Povestea cu iepurila si al sau tramvai minunat

Nu pot spune ca ma dau in vant dupa mersul cu transportul public in comun, insa atunci cand cei ce administreaza acest business sau gandit (undeva in iarna) sa aduca o valoare adaugata acestui serviciu m-am bucurat. Asa ca in iarna strazile orasului Iasi, au avut parte de un tramvai aparte, si anume tramvaiul lui Mos Craciun. Desenat frumos pe exterior, impodobit si plin de caldura pe interior.

Mi se pare ciudat să nu-ţi instruieşti bine oamenii, mai ales atunci când îi trimiţi pe teren, prestând o muncă, al cărei calităţi îi poate afecta pe ceilalţi din jur.

Acum insa, in preajma sarbatorilor pascale, aceeasi oameni s-au gandit ca ar fi frumos daca si iepurasul ar avea un tramvai aparte, desenat atat pe interior cat si pe exterior care sa bucure ochii iesenilor. Iepurila

Si n-as fi stiut adevarul despre acest tramvai, daca din intamplare n-as fi auzit la stiri la un post local, Tele M, unde in cadrul unui reportaj o fraza mi-a ramas batucita bine in minte:   Continue reading Povestea cu iepurila si al sau tramvai minunat

Cand suma gandurilor noastre ajunge sa insemne mai mult decat un simplu ceva…

Florin_Adamache_logo_200_200-01E doar un alt sfarsit de ianuarie rece si plin de balti lasate ca amintire de iarna care a hotarat sa astupe cu a ei ninsoare amintiri si tot odata intamplari care cu sau fara voia noastra ne-a fost dat sa le traim. Indiferent de deznodamant gandurile s-au tot adunat formand un tot, o ecuatie sau doar o simpla formula, care pare ca astazi, ajunge sa insemne mai mult decat ieri si asta doar din cauza ca am ajuns ca intr-un final sa intelegem deznodamantul unor actiuni din care poate candva am ales sa iesim mai confuzi, mai nehotarati si poate prea neputinciosi decat am crede. Poate ca intrebarile venite in timp n-au insemna nimic altceva decat lansarea unor noi provocari spre taramul gandurilor al caror raspunsuri stateau spre a fi descoperite de actiunile noastre.  Poate ca mai mereu am preferat sa stam pasivi in fumul gros al incertitudinilor noastre proprii, gandindu-ne mai mult decat ar fi trebuit la riscul pe care ne-ar fi fost mult mai usor sa il acceptam. Uneori traseul pe care il urmam nu corespunde hartii pe care, cu multa seriozitate si calm alegem sa o analizam, proiectandu-ne drumul, uitand ca niciodata lucrurile nu sunt usoare… Si daca sunt, nu uita ca easy come, easy go! Pentru ca uneori cuvintele nu fac atat cat mi-as dori, aleg sa inserez aceasta prezentare care nu face nimic altceva decat sa continue ceea ce am inceput in cuvinte:

Uneori mi-as fi dorit mai mult…

write-letter-pen-pencil-paperImi amintesc momentele in care am calatorit spre a te vedea sau pur si simplu spre cautarea clipelor care uneori ajunsesem sa cred ca ma vor face fericit. Unele dintre ele au ajuns ca in final sa ma faca sa fiu, dar poate pentru un timp mult prea scurt deoarece nici tu si nici macar eu nu stiam ce cautam de fapt in acele momente. Imi amintesc chiar si acum povestile pe care singur ajungeam sa le cred, mintinud-ma aproape fara sa vreau sperand la ceea ce in scurt timp avea sa fie doar o alta amintire…

Ca mai tot timpul scenariul ajunge sa fie inexistent de dragul unor lucruri pe care mai mereu cineva ajunge sa si le doreasca mai mult decat celalat. N-am sa pot uita acel scurt timp in care frecventele noastre au parut sau poate ca au si fost pe aceeasi lungime de unda deoarece in amintirea ce inca o mai am, dainuie timid dar imposibil de uitat, gandul ca uneori mi-am dorit mai mult…

Si uneori constat ca poate ajung sa-mi doresc mai mult decat ar trebui, motivele fiind adesea aceleasi sau poate altele… Cu toate astea sansele de care dispunem merita expluatate la maxim, asumandu-ne totodata si riscul deznodamantului negativ.

Sursa FOTO

Daca dragostea ar fi sport olimpic

Unora le-a fost dat sa practice sau pur si simplu sa experimenteze diferite sporturi. Pentru unii hobby iar pentru altii un mod de viata, in care dorinta de performanta reprezinta telul suprem. Altii, asa ca mine, n-au fost olimpici si nici mari sportivi talentati ori antrenati sa reziste conditiilor minime. Interesele, mediul, conditia fizica n-au facut din mine nici olimpic la matematica nici un bun sportiv asa cum poate mi-as fi dorit candva.

Desi nu as putea-o considera decat o stare, un sentiment si cam atat (cred), daca dragostea ar fi sport olimpic, cu siguranta as fi participat la multe olimpiade incercand sa obtin performante remarcabile. Cu toate astea graba de a pleca de la start, increderea prea mare sau… multe, multe altele m-ar fi condamnat la a pierde medaliile si laurii victoriei din inimile multora sau poate as fi ajuns sa fiu revoltat de acele decizii luate impotriva mea, condamnandu-ma la a-mi vedea de viata mea in continuare.

Poate ca uneori as fi urcat pe podium, bucurandu-ma de ceea ce mi se intampla in timp ce alteori as fi parasit competitia in anonimatul performantelor mele, fiind incompatibil cu cerintele si asteptarile celor dispusi sa ma judece. Cu toate astea nu m-as schimba, n-as vrea sa fiu altcineva si chiar daca uneori e sa fie bine si alteori nu, cel care pierde nu sunt doar eu.

In timp am reusit sa castig experiente pretioase care m-au facut sa-mi dau seama de cum stau de fapt lucrurile in jurul meu si chiar daca se intampla ca uneori sa accept mai greu realitatea, pentru ca e in defavoarea mea, alteori sunt prea fericit sa mai dau importanta lucrurilor marunte din cauza fericirii mele (uneori inexplicabile).

Ultimul start l-am gresit crezand ca ceea ce voi face, va fi in directia potrivita. Nu s-a intamplat sa fie asa iar ce a urmat m-a descalificat dintr-o cursa pe care eu o vedeam a fi castigatoare. Nu cred in texte de genul: “daca iti doresti cu adevarat ceva, se intampla”, nu mai cred in leadership’ul acela emotional in care citatele par sa-ti dea optimismul necesar spre savarsirea actiunilor de un impact maret… Cred doar in prezentul acesta care ma tine conectat la realitate…

Daca dragostea ar fi sport olimpic, tu ai risca sa participi?

Sursa FOTO

Cand nu e chiar cum ai vrea…

Au fost in viata momente din acelea pe care chiar si sa vrei nu le poti uita. Deznodamantul in prima faza era exact asa cum “NU” ti-ai fi dorit iar sansele de a mai repara ceva erau inexistente, asta din cauza faptului ca unele lucruri se intampla la timpul lor, intr-o succesiune aparent logica. Desi in prima faza le-am etichetat ca pe niste insuccese, ca pe niste ratari profesionale si uneori sentimentale in care am tot spus “nu era pentru mine”, am ajuns sa realizez ca a fost mai bine ce s-a intamplat cum s-a intamplat, gandindu-ma ca uneori alegerile pe care le facem nu sunt intotdeauna si cele mai bune.

Ma gandesc si acum cat de greu mi-ar fi fost daca lucrurile s-ar fi intamplat exact asa cum mi-as fi dorit eu initial. Stiu, suna ciudat dar uneori aspiratiile par incompatibile chiar cu noi insine. De cate ori n-am sperat la unele lucruri care daca s-ar fi indeplinit ne-ar fi adus doar pe moment satisfactie, nenorocindu-ne insa pe termen lung. Imi aduc si acum aminte dezamagirea pe care am simtit-o cand am ratat liceul la care ravneam (mai tarziu am multumit divinitatii pentru asta), soarta trimitandu-ma intr-un loc mult mai bun, in bratele unei specializari pe care si acum o urmez cu placere si entuziasm. Desi pe moment dezamagirea a fost prezenta, timpul mi-a demonstrat ca cifrele nu-s  cel mai frumos lucru care m-ar reprezenta in aceasta viata iar tabelele si bilanturile economice nu sunt chiar ce as vrea sa vad zi de zi. Continue reading Cand nu e chiar cum ai vrea…