, acum clienții comandă din toate categoriile, foarte multe produse pentru casă, televizoare, mașini de spălat și frigidere, dar și haine și cadouri pentru sărbătorile de iarnă. În primele trei ore, clienții au adăugat în coș peste 1 milion de produse din toate categoriile de produse, iar interesul continuă să rămână ridicat. Clienții Genius au pus în coș, în medie, 9 produse din categorii diferite și vor beneficia de transport gratuit”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Anul acesta clienții au optat preponderent pentru livrarea la easybox și peste 60% dintre cei care au opțiunea disponibilă au ales această modalitate de a primi cumpărăturile. Aproape 60% dintre comenzi au fost plătite cu cardul și peste 80% din vizite au fost realizate de pe dispozitive mobile.

Recorduri la start de Black Friday la eMAG

  • Secunda de aur 09:30:26 – 454 de produse vândute pe secundă
  • Minutul de aur 7:29 – 13.556 de produse comandate în valoare de 6,2 milioane lei
  • 027 de produse în valoare de 8,15 milioane lei au fost comandate în primul minut de la start

Produse speciale vândute:

  • Prima casă vândută online, de Black Friday, imediat după start
  • 600 litri de carburant
  • 615 nopți cazare
  • 458 servicii medicale

Topul localităților din care românii au comandat cel mai mult

  • București
  • Cluj-Napoca
  • Iași
  • Brașov
  • Slatina
  • Constanța
  • Zalău
  • Alba Iulia
  • Timișoara

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

McDonald’s lansează Bon Beef și Chicken Chic, două noi rețete de burgeri premium în colaborare cu Chef Foa. McDonald’s introduce în premieră în România și o nouă rețetă de cartofi prăjiți

București – 12 noiembrie 2021 După succesul înregistrat de rețetele exclusive de burgeri create de Chef Foa, McDonald’s își extinde meniul și lansează două noi propuneri surprinzătoare de burgeri premium, în ediție limitată, cu pui și vită, pentru cele mai rafinate gusturi. Bon Beef și Chicken Chic, creați tot după rețetele lui Chef Foa, satisfac cele mai exigente cerințe în materie de burgeri, oferind un mix savuros de arome, gusturi și texturi.

Primii burgeri creați în exclusivitate pentru McDonald’s de către Chef Foa în iulie 2021 au fost primiți cu mult entuziasm de către clienți. Astfel, McDonald’s vine în întâmpinarea cererii crescute pentru segmentul premium cu două noi sortimente de burgeri, cu vită generoasă și cu pui fraged din piept de pui 100% românesc – Fragedo by Transavia.

McFoa-Chicken Chic

„Continuăm să extindem gama de burgeri premium cu două noi rețete create în exclusivitate pentru noi de Chef Foa. Suntem atenți la nevoile clienților noștri, tocmai de aceea investim constant în dezvoltarea unor rețete inedite și apetisante, realizate din ingrediente de calitate care provin de la parteneri de încredere. Astfel, le oferim acestora un meniu cât mai divers pentru o experiență culinară superioară.”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Bon Beef aduce în prim-plan o felie de carne de vită plină de savoare, asezonată pe un pat de sos de arpagic, la care se adaugă două felii de bacon, salată romană, ceapă prăjită și sos de ciuperci, toate așezate cu migală într-o chiflă cu mac și mălai. Chicken Chic, pe de altă parte, propune ca vedetă o felie de pui 100% românesc – Fragedo by Transavia cu pane cu semințe, asortat cu două felii de brânză de capră, sos guacamole, roșie, salată rucola, ceapă roșie proaspătă și sos de ciuperci, toate aromele și texturile fiind cuprinse

într-o chiflă cu mălai. Ingredientele folosite sunt atent selecționate și toți producătorii respectă standardele de calitate McDonald’s pentru a le oferi clienților cele mai gustoase produse.

McFoa-Bon Beef

Împreună cu cei doi burgeri premium, McDonald’s introduce și o nouă rețetă de cartofi prăjiți, Dipping Strips Onion & Black Pepper, disponibili pentru prima oară în România.

„Noii burgeri premium pe care i-am realizat împreună cu echipa internă de la McDonald’s au fost un pas natural, ținând cont de succesul primei ediții, lucru care m-a bucurat foarte tare. În continuare, am ales să folosim ingrediente de cea mai bună calitate și combinații diferite de cele existente până acum, dar perfecte pentru sezonul rece. Am combinat ingrediente care se potențează reciproc, așa că la fiecare bucată gustată clienții vor descoperi arome diferite. Sunt foarte încântat de rezultat și abia aștept să aflu și părerea clienților McDonald’s.” a completat Chef Foa.

McD

Burgerii Bon Beef și Chicken Chic vor putea fi comandați în toate cele 89 de restaurante McDonald’s din toată țara, inclusiv la McDrive și prin McDelivery, până pe 6 ianuarie 2022, în limita stocului disponibil.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 89 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 44 restaurante cu McDrive și 45 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate și servite de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.McDonald’s.ro și www.facebook.com/McDonald’s.ro

MCD FOA OOH

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 164 de restaurante în 6 țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

Black Friday la București Mall – Vitan. Magazinele din centrul comercial își așteaptă vizitatorii cu reduceri de până la 80%

București, 12 noiembrie 2021 – București Mall -Vitan dă startul campaniei de Black Friday și anunță oferte speciale și reduceri de până la 80%.

Fiecare perioadă din an are o semnificație specială și vine însoțită de momente unice. Dar pentru iubitorii de shopping, Black Friday este poate cea mai îndrăgită, deoarece aduce promoții semnificative la brandurile preferate.

Campania care se desfășoară în aceste zile în București Mall -Vitan vine cu reduceri de până la 80% la magazinele Nissa si Optiblu, 70% la magazinele Il Passo și Chicco și 60% la brandul de încălțăminte Biaggio. Opticris, Intersport, Bigotti, își întâmpină clienții cu discounturi de până la 50%, în timp ce parfumeria Douglas a pregătit reduceri de până la 40%. Vizitatorii mai pot găsi promoții de 30% la Triumph, 25% la Animax și GNC Live Well sau 20% la Marks&Spencer. Pentru clienții care caută deja cadouri de Crăciun, Black Friday este ocazia perfectă de profita de prețurile reduse și a cumpăra cadouri pentru întreaga familie.

Campania de reduceri mai aduce o surpriză pasionaților de shopping. București Mall-Vitan își întâmpină vizitatorii mari și mici cu o atmosferă caldă și minunate decorațiuni de Crăciun, în așteptarea perioadei festive care se apropie. Totul este magic în mall, locul în care clienții vor găsi cu siguranță darurile ideale pentru cei dragi.

Și cum la București Mall-Vitan, pasiunea pentru shopping este mereu răsplătită, clienții care aleg să facă cumpărături de minim 700 lei, pe cel mult 2 bonuri fiscale de la magazinele din acest centru comercial, exceptând Media Galaxy unde valoarea bonului fiscal trebuie să fie de minim 1500 lei, vor primi garantat un voucher în valoare de 200 lei*.

*Voucherele în valoare de 200 de lei sunt disponibile în limita stocului disponibil și se pot ridica de la InfoDesk. Mai multe detalii despre campanie puteți afla consultând Regulamentul Campaniei disponibil gratuit la InfoDesk.

DESPRE BUCUREȘTI MALL – VITAN

București Mall – Vitan este primul centru comercial modern din România, cu o istorie de peste 20 de ani. Încă de la lansare, el a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment. În prezent, mixul de branduri și de chiriaşi îşi menţine oferta  inedită, iar București Mall – Vitan continuă să fie un trendsetter: Aici se găsesc în exclusivitate magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Tommy Hilfiger Accessories, MARC O’POLO, primul din România, dar şi restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant a la carte’. Mai mult, magazinul MANGO din București Mall – Vitan este cel mai mare din România, cu colecții pentru femei, bărbați și copii, de la nou-născuți până la 14 ani. De asemenea, magazinul Douglas din centrul comercial este unul dintre cele mai mari din țară. Cel mai nou magazin inaugurat în București Mall- Vitan este Bebe Tei, magazin pentru întreaga familie, cu o ofertă variată ce cuprinde  peste 80.000 de produse din categoriile Dermato-cosmetice și Cosmetice, Îngrijire mama și bebe, Alimentație sănătoasă, Bio Tei, Puericultură mică și mare, Jucării.