Huawei ajută fanii 5GANG să își ia rămas bun de la trupa îndrăgită printr-un concurs inedit

București, 20 octombrie 2021 – Trupa 5GANG se desparte, iar Huawei, compania care înțelege cel mai bine cât de importante sunt conexiunile, nu poate sta deoparte de fanii dezamăgiți. Huawei Consumer BG le oferă oportunitatea de a-și lua rămas bun de la trupă prin realizarea unor video-uri cu ajutorul seriei HUAWEI Nova. Campania se desfășoară până pe 12 noiembrie, iar cei interesați să participe sunt invitați să meargă în cele două locații Huawei Store din București, Băneasa Shopping City și Afi Palace Cortoceni, unde vor găsi două prisme interactive care îi vor ajuta să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Rezultatul?

Spune rămas bun 5GANG cu cea mai emoționantă înregistrare și bun venit pe vlogul lui Selly!

Pentru că despărțirile nu sunt niciodată ușoare, fanii 5GANG aveau nevoie și de o veste bună: Huawei lansează o serie nouă de telefoane – HUAWEI Nova și a pregătit numeroase premii, vouchere și campanii pentru iubitorii de tehnologie. Astfel, fanii trupei 5GANG au posibilitatea să le trimită un mesaj de rămas bun membrilor trupei și pot fi parte din următorul vlog al lui Selly.

Pentru cei care nu știu încă, trupa 5GANG a anunțat în urmă cu o lună că la sfârșitul acestui an proiectul va lua sfârșit. Selly și Huawei au decis să marcheze momentul și să surprindă emoția vie a fanilor prin lentilele noului HUAWEI Nova. Cu ajutorul reprezentanților Huawei prezenți la locațiile menționate mai sus de luni până joi în intervalul 17:30 – 21:30, vinerea între 13:30-21:30, iar sâmbăta și duminica, între orele 11:00 -19:00, fanii vor putea înregistra un mesaj video, care apoi va fi trimis direct către Selly. Membrii trupei vor alege cele mai emoționante mesaje, care ulterior vor apărea în noul vlog al lui Selly.

Dar surprizele nu se termină aici.

Până pe 21 octombrie, cei care se abonează la newsletter-ul Huawei, au posibilitatea să câștige un telefon Nova pe zi și primesc un voucher în valoare de 200 de lei care poate fi folosit, în intervalul 21-31 octombrie, pentru achiziționarea noului vârf de gamă.

Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina dedicată comunității fanilor Huawei.

HUAWEI Nova – explorează un nou mod de a te conecta la fiecare moment

De-a lungul timpului, seria Nova s-a remarcat prin design, caracteristicile camerei foto și bateria puternică, inovația fiind fundamentul seriei. Încă de la primele modele, categoria de telefoane Nova a prezentat unele dintre cele mai bune tehnologii în ceea ce privește designul, soluții de încărcare rapidă, aplicații, cameră foto și multe altele.

Noul model Nova se remarcă prin design-ul subțire și ușor, caracteristici devenite tradiție în ceea ce privește seria Nova. De asemenea, seria se identifică prin experiențe premium de divertisment, selfie-uri duse la un alt nivel și o gama largă de tehnologii performate pentru camera foto. Printre acestea se numără modul Super Night, camera Ultra Vision și o nouă caracteristică ce permite înregistrarea continuă față/spate pentru crearea ușoară de video-uri de înaltă calitate.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

ASUS integrează în site-ul global eShop-ul oficial pentru utilizatorii din România

  • Platforma le permite utilizatorilor din România să achiziționeze și să rezerve produse ASUS la data lansării.
  • Site-ul global integrează eShop-ul oficial ASUS România lansat în 2020.
  • Campania de lansare cuprinde numeroase promoții și recompense pentru utilizatorii înregistrați sub formă de vouchere de 100 de lei și o tombolă cu Zenbook Duo 14 UX482 oferit ca premiu.

ASUS anunță relansarea secțiunilor în limba română ale site-ului global – www.asus.com/ro și rog.asus.com/ro – venind în întâmpinarea utilizatorilor din România atât cu prezentările oficiale localizate ale produselor, cât și cu opțiunea de precomandă și achiziție în cazul laptopurilor, desktop-urilor, telefoanelor și a accesoriilor acestora.

“Aprecierea de care se bucură produsele ASUS în România, precum și contextul pandemic incert (care a blocat participările noastre tradiționale la evenimentele cu public) ne-au determinat să luăm în calcul lansarea acestui spațiu virtual prin intermediul căruia să putem fi aproape de clienții noștri.
Prin noul site vom putea comunica mai bine, oferind informații complete și actualizate despre produse și tehnologii, inclusiv posibilitatea de a le achiziționa sau rezerva din momentul lansării oficiale.
Misiunea acestei platforme este de a oferi consultanță specializată și dedicată pentru produsele ASUS, vizând atât publicului pasionat, cât și pe cel larg.”, a declarat Bogdan Ivașcu, Country Manager ASUS Romania.

Prin lansarea eShop-ului oficial, ASUS răspunde feedback-ului primit din partea clienților din România, oferindu-le o opțiune simplificată de a achiziționa produsele disponibile pe plan local. Utilizatorii vor găsi în același loc toate informațiile despre produse, suportul tehnic, comparatoarele de configurații și opțiunea de cumpărare, aceștia putând lua mai ușor decizia cea mai potrivită.

Lansat inițial în primăvara lui 2020 pe un domeniu web dedicat, eShop-ul oficial ASUS România evoluează în direcția firească, spre utilizatori. Integrarea platformei eShop în site-ul global facilitează contactul direct pentru a răspunde optim nevoilor și preferințelor utilizatorilor locali.

Lansare cu promoții și recompense pentru cei înregistrați pe site, marele premiu e un Zenbook Duo 14 UX482


Lansarea platformei eShop în cadrul secțiunii românești a site-ului global este marcată prin numeroase promoții la notebook-uri și telefoane mobile în perioada 20-26 octombrie 2021.

Utilizatorii înregistrați pe noul site vor putea folosi un voucher cadou în valoare de 100 de lei: ASUS100.

Acesta este valabil în cazul cumpărăturilor de peste 1000 de lei plasate pe noul site, în perioada 20-31 octombrie 2021, în limita stocului. Voucherul nu se va putea aplica produselor care au deja prețul redus. Mai mult, fiecare utilizator înregistrat va fi inclus automat într-o tombolă pentru câștigarea notebook-ului cu două ecrane Zenbook Duo 14 UX482. Câștigătorul va fi desemnat în urma unei trageri la sorți.

Premiat la CES 2021 Innovation Awards, ASUS Zenbook Duo 14 se remarcă atât prin ecranul secundar ScreenPad Plus ce se înclină la deschiderea capacului, cât și prin hardware-ul de ultimă oră, disponibil într-o carcasă foarte compactă. Este un laptop ușor, subțire și practic având multiple porturi performante, inclusiv o pereche de porturi Thunderbolt 4 USB-C.

Despre ASUS:
ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere, apreciată de Laptop Mag drept cea mai bună marcă de laptopuri în 2020. Cu un vast portofoliu de soluții superioare pentru gaming, crearea de conținut și AIoT, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de profesioniști în cercetare și dezvoltare, ASUS urmărește să devină cea mai admirată și inovatoare companie de tehnologie din lume. Inspirat de sloganul “În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible”, ASUS a câștigat peste 11 premii pe zi în 2020, situându-se printre “Cele mai admirate companii din lume” și “Cele mai apreciate companii din lume”, potrivit Fortune.

ESSA dă startul campaniei de integrare în muncă 45+Compania oferă peste 200 locuri de muncă persoanelor din categorii de varstă defavorizate

București, 20 octombrie 2021. ESSA Group, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară, a dezvoltat o campanie de integrare în muncă pentru persoanele trecute de 45 de ani, la nivel național.

”Într-un context în care retailul alimentar modern se dezvoltă mult mai repede decât alte domenii, apare o nevoie stringentă în a găsi numărul necesar de persoane potrivite. În ultimii ani, noi am identificat o categorie de vârstă vulnerabilă, ignorată de angajatori și anume persoanele care au peste 45 de ani. Suntem încrezători că tot mai mulți seniori vor aplica pentru un loc de munca la noi, cu atât mai mult cu cât avem pregătite programe speciale care să-i ajute să se adapteze într-un timp foarte scurt”, declară Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, un business de 15 milioane de euro anul trecut.

Toate studiile de specialitate arată că vârsta este unul dintre principalele motive pentru care un angajator acceptă sau respinge un candidat. Iar pentru cei care au împlinit deja 45 de ani, refuzul are la bază, de cele mai multe ori, nivelul lor de digitalizare și o rezistență mai scăzută la stres prin comparație cu persoanele tinere.

Un avantaj pentru angajatorii care au angajat persoane din categorii considerate vulnerabile a venit anul acesta și din partea statului. Este vorba despre OUG 220 intrată în vigoare la finalul lui 2020, cu aplicabilitate în 2021, potrivit căreia companiile care, între 1 ianuarie și 1 septembrie, au încadrat în muncă pe perioadă nedeterminată persoane de peste 50 de ani ce și-au pierdut locul de muncă din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă, primesc lunar, timp de un an, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

În cazul ESSA printre activitățile vizate, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru lucrători comerciali, casieri și pickeri. Compania lui Eugen Saulea are deja parteneriate pe termen lung cu mai multe rețele de tip hypermarket, supermarket și cash&carry din țară și asigură servicii în aproape 2.500 de puncte de vânzare.

”De multe ori, totul gravitează în jurul ideii că <<nu găsim persoanele potrivite pe care să le angajăm>>, când, de fapt, foarte mulți dintre angajatori resping din start ideea de a angaja seniori, invocând diferite motive. Este adevărat că digitalizarea joacă un rol important, însă este bine de știut că persoanele din categoriile vulnerabile se pot adapta ușor într-o echipă dacă sunt ajutate și li se acordă încredere”, mai spune Eugen Saulea.

ESSA și-a extins în ultimul timp lanțul de servicii și dincolo de plasarea de personal, în sensul că asigură un serviciu complex ce include identificarea celor mai talentate persoane, atragerea acestora în organizație și plasarea în cadrul comenzilor partenerilor săi, în funcție de solicitările acestora. Mai mult, compania măsoară zilnic atât satisfacția angajatului la locul de muncă, precum și pe cea a beneficiarului de servicii.

Despre ESSA Group:

Fondat în 2010 de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. În 2020, grupul a raportat afaceri de 15 milioane de euro, în creștere ușoară față de anul anterior. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale de comunicare), call center şi merchandising . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste 30 de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

Incepe editia 2021-2022 a Programului Upper.School de Pregatire pentru Concursuri Internationale de Matematica

O initiativa de cultura a performantei ce implica profesori cu reputatie si fosti olimpici internationali, absolventi de facultati de prestigiu

Fundaţia Upper Education anunta startul editiei 2021-2022 a Programului Upper.School de Pregatire pentru Concursuri Internationale de Matematica. Accesibil gratuit in perioada 23 octombrie 2021 – 17 aprilie 2022, programul este menit sa puna in valoare potentialul copiilor din Romania care sunt pasionati de matematica, au abilitatile potrivite si dorinta de a face performanta. Aflat la cea de-a treia sa editie, programul este sustinut si avizat de Societatea de Stiinte Matematice din Romania si se desfasoara exclusiv ONLINE, pe platforma upper.school.

Elevii ce doresc sa exceleze in domeniul stiintelor exacte au ocazia sa participe la acest program, care ofera un mediu diferit fata de cel din sistemul de invatamant. Pentru a ajunge la performanta este nevoie de un context in care copiii talentati sa intalneasca profesori competenti si pasionati, pentru a-i stimula si a determina un cadru in care acestia isi pot atinge potentialul.

„Succesul la olimpiade si competitii nu este doar un rezultat de moment, este consecinta unei perioade de munca, pregatire, renuntari si ambitii. O pregatire pe termen lung, consecventa, de nivel ridicat, formeaza caractere puternice. Castigul nu este doar o medalie in portofoliul personal, ci este atitudinea fata de un obiectiv greu de atins, iar aceasta atitudine determina succesul pe termen lung.”, a declarat Lioara Ivanovici, co-fondator si Director Executiv al Fundatiei Upper Education, implicata activ in programele de pregatire pentru performanta ale fundatiei.

“Am considerat ca fiecare copil din Romania, indiferent unde locuieste si invata, daca are o pregatire de foarte buna calitate isi poate atinge potentialul si poate deveni cea mai buna versiune a sa”, a mai adaugat doamna profesor Ivanovici.

Perseverenta si ambitia in urmarirea unui obiectiv de invatare pe termen lung constituie un criteriu de baza in selectarea copiilor pasionati de matematica din clasele VII – XII, care doresc sa-si depaseasca limitele in acest program dinamic si provocator. Organizat pe doua sectiuni: sectiunea Juniori pentru clasele VII-IX si sectiunea Seniori pentru clasele IX-XII, programul are un nivel de dificultate ridicat. Ca in fiecare an, cuprinde atat lectii teoretice, predate de profesori si mentori de top, cu experienta in pregatirea de performanta in matematica, cat si partea de competitie si feedback pe care il primesc pe toata perioada de desfasurare a programului.

Criteriile de selectie asigura alegerea corespunzatoare a candidatilor, perioada de inscriere urmand a se incheia pe 21 octombrie. Astfel, criteriile de eligibilitate pentru participarea elevilor de clasa a VII-a sunt premiul I sau premiul II obtinut la etapa a II-a a Olimpiadei Nationale Gazeta Matematica in anul 2021, iar pentru elevii claselor VIII-XII medalie de aur, argint, bronz sau mentiune obtinuta la etapa a III-a a Olimpiadei Nationale Gazeta Matematica in anul 2021. De asemenea, vor fi admisi si elevii participanti in programul Upper.School for IMC 2020-2021 clasati in primii 50%, conform punctajului individual de la finalul programului. In plus, vor fi acceptati in program alti 20 de participanti pe baza aplicarii, prin trimiterea unui eseu si a unei recomandari de la un profesor de matematica, evaluarea aplicantilor urmand a fi facuta de comisia de organizare. Toate detaliile legate de acest proces sunt disponibile in regulamentul programului.

„Intr-o economie globala in care tehnologia ne transforma vietile, in care fiecare natiune are nevoie de oameni creativi, talentati, de specialisti de varf pentru a tine pasul cu acest ritm de dezvoltare accelerat, Romania are un potential nativ pe care nu il valorifica suficient, credem noi”, a declarat Adrian Dragomirescu, presedintele fundatiei. „Partea interesanta a lucrurilor este faptul ca, in acest program, sunt cooptati tineri care nu studiaza in Romania, fosti olimpici internationali, romani. Au fost foarte deschisi sa se implice in acest program si le-a placut foarte mult ideea de a contribui si „a da inapoi” din experienta si cunostintele lor. Este o atitudine de „frate mai mare”, care demonstreaza ca tinerii talentati nu pleaca pentru a uita de Romania, pleaca pentru a se dezvolta la adevaratul lor potential. Ei se implica cu entuziasm intr-un program de pregatire si mentorat a generatiei mai mici de olimpici, ceea ce este un mare castig al Romaniei”.

Sesiunile de curs au loc sambata si duminica, sectiunea Juniori avand 45 de sesiuni de lucru de cate 2 ore, iar cea de Seniori are 44 de sesiuni. In ambele sesiuni exista evaluari saptamanale pe baza problemelor selectate, precum si monitorizare continua pe perioada programului. Pe o structura de cursuri coerenta si complexa, o echipa de 25 de profesori si mentori s-au implicat pentru a contribui la acest program. Profesorii sunt deosebiti, au o reputatie in pregatirea de performanta, unii sunt fosti olimpici internationali sau absolventi ai unor facultati de prestigiu (Harvard, MIT, Princeton, Oxford, Cambridge, UCLA, etc). Prezentarea fiecarui profesor este disponibila pe pagina programului.

Despre Fundatia Upper Education

Fundatia Upper Education este o initiativa educationala lansata in decembrie 2018 care isi propune sa sprijine elevii talentati din Romania, ce isi doresc sa faca performanta in materiile exacte. Platforma online upper.school, dezvoltata de fundatie cu sprijinul donatiilor primite, gazduieste o serie de concursuri si cursuri online, deschise oricarui elev din Romania. Mai multe detalii puteti afla de la: https://upper.school/

HELL ENERGY launches the new Ice Cool edition with cold season-specific flavors and Scandinavian design

Bucharest, October 20th, 2021

With the cold season emerging, HELL ENERGY, the leader of the energy drinks market in Romania1, launches two new winter flavors, Nordic Red, with pomegranate flavor and Nordic Turquoise, with kiwi and kumquat flavor.

The sweet-sour taste of the energy drinks from the limited edition Ice Cool is highlighted by a packaging with a holiday design in Scandinavian motifs, made of aluminum with high recycled content, with a content of 32 mg of caffeine / 100 ml of product and 5 vitamins from the complex. B (niacin – B3, pantothenic acid – B5, pyridoxine – B6, riboflavin – B2, cobalamin – B12). Each energy drink has the same caffeine content as an espresso or two cups of tea.

„HELL ENERGY launched for the first time the limited edition Ice Cool in 2012, the one from this year being our 10th limited winter series. Until last year, the design changes of the limited editions were minimal, but starting last winter we decided to come up with another type of design, an innovative one. HELL ENERGY consumers can test and enjoy the new Ice Cool products starting this November and can find them in more than 10 countries, including Romania, Bulgaria, Greece, Croatia, Slovakia and Turkey, in all stores where our brand is available”, said Márton Domokos, Executive Director at HELL ENERGY România.

HELL ENERGY drinks contain high quality ingredients: almost 90% water, granulated sugar which provides energy, caffeine and vitamins, without the addition of preservatives. The products pass over 100 verification tests until they reach the market, in one of the best production plants in Europe.

Moderate caffeine consumption brings a lots of benefits to the body, among the best known being stimulation and increasing of concentration. Caffeine can be found in many types of products (tea, coffee, cocoa, sweets, energy drinks), in different concentrations, and a healthy adult can safely consume up to 400 mg of caffeine per day, the equivalent of five energy drinks per 250 ml2, accoding to a recent study conducted by European Food Safety Authority.

However, HELL ENERGY strongly believes that moderation and balance are essential for maintaining well-being and recommends consuming of no more than one energy drink per day.

1 HELL ENERGY is the leader in the local energy drinks market in terms of total value and number of units sold. This calculation is based on data reported by Nielsen through its Retail Measurement Service for the Energy Drinks category for the 12-month period ending May 31st 2021 for the Romania total retail market (Copyright © 2020, Nielsen).

2European Food Safety Authority, Scientific Opinion on the safety of caffeine, 2015 (https://www.efsa.europa.eu/sites/default/files/corporate_publications/files/efsaexplainscaffeine150527.pdf)

About HELL ENERGY

HELL ENERGY is one of the fastest growing brands in the consumer goods sector, with products sold mostly in Europe and Asia.

HELL ENERGY was founded in 2006 as a family business and still operates under the same patronage. The brand became the leader in the Hungarian energy drinks market in a record time of only four years. Thanks to its creative concept, sales strategy and memorable marketing campaigns, today HELL is present in over 50 countries around the world. Since 2017, the company produces its own packaging in its own aluminum factory, QUALITY PACK, equipped with ultramodern technology.

In 2018, HELL ENERGY launched a global campaign featuring Bruce Willis as a brand ambassador. Due to the continuous innovation in terms of product portfolio, in 2019, the brand launched a new category of products, based on coffee and milk.

HELL ENERGY’s business is based on two pillars: high-quality beverages and good value for money.