Anturajul si timpul pe care il investesti pentru tine

E greu sa vorbesti despre cat valorezi, despre ce esti in stare sa faci si sa convingi oamenii ca tu poti fi schimbarea. Aceasta este premisa de la care plecam uneori cu totii, gandindu-ne ca doar unii ce sunt parca alesi, ajung acolo unde cu totii visam, punand in prim plan beneficiile unor oameni prosperi si mai apoi eforturile ce i-au consacrat pe unii, facandu-i oameni de succes.

In ultimele saptamani am avut placerea de a ajunge pe la diverse evenimente, cu diferite tematici care mai de care mai interesante. Recunosc, o perioada nu am scos capul din carapace preferand sa fiu un comod neinteresat de nimic si de nimeni. Mi-a trecut pentru ca mi-am dat seama ca nu am nimic de castigat si am revenit la o viata activa. Astfel, am ajuns la tot felul de evenimente, conferinte, workshop-uri si multe altele ce mi-au dat posibilitatea de a vedea, cunoaste si interactiona cu oameni care chiar sunt preocupati in primul rand de o dezvoltare a lor, a fiintei lor. Un lucru pe care l-am sesizat a fost acela ca la majoritatea evenimentelor, oamenii cu care m-am intalnit au fost aproape aceeasi. Un prim lucru care mi-a trecut prin minte atunci a fost ca anturajul tine conectati in jurul diverselor activitati nefolositoare, oameni de valoare, oameni care s-ar putea afirma dar care nu o fac din fel si fel de motive, unele mai puerile iar altele cu o tenta ceva mai plauzibila.

M-am intrebat care este timpul pe care il alocam pentru noi, timpul pe care il investim in noi, in dezvoltarea noastra iar primul factor de influenta pe care eu l-am gasit este anturajul, care in cazul unora formeaza o influenta cu conotatii negative. Ma intreb ce argumente oferim atunci cand ne facem proiectii de viitor si oare cati dintre noi constientizeaza cu adevarat cat de pretios este timpul pe care il traim, simtim si in care actionam…

Sursa FOTO

100 grame de suflet va rog…

Zilnic oamenii isi fac aparitia sub diverse feluri in viata mea. Modurile in care fac asta par sa-mi confirme faptul ca fiinta umana este unica, sentimentala, creativa asa in felul sau, prin formele sub care aceasta se manifesta. Nu-mi place sa-mi povestesc viata de prea multe ori, prea multor persoane si niciodata nu m-am dat in vant dupa discutii picante cu persoane in care n-am simtit ca pot avea cu adevarat incredere. Atitudinea unora m-a facut sa cred faptul ca din ce in ce mai putine persoane se daruiesc si pun suflet in ceea ce fac, fie ca e vorba de acordarea unui sfat, desfasurarea unei profesii s.a.m.d. Candva auzisem o discutie cu referire la reteta succesului. Din punctul meu de vedere unul dintre ingredientele esentiale este sufletul. (chiar si in cantitati mici, face minuni).

Cunosc persoane sufletiste dar care par a fi incompatibile cu multe din rautatile ce stau la tot pasul. Desi in aceasta situatie indiferenta ar fi cea mai buna arma, multi se lasa prada trairilor, sentimentelor fiind afectati de oameni indiferenti. Eu incerc sa pun suflet in tot ceea ce fac – conditia este sa imi placa cu adevarat sau sa-mi doresc…

Eu am un respect aparte pentru persoanele cu daruire multa si care pun suflet in ceea ce fac. Imi place totusi cand rationamentul logic nu este exagerat si cand persoana in cauza stie exact ce consecinte pot avea anumite decizii. Daca sufletul s-ar putea cantari clar as spune tare si raspicat “100 de grame de suflet va rog”

Sursa FOTO

S-ar putea sa iti mai placa si: