Oamenii din jurul meu si increderea

Ma gandesc dimineata in timp ce-mi savurez cafeaua, la pranz sau poate seara la oamenii care inseamna cu adevarat ceva pentru mine. Acele persoane care prin simpla lor prezenta, reusesc intr-un mod miraculos si benefic sa schimbe ceva, lasandu-si amprenta asupra starilor mele. Nu sunt multe acele persoane si nici nu vreau sa fie. Intrebari simple m-au facut in timp sa-mi dau seama ca importanta nu este cantitatea persoanelor ce te inconjoara ci calitatea lor.

Starile de spirit si moralul variaza mereu iar optimismul se intampla sa piara atunci cand ti-l doresti mai mult ca orice. Timpul nu iarta asa ca fiecare secunda ar trebui valorificata asa cum noi insine simtim cel mai bine. Fata de persoanele semnificative din viata mea, timpul nu a insemna niciodata nimic deoarece, nu vechimea prieteniei o consider a fi importanta ci deschiderea si curajul de a vorbi orice, oricand o vad a fi importanta, fara eschive sau altele de genul. Cred ca increderea se castiga prin incredere iar dupa cateva situatii neplacute ideile devin mult mai cernute prin experienta astfel incat actiunile bazate pe naivitate n-ar genera la fel de multa insatisfactie ca in trecut.  Continue reading Oamenii din jurul meu si increderea

Feedback: Primul meu an studentesc…

Cand simti ca finalul e aproape dorintele tind sa fie din ce in ce mai apasatoare si greu de indeplinit. Imi amintesc si acum emotiile pe care cu mai bine de un an in urma le simteam si care zi de zi ma faceau sa fiu mai silitor, mai perseverent si mai visator. (BAC’ul tot Bac, ramane). Sunt genul de momente in care fie alegi sa te stresezi, fie te minti singur, dar care se transforma in final intr-o realizare de care cel putin, o perioada de timp, te vei bucura, pentru ca ceva in viata ta se schimba… Asa gandeam eu, asta simteam inainte sa imi incep viata de student.

Chiar daca timpul a acoperit acele momente de naivitate si emotii eu mi le amintesc. Inceputurile nu se uita niciodata. Primele interactiuni cu strainii pe care i-am intalnit au fost incantatoare. Acum nu ii mai pot numi asa… buni prieteni e un termen mult mai bun. Primele plimbari prin cafenelele orasului, privirile naive si conversatiile lungi au fost parte a unui inceput de care eu sunt mandru si pe care mi-l voi aminti mult timp de acum inainte. As vrea sa retraiesc acele sentimente pe care le-am simtit, chiar daca la inceput nici macar eu nu stiam ce caut si de ce ma aflu acolo. Sali mari si reci pareau sa-mi demonstreze ca viitorul nu e chiar atat de roz cum pare si ca asprimea si asteparile celor din spatele catedrei sunt mult mai mari decat cele la care eu ma asteptam.  Continue reading Feedback: Primul meu an studentesc…

Ochii care nu se vad, oare se uita…

I-am privit de nenumarate ori, fara sa-i apreciez cu adevarat si fara sa ma gandesc ca poate e ultima zi in care ii voi mai vedea. Ochi negri, verzi, albastri, caprui, mari, rotunzi in toata splendoarea, ce pareau a transmite inocenta si dorinta de siguranta… Au fost, s-au dus si chiar daca nu-i mai vad, deloc, sau cum o faceam alta data, nu mi-i pot scoate din minte, pastrand in mine amintirea clipirilor inocente ce pe atunci pareau lipsite de sens.

Dorinta de perfectiune mi-a rapit multi oameni dragi din viata, aruncandu-i parca intr-un colt aparte, in care fara sa vreau nu mi-am mai aruncat privirea. Parasit, uitat, lasat in aroganta propriei persoane am ramas cu gandul la acele culori care, s-au inchis in momentul in care am hotarat sa ma distantez usor, usor de ele. Timpul nu iarta dar amintirea ochilor ce nu i-am mai vazut de mult inca predomina. Multe persoane pe care as vrea sa le revad dar nici macar nu stiu de unde sa le iau, sa le adun sa mi le readuc in viata imi sunt aproape straine, singurul lucru in comun cu ele fiind trecutul. Indiferenta, nepasarea si preferintele sunt barierele ce fac ca ochii ce s-au privit cu patima in trecut sa nu mai aibe sansa sa se revada.

Oamenii intra si ies din viata noastra cu o rapiditate iesita din comun, intr-un ritm alert ce pare sa ne condamne la trairi puternice, la simtiri dominante si la retinerea unor priviri ce ajung in cele din urma sa ne fie straine. Ochii care nu se vad, oare se uita?

Sursa FOTO