Teama de orice “inceput” si “sfarsit”

Ne-a fost dat sa facem parte din societate si sa ne integram in aceasta. Tindem spre evolutie iar prin pasii ce ii facem zi de zi, ajungem in fata unor inceputuri si mai tarziu dupa scurte sau lungi perioade de suspans, tensiune si fericire, terminam prin a gusta parte a unui final, care nu inseamna altceva decat acel moment  de separare de prezent, cand practic ne cautam si altceva de facut, cu altcineva in cu totul alte directii, pastrand totusi amintirile prezentului consumat.

Imi este frica de orice inceput si caut sa iau in calcul fiecare consecinta pe care o actiune naiva o poate avea. Tot timpul cand nu mi-a fost frica, mi-a fost dat sa n-am parte de final pentru ca nimic nu mi s-a materializat sau daca printr-o minune am reusit sa fac mai mult de acel putin empiric, finalul a venit repede si fara vreun semn ca ar fi dispus sa ma mai astepte. De aceea m-am tot gandit si inca ma mai gandesc, de fiecare data cand vreau sa fac ceva si chiar daca a gresi e omeneste incerc sa o fac cat mai putin in speranta ca poate candva imi va fi mai bine decat imi e acum.

Inving teama multor inceputuri si cred ca-mi pot face un viitor mult mai bun. Incurajez pe cei ce adesea se plafoneaza inca din faza primelor provocari, spunandu-le ca va fi bine, chiar daca uneori nici eu nu ma cred. Dar chiar si asa odata cu avansarea si depasirea inceputului, apare inevitabil teama ca oricand totul se poate termina, invocand cel mai adesea fel si fel de motive care mai de care, ce au ca efect principal anularea bucuriilor generate de prezent. Pesimismul e la el acasa de cele mai multe ori iar teama de sfarsit pare sa domine si din pacate adesea lucrurile se si termina tocmai din cauza stresului propriu cu care ne etalam.

Nu stiu daca ar trebui sa-mi fie frica de inceputuri sau de finaluri. Ambele au probabil importanta lor si se deosebesc prin foarte multe emotii pe care le traim in fiecare stadiu. Cred ca teama de un inceput, mie-mi da mai multe dureri de cap gandindu-ma ca un debut prea rapid m-ar afecta mai tare si mi-ar provoca un sfarsit mai dur.

Tie de ce iti este frica? De inceputuri sau de finaluri? 

Sursa FOTO

Leapsa amintirilor din copilarie

Dupa o perioada destul de lunga de timp in care nu am mai completat nici o “leapsa” am dat curs propunerii facute de Daniel Botea si in urmatoarele randuri voi vorbi despre amintirile mele din copilarie. Desi ar fi fost frumos sa vorbesc despre asta pe 1 iunie, consider ca e mai bine mai tarziu decat niciodata, sa scriu despre copilarie.

1. Care era jocul tau preferat din fata blocului?

Cu siguranta, fotbalul. O perioada foarte lunga de timp mi-am petrecut-o cu prietenii in fata blocului, visand la multe din legendele de atunci ale sportului rege. Cred ca a fost jocul copilariei mele – si sunt norocos pentru asta deoarece nu m-am simtit un copil sedentar. In prezent, cam dau cu stangul in dreptu’ dar asta e… Oricand mi-ar placea sa mai incerc acest sport.

2. Care este “dulcele” pe care l-ai manca si acum?

Erau niste bomboane si niste jeleuri fantastice pe atunci la unul din buticurile de langa bloc. Nu-mi amintesc denumirea dar erau fantastice. De ceva vreme n-am mai gasit in comert…

3. Care au fost desenele tale preferate?

Fara nici o jena sau vreo retinere va marturisesc sincer ca desenele mele preferate au fost “Tom si Jerry” si “Scooby Doo” (acum va spun drept ca nu ma mai uit)

4. Pe melodiile cui ai crescut “mare”?

Adoram muzica din anii 2000. Am crescut “mare” pe versurile celor de la 3SE, Animal X, Voltaj si cred ca mai sunt multi, dar trupele astea mi-au marcat copilaria. Si am senzatia ca nu sunt singurul care poate spune asta.

5. Ce amintiri iti trezeste guma Turbo?

Nu am auzit in viata mea de asa ceva. Cred ca intrebarea asta e pentru cei mai “batrani” decat mine. Eu n-am prins asa ceva. Pe vremea cand eram mic, hubba bubba era la putere, chiar daca mi-a luat o vesnicie sa invat sa fac baloane…

6. Ce visai sa devii atunci cand erai mic si ce-ai ajuns?

Ca toata lumea cand eram mic, cred ca am vrut sa devin medic, apoi marinar, apoi jucator de fotbal ca mai spre ultima parte a copilariei sa-mi doresc sa devin detectiv. Slava Domnului ca n-am ajuns sa-mi indeplinesc nici un vis. Acum nu as fi deloc satisfacut daca as fi dat curs visurilor din copilarie. Ce am ajuns? Am ajuns student la Sociologie… Ce voi ajunge in continuare… O sa va spun cand va fi cazul.

7. Cum ti-ai descrie copilaria in 3 cuvinte?

Amuzanta. Distractiva. Energica

🙂 Trimit si mi-ar placea sa mai completeze aceasta leapsa si bunii mei prieteni Alexandra Bohan, Ruxandra Oprea, Lucian Mustata, Elena Ungureanu si Stefanut Cojocaru. Evident pentru cine mai doreste astept cu mare drag raspunsurile voastre la intrebari pe e-mail sau comment. 😀