Mai suntem sau nu preocupati de educatie?

we-don-t-need-no-educationM-am gandit inca de acum cateva zile la un articol care sa vizeze domeniul mult contestat de majoritatea dintre noi, criticat si mult dezbatut prin statii de autobuz ori tramvai, biblioteci, seminarii ale Universitatilor si chiar si in hypermaketuri unde din cand in cand mai auzi cate un tanar cu deja celebra fraza “daca as fi eu ministru as schimba…”.

Marturisesc sincer ca nu-mi place situatia actuala cu care tara in care traiesc, m-am nascut si in care totusi inca mai locuiesc se confrunta in acest moment. Desi uneori e frustrant, scuzele indiferent de domeniu se gasesc la fel de repede pe cat incompetenta unora ajunge sa fie mascata. Despre mediul rural nici nu se mai poate vorbi deoarece grijile statului par sa fie cu totul si cu totul altele fapt care mie personal nu-mi aduce prea multa satisfactie. Spun mediul rural si ma leg si de acest aspect deoarece astazi am avut o dezbatere foarte interesanta pe tema educatiei si importanta integrarii mediului in viata moderna.  Cu toate astea educatia ajunge sa faca mai mereu tot felul de diferente, atat pe plan social cat si in multe alte situatii, insa in prezent ajunge sa fie mult prea putin mediatizata, valorificata si raspandita in randul oamenilor. Iar aici nu ma refer la o anumita categorie de varsta pentru ca am ajuns sa cred in fraza de’ zicea ca in viata vom ajunge sa invatam in fiecare zi ceva nou.

La facultate lumea cu care ajung sa vorbesc imi spune ca situatia e mult mai degradata decat mi-as fi putut inchipui eu. Majoritatea imi spun ca odinioara lucrurile erau mult mai severe, drastice iar concurenta se simtea pana in maduva oaselor care astazi ajung sa nu faca nimic altceva decat sa se uzeze pe bancile unor amfiteatre si sali incapatoare sau nu, in functie de specializarea care ne-a pasionat sau care ne pasioneaza ori cea care a ajuns pana la urma sa corespunda cu media de admitere, pentru ca da, multi fac cate ceva doar de dragul de a face, eliminand din start orice posibil atasament fata de profesia respectiva. Dar asta cred ca e deja o alta poveste…

Am scris acum ceva timp cu mana pe inima si intr-un moment de sinceritate maxima ca daca as mai da o data bac’ul, l-as lua cu siguranta… Ei bine asta nu e o gluma pentru ca mai mereu am hotarat si am ales singur pentru mine ce e cel mai bine sa fac, lucru care m-a avantajat mai mult decat as fi crezut poate. In prezent unii ajung sa ma intrebe ce-ar fi mai bine pentru ei sa urmeze, crezand ca daca sunt deja student al unei facultati le-as putea da mai multe sfaturi… E greu, urmati ce va place dar ganditi-va ca va asteapta o piata a muncii foarte dura. Altii aleg totusi sa-mi spuna ca fiecare are drumul sau in viata, urmandu-si parca inertia destinului care necontrolat ajunge sa-i loveasca pe multi de cele mai dure lectii si provocari, adesea greu de digerat.

Intrebarea la care m-am tot gandit si cu care aleg sa inchei de aceasta data articolul e una relativ simpla… Mai suntem sau nu preocupati de educatie? Si daca da, raspuns oarecum previzibil, oare cat de mult suntem dispusi sa ne dedicam unei profesii, specializari ori simple meserii… O fi de folos la ceva toata asta?

Sursa FOTO

Recrutari, HR, studenti, si multe ore de interviuri…

Recrutari, HR, Studenti, si multe ore de interviuri… in linii mari asa s-ar putea rezuma pentru mine aceasta zi de marti. La prima vedere nimic mai simplu decat programarea unor studenti dornici sa devina membri ai Asociatiei Societatea Pentru Psihologie si intervievarea lor conform unui ghid bine facut ce continea intrebari zic eu destul de bine alese condimentate cu cateva lucruri de spontaneitate sau “intrebari de baraj” cum unii prefera sa le mai numeasca. Numarul mare de doritori m-a uimit si in acelasi timp m-a surprins intr-un mod foarte placut, entuziasmul transmitandu-se de la ei catre mine si ceilalti colegi din comisie.

Energici in prima faza treaba a mers bine cand diferitele tipuri de caractere umane, ofereau raspunsuri care erau argumentate tot timpul cu noi si noi puncte de vedere, lucru ce sporea atentia nostra, a celor din comisia de evaluare. Fluxul mare de participanti ne-a determinat sa ne si impartim pentru a reusi sa reducem cat mai mult timpul de asteptare al doritorilor. In acelasi timp am apreciat punctualitatea celor programati sa soseasca pentru a fi intervievati. (Va multumesc!)

Cele 8 ore de activitate si-au spus in cele din urma cuvantul iar suflul fresh al primelor ore a fost inlocuit cu fete obosite si palide, marcate de atentia oferita in mod egal fiecaruia dintre cei interesati, veniti sa participe la interviu. Creativitatea, rabdarea de a asculta oamenii, inspiratia de a pune noi si noi intrebari cat si analiza raspunsurilor au fost punctele de reper ale acestei zile care din punctul meu de vedere a fost una productiva. Maine, din nou cam aceleasi lucruri. Va fi cu siguranta obositor, dar in ansamblu e o experienta frumoasa pe care o recomand tuturor celor care au ocazia sa o traiasca. Timpul trece repede, valorifica-l!

Update: si se intampla… nu foarte adesea dar se intampla ca atunci cand te astepti mai putin cineva sa-ti taie craca, aducandu-te cu picioarele pe pamant. Replici simple dar impunatoare, atitudine si carisma… Eu!? Mirat dar redus la tacere cautand involuntar “arma” in intrebarile ramase. Nu cred insa ca a mai avut rost. Urmatoarele mi-a demonstrat ca nu m-am inselat. Imi placuse ce s-a intamplat, la urma urmei EA mi-a inschis gura usor chiar daca eu faceam recrutarile si ea era intervievata… (pasaj din recrutarile din prima zi – best moment) 

Sursa FOTO