Imi amintesc momentele in care am calatorit spre a te vedea sau pur si simplu spre cautarea clipelor care uneori ajunsesem sa cred ca ma vor face fericit. Unele dintre ele au ajuns ca in final sa ma faca sa fiu, dar poate pentru un timp mult prea scurt deoarece nici tu si nici macar eu nu stiam ce cautam de fapt in acele momente. Imi amintesc chiar si acum povestile pe care singur ajungeam sa le cred, mintinud-ma aproape fara sa vreau sperand la ceea ce in scurt timp avea sa fie doar o alta amintire…
Ca mai tot timpul scenariul ajunge sa fie inexistent de dragul unor lucruri pe care mai mereu cineva ajunge sa si le doreasca mai mult decat celalat. N-am sa pot uita acel scurt timp in care frecventele noastre au parut sau poate ca au si fost pe aceeasi lungime de unda deoarece in amintirea ce inca o mai am, dainuie timid dar imposibil de uitat, gandul ca uneori mi-am dorit mai mult…
Si uneori constat ca poate ajung sa-mi doresc mai mult decat ar trebui, motivele fiind adesea aceleasi sau poate altele… Cu toate astea sansele de care dispunem merita expluatate la maxim, asumandu-ne totodata si riscul deznodamantului negativ.
Sursa FOTO
Destul de trist… o despărţire, bănuiesc! Îmi pare rău! Oricum, ai exprimat foarte viu, melodic! Sănătate!
Da, cam asa ceva… cred… In fine…
Merci pentru aprecieri 😉
Lucrurile nu se intampla intotdeauna asa cum ne dorim. Ne facem planuri, visam, speram, dar ne dam seama ca ceea ce ne imaginam nu ajunge intotdeauna sa se intample. Realitatea este intotdeauna dura. Sau poate prea aspra.
Da, asa asa e, cu toate ca uneori nu pot renunta la a visa la unele lucruri pe care stiu ca nu le voi avea niciodata sau nu ma vor face fericit… Efectiv nu ma pot opri…
Imi place sa visez poate, mai mult decat ar trebui… Poate ca acesta este unul din marile mele defecte…