Cum a fost la degustare de vinuri italiene, la News Cafe impreună cu vitaly.ro

Degustare de vinuri 1Încep prin a spune faptul că mă declar un mare fan al vinului și al evenimentelor de prezentare ori degustare al acestora. Chiar dacă n-am mai participat de mai bine de un an la un eveniment, joi mi-a fost dat să accept o invitație la o degustare, venită din partea unei bune prietene cu care în trecut am participat la multe alte evenimente. Așa că fără să mă gândesc prea mult, sâmbătă 4 iulie 2015, chiar de ziua Statelor Unite ale Americii, am participat la o degustare de vinuri, care din punctul meu de vedere s-a desfășurat impecabil. Evenimentul a început la ora 17.00, având loc în imediata apropiere de centrul orașului, mai exact la News Cafe, loc în care ambientul și oamenii au părut a fi perfect compatibili cu tipul de eveniment.

Eu unul nu mai fusesem niciodată la această cafenea, așa că surpriza a fost chiar mare. Spun asta deoarece backgroundul a fost potrivit pentru un astfel de eveniment. Iar rezultatele s-au văzut imediat!  Poze degustare 2

În ceea ce privește degustarea de vinuri, l-am cunoscut pe Silviu Marian Marciuc – general manager la vitaly.ro alături de care am degustat 4 sortimente de vinuri, excepționale din punctul meu de vedere. Astfel dintre sortimentele degustate, enumăr Barolo Sordo, Chianti Bindi Sergardi, Franciacorta și Rose-Astoria. Vinurile, de proveniență italienească par să fie printre sortimentele cele mai populare (și bune din toate punctele de vedere). Acestea încep timid să atace piața românească de vinuri, piață pe care eu personal o consider a fi extrem de competitivă și calitativă, având în prezent producători mici focusați pe calitate.

Voi fi sincer și voi spune că mi-ar fi greu să aleg un vin preferat dintre cele patru degustate… Cu toate astea voi încerca să o fac și voi spune că cel mai bun vin degustat, mi s-a părut a fi Barolo Sordo. Mi-ar fi greu să explic și de ce, însă o degustare v-ar face cu siguranță pe fiecare dintre voi să înțelegeți mai bine asta.  Degustare vinuri 3

Pentru mine evenimentul a avut o însemnătate aparte! Spun asta bazându-mă pe câteva argumente simple. Este unul dintre evenimentele la care particip după o absență destul de îndelungată… în același timp este ultimul eveniment la care particip în Iași (cel puțin pentru o perioadă de timp – pentru cine nu știe peste câteva zile îmi iau zborul la București pentru noi experiențe și aventuri frumoase). Aleg să închei prin a spune că atmosfera de la News Cafe e una genială! Cu siguranță o voi recomanda și altor persoane. În același timp îi mulțumesc Adelinei, pentru că m-a însoțit la eveniment!

Maya Concept – un nou concept de ceainărit în Iaşi

Marea CeainărealăToţi iubitorii de ceai, cafea, cărţi bune, cocktail-uri speciale şi atmosferă aparte sunt aşteptaţi La Ceainărit, la Maya Concept, începând cu 15 decembrie pe strada Lăpuşneanu, vis-a-vis de Anticariat Grumăzescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, chiar în locaţia Maya Concept, iar oaspeţii sunt aşteptaţi începând cu ora 17.00. Organizatorii au rezervat multe surprize care să încânte toate simţurile: o degustare de ceai susţinută de Voica Panait, reprezentant al Asociaţiei Româno-Japoneze, momente de veselie cu trupa de teatru şi improvizaţie IDIOT, cocktail-uri speciale şi daruri parfumate oferite din partea casei. Gazda evenimentului va fi nimeni altul decât mereu energicul Vlad Baba.

Iar atmosfera caldă continuă pe strada Lăpuşneanu, la Ceainăria Maya Concept toată săptămâna 15-21 decembrie cu evenimente fel de fel reunite sub acelaşi nume sugestiv „Marea Ceainăreală!”. Toţi pasionaţii de ceai sunt aşteptaţi să sărbătorească alături de Maya Concept!

Calendarul complet al campaniei de lansare „Marea Ceainăreală!” Continue reading Maya Concept – un nou concept de ceainărit în Iaşi

Cu ce am rămas după experiența Black Friday…

Black_FridayNu mi-am planificat în absolut nici un fel să cheltui bani anul acesta de Black Friday. Deși căutam destule, mi-am zis că parcă nu merită efortul financiar, gândindu-mă că de Crăciun voi găsi aceleași oferte la produsele ce mă interesau personal, și pe care mi le-aș fi cumpărat. Cu toate astea destinul se pare că a avut alte planuri cu mine iar într-o zi, pe la jumătatea lui noiembrie, niște apropiați m-au convins că merită să profit de Black Fridayul românesc care sincer vă spun, nici nu prea am înțeles exact când a fost. Ba black week, ba e vineri zi de zi și multe altele au fost reclamele momentului în ceea ce privește comerțul.

Ei bine, din ce am înțeles eu, cele mai mari aglomerații au fost în vinerea din data de 21 noiembrie, când s-a stat cam cel mai mult prin magazine, indiferent dacă ne referim la cumpărători sau personalul magazinelor. Deși e deja decembrie (luna cadourilor pentru mai toți dintre noi), pe la TV, radio și internet încă mai aud vorbindu-se prin fel și fel de reclame de reduceri marca black friday. Așa o fi, eu am obosit să mai caut ceva și sincer și banii s-au cam terminat…

Am profitat la maxim de această perioadă iar cumpărăturile s-au rezumat la destul de multe lucruri de care sper să mă folosesc mult timp de acum înainte. Eu nu m-am rezumat doar la o zi de shopping ci la mai multe, achiziționând rând pe rând, produsele din lista imaginară de dorințe. Continue reading Cu ce am rămas după experiența Black Friday…

”Roadshow Star Experience” by Mercedes Benz la Iasi

Evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 iunie 2014 la ERA, turneul european Mercedes-Benz Road Show Star Experience ajungând la Iași dupa o serie de turnee începută în 2007.
Un eveniment interactiv unic, conceput special de Mercedes-Benz, Roadshow-ul Star Experience oferă clienţilor şi potenţialilor clienţi oportunitatea de a testa  caracteristicile de neegalat ale celor mai noi modele de autoturisme Mercedes-Benz.

Ca toate evenimentele din seria Mercedes-Benz Driving Events, Roadshow Star Experience inspiră fascinaţie, adrenalină şi tehnologie de vârf. ”Roadshow Star Experience” este un eveniment profesionist organizat împreună cu Mercedes-Benz Driving Events din Germania. Pe parcursul celor două zile ale evenimentului de la Iași, Mercedes-Benz va oferi invitaţilor un program complex, în cadrul căruia vor avea parte de sesiuni speciale de test-drive şi prezentări interactive susţinute de traineri profesionişti de la Mercedes-Benz Driving Events. Continue reading ”Roadshow Star Experience” by Mercedes Benz la Iasi

Redeschidere cu stil la Complex Popas Pacurari

Complex Popas PacurariSe intampla ca unele evenimente sa se desfasoare in locuri ce-ti lasa in minte fel si fel de amintiri, prin prisma si conturul atmosferei dar si al oamenilor pe care ii intalnesti. Cam asa a fost si seara trecuta cand Complex Popas Pacurari a organizat o petrecere de zile mari, demonstrand din nou ca stiu sa aduca si sa imbine toate elementele unei seri de vis, potrivita pentru toate gusturile, indiferent de varsta.

Astfel acest mare Grand ReOpening de la Popas Pacurari va ramane mult timp in amintirea celor care au participat, la fel cum probabil vor ramane si ritumurile muzicii interpretate de Andrei Balan și D’Acord BAND. Continue reading Redeschidere cu stil la Complex Popas Pacurari