Asteptarile pe care le avem de la oameni

Sunt ei, oamenii din viata noastra. Cei pe care ii vedem, cei cu care lucram, vorbim, schimbam impresii si comunicam zi de zi. Ne formam pareri, impresii si mai tarziu, un lucru se produce inevitabil- ne facem asteptari cu privire la atitudine, comportament, incredere si nu numai.

Se zice ca odata cu inaintarea in varsta ar trebui (repet- macar ar trebui) sa incepem a emite din ce in ce mai multe pretentii, lasand o impresie buna fata de cei din jurul nostru. Se vrea ca odata cu varsta, sa vina si intelepciunea, atitudinea corecta si experienta care se aduna incet, incet din aventurile, experientele, riscurile pe care ni le-am asumat si pe care le asumam in continuare. Eu am mari asteptari, de la persoane pe care le cunosc, le-am vazut si care stiu ca indiferent de ce s-ar intampla, m-as putea baza pe ele.Probabil asta e un soi de definitie standard, care raneste destul de tare, atunci cand cei in care tu iti spui sperante, te dezamagesc cu intentie sau involuntar, punand mai presus de toate interesele lor fie orice altceva.

Am tinut la multe persoane care au aparut mai mult decat intamplator in viata mea, dandu-mi speranta ca imi vor fi alaturi mult timp. Am avut asteptari de la persoane ce m-au impresionat dar m-au facut sa cred ca nimic nu e vesnic si ca toate’s trecatoare. Mi-am propus sa nu mai am astepari de foarte multe ori… De la tara in care traiesc, de la sistemele romanesti, oameni si uneori chiar de la cei ce sunt numiti in DEX la litera P- prieteni.

Chiar daca in prezent de la foarte multi nu mai am nici un fel de asteptare, ochii care nu i-am mai vazut de mult, nu i-am uitat, dar asta nu stiu pentru cat timp se va mai intampla pentru ca inevitabil in viata intra si ies oameni, dar putini dintre acestia se si remarca cu ceva. Sunt fericit ca totusi cei in care am crezut (putini la numar) nu m-au dezamagit. Nu, nu inca, si sper ca niciodata!

Sursa FOTO