Viata e ca un bulevard

IMG-ParisUneori inghetata de stratul rece al unei zapezi, la fel precum o strada, alteori impunatoare si insorita, aglomerata sau pustie in functie de perioade. Aceeasi mereu, cu fel si fel de intamplari si o bogata istorie conturata de arhitectura mai mult sau mai putin inspirata a unora, viata e pentru unii ca un bulevard prin care trec oameni si oameni, zi de zi, fara a sti niciodata cand acestia isi vor schimba traseul, alegand alte drumuri. Unii vor alerga, altii se vor plimba si vor aprecia lucrurile pe care le vad, dar vor ramane involuntar in viata noastra precum aceia ce si-au lasat amprenta pe bulevardele oraselor complet urbanizate si intr-o continua dezvoltare.

Eu n-am stiut niciodata ce-ar trebui sa fac pentru a ma bucura in totalitate de lucrurile pe care mi le-am dorit insa m-am simtit norocos atunci cand in viata mea au ales sa vireze si sa se intersecteze cu mine, acei oameni care involuntar am ajuns sa-i apreciez pentru ceea ce sunt, sa-i admir, sa-i doresc, indragostindu-ma de nobletea si simplitatea gratioasa a prezentei in a mea viata, defiland in nenumarate randuri, inserandu-mi zambete largi si vise misterioase.

Mi-a fost dat sa cred ca uneori m-am grabit fara a putea oferi o explicatie pentru ceea ce eu credeam ca e bine si trebuie facut. Am savarsit lucrurile in ordinea fireasca intersectandu-mi caile cu fel si fel de alti oameni pe care am tinut cu tot dinadinsul sa-i am aproape insa unii au considerat ca n-are rost…Gazeta ce sta atarnata mereu de acelasi gard vechi si faramitat, consemneaza fiecare traire pe care fie ca am recunoscut-o sau nu, am simtit-o candva iar cauza, desi uneori neinteleasa a fost mereu asemanatoare si greu de acceptat.

Niciodata nu vor fi la fel si nici macar asemanatoare pentru ca la fel ca si bulevardele, fiecare are ceva diferit de celelalte, fiind astfel unice. Al meu te are pe tine in componenta unui intreg amalgam de ganduri si trairi consemnate in paginile unui ziar ce nici macar nu exista.

Sursa FOTO

Iași Blogging Tour

Astazi, 30 iunie 2012, alaturi de Icar Tours, Victoria Epurean (ghidul nostru – super tare, pe cuvant) si circa 15 bloggeri entuziasmati si pusi pe sotii am pornit in jurul orei 11 din punctul zero al orasului Iasi – Piata Unirii, intr-o aventura pietonala de aproximativ 2 ore in care am vazut obiective turistice emblematice pentru acest oras, cladiri si bulevarde care desi innecate de comercialul contemporan, ascund in istoria lor legende si amintiri ale unui Iasi care candva adapostea mari oameni din elita romaneasca.

Foste cladiri precum prima banca a orasului, centre, hoteluri, teatre, filarmonica, Mitropolia si alte cateva monumente au facut deliciul celor prezenti in acest tur. Poze, discutii pe baza celor vazute si entuziasmul din priviri ne tradau, etichetandu-ne practic ca niste turisti ce isi viziteaza propriul oras. Eu unu m-am simtit ca un turist, chiar daca eram la mine acasa. Cel mai mult m-a impresionat vizita de la Catedrala Catolica, unde prin amabilitatea oamenilor de acolo am reusit sa urcam sus, undeva deasupra bisericii unde atmosfera era absolut incantatoare.

Mi-a facut placere sa vad fete noi, si sa revad oameni pe care i-am mai vazut prin alte parti. M-am bucurat sa o revad pe Andreea Marc care ne-a insotit pe intreg traseul turistic.

Dupa un drum de aproximativ doua ore lucrurile nu se puteau termina simplu. Finalul evenimentului ne-a adunat pe toti la una dintre cele mai bune cafenele din oras…  La Folie care este situat central, in incinta complexului Palas, vis-a-vis de Hotel Ramada. Prajiturile degustate acolo cat si limonada servita m-au facut sa ma simt ca in Paradis. Drumul istovitor dar placut era acum rasplatit cu lucruri extraordinar de delicioase.

Sunt din acest oras si uneori trec plictisit pe langa multe din locurile cu o adevarata valoare istorica si simbolica a acestui oras. Astazi m-am simtit ca un turist in propriul meu oras, sentiment care din punctul meu de vedere a fost extraordinar. Multumesc celor care mi-au dat de stire de acest eveniment. As repeta aceasta experienta de 1000 de ori.

Sursa FOTO

Update post

Exista lucruri care chiar nu-ti trebuiesc

Mare parte din timp ni-l petrecem adaugand dorinta dupa dorinta, obiectiv dupa obiectiv, achizitie dupa achizitie. Avem senzatia ca tot ce e nou, tot ce e modern se si potriveste stilului nostru de viata, de a fi, de a ne raporta la societate. Deseori vad oameni care spera cu ardoare la lucruri pe care atunci cand ajung sa le aiba in posesia lor nu sunt deloc incantati, fiind mult prea ocupati sa isi doreasca deja altceva.

Sa fiu sincer scriu aceste randuri ca rezultat al unei frustrari acumulate in timp, frustrare cauzata de simplul fapt ca uneori vad prea multi oameni angrenati intr-o goana nebuna dupa lucruri ce nu le trebuiesc. 

M-a amuzat, mirat si intristat in acelasi timp, un episod de duminica (ieri), moment din acela pe care il observi aproape fara sa vrei dimineata, in timp ce te deplasezi cu tramvaiul dintr-un capat in celalalt al orasului. Tot timpul distantele lungi imi fac pofta de a analiza si urmarii oamenii din jurul meu, probabil pentru a-mi da senzatia ca timpul trece mai usor si ca de fapt nu ma plictisesc.  Undeva in spatele unui tramvai lung si pe jumatate gol am sesizat un copilas la vreo, hai sa zic maxim 10 ani, ce se plimba de unul singur, plictisit probabil de atmosfera de acasa si enervat de vremea urata de afara. Ce m-a mirat, a fost sa vad smartphone-ul pe care il avea asupra sa si pe care il folosea fix ca pe o jucarie (amuzat fiind sa vad la un moment dat cum asimila respectivul telefon cu o masina de jucarie). Am zis ok, nu e rau sa ai un telefon inteligent, evident smartphone-ul depasea cu mult capacitatile copilului de a intelege multe, dar oare chiar avea nevoie de acel telefon.

La una din statii am coborat iar in drum spre casa m-am gandit, la cat de multe lucruri achizitionam fara ca macar sa ne fie de folos la ceva, gandindu-ma la faptul ca pentru un copil, cumpararea unei jucarii autentice ar fi o bucurie mai mare decat un dispozitiv ce pare sa astepte comenzi, imposibil de efectuat din partea unor copilasi ce-ar trebui sa treaca prin anumite etape ale vietii, asa treptat, pornind de la lucruri simple… Evident raportandu-ne la cazul de fata, vina poate fi plasata asupra parintilor acelui copil. Dar oare, noi nu facem la fel? Eu cred ca da, uneori sau poate mai des decat am crede…

Sursa FOTO