Ochii care nu se vad, oare se uita…

I-am privit de nenumarate ori, fara sa-i apreciez cu adevarat si fara sa ma gandesc ca poate e ultima zi in care ii voi mai vedea. Ochi negri, verzi, albastri, caprui, mari, rotunzi in toata splendoarea, ce pareau a transmite inocenta si dorinta de siguranta… Au fost, s-au dus si chiar daca nu-i mai vad, deloc, sau cum o faceam alta data, nu mi-i pot scoate din minte, pastrand in mine amintirea clipirilor inocente ce pe atunci pareau lipsite de sens.

Dorinta de perfectiune mi-a rapit multi oameni dragi din viata, aruncandu-i parca intr-un colt aparte, in care fara sa vreau nu mi-am mai aruncat privirea. Parasit, uitat, lasat in aroganta propriei persoane am ramas cu gandul la acele culori care, s-au inchis in momentul in care am hotarat sa ma distantez usor, usor de ele. Timpul nu iarta dar amintirea ochilor ce nu i-am mai vazut de mult inca predomina. Multe persoane pe care as vrea sa le revad dar nici macar nu stiu de unde sa le iau, sa le adun sa mi le readuc in viata imi sunt aproape straine, singurul lucru in comun cu ele fiind trecutul. Indiferenta, nepasarea si preferintele sunt barierele ce fac ca ochii ce s-au privit cu patima in trecut sa nu mai aibe sansa sa se revada.

Oamenii intra si ies din viata noastra cu o rapiditate iesita din comun, intr-un ritm alert ce pare sa ne condamne la trairi puternice, la simtiri dominante si la retinerea unor priviri ce ajung in cele din urma sa ne fie straine. Ochii care nu se vad, oare se uita?

Sursa FOTO