Alegem cu inima sau ne urmam interesul?

Money vs PassionIn viata am cunoscut fel si fel de oameni care mi-au demonstrat ca atunci cand vine vorba de o decizie mai presus de toate sta atasamentul, vocatia si atractivitatea pe care o au in sange si care influenteaza decizia, indiferent de riscurile si neglijarea oportunitatilor care oarecum stau spre a fi descoperite imprejurul acestora. Altii mi-au demonstrat ca sunt adevarati vanatori de oportunitati si ca ar incerca mereu sa profite de fiecare ocazie pentru a iesi pe plus, demonstrandu-si pragmatismul indreptat adesea spre tinte inalte incununate de cele mai multe ori cu succes. Chiar daca alegerile par a fi cea mai dificila provocare, a te gandi pe termen scurt dar si pe termen lung la efectele generate, consider a fi analiza cea mai ideala indiferent daca in acel moment ajungem sa gandim cu inima sau pur si simplu sa ne urmarim interesul… De ce spun asta? Continue reading Alegem cu inima sau ne urmam interesul?

Uneori mi-as fi dorit mai mult…

write-letter-pen-pencil-paperImi amintesc momentele in care am calatorit spre a te vedea sau pur si simplu spre cautarea clipelor care uneori ajunsesem sa cred ca ma vor face fericit. Unele dintre ele au ajuns ca in final sa ma faca sa fiu, dar poate pentru un timp mult prea scurt deoarece nici tu si nici macar eu nu stiam ce cautam de fapt in acele momente. Imi amintesc chiar si acum povestile pe care singur ajungeam sa le cred, mintinud-ma aproape fara sa vreau sperand la ceea ce in scurt timp avea sa fie doar o alta amintire…

Ca mai tot timpul scenariul ajunge sa fie inexistent de dragul unor lucruri pe care mai mereu cineva ajunge sa si le doreasca mai mult decat celalat. N-am sa pot uita acel scurt timp in care frecventele noastre au parut sau poate ca au si fost pe aceeasi lungime de unda deoarece in amintirea ce inca o mai am, dainuie timid dar imposibil de uitat, gandul ca uneori mi-am dorit mai mult…

Si uneori constat ca poate ajung sa-mi doresc mai mult decat ar trebui, motivele fiind adesea aceleasi sau poate altele… Cu toate astea sansele de care dispunem merita expluatate la maxim, asumandu-ne totodata si riscul deznodamantului negativ.

Sursa FOTO

Cand nu e chiar cum ai vrea…

Au fost in viata momente din acelea pe care chiar si sa vrei nu le poti uita. Deznodamantul in prima faza era exact asa cum “NU” ti-ai fi dorit iar sansele de a mai repara ceva erau inexistente, asta din cauza faptului ca unele lucruri se intampla la timpul lor, intr-o succesiune aparent logica. Desi in prima faza le-am etichetat ca pe niste insuccese, ca pe niste ratari profesionale si uneori sentimentale in care am tot spus “nu era pentru mine”, am ajuns sa realizez ca a fost mai bine ce s-a intamplat cum s-a intamplat, gandindu-ma ca uneori alegerile pe care le facem nu sunt intotdeauna si cele mai bune.

Ma gandesc si acum cat de greu mi-ar fi fost daca lucrurile s-ar fi intamplat exact asa cum mi-as fi dorit eu initial. Stiu, suna ciudat dar uneori aspiratiile par incompatibile chiar cu noi insine. De cate ori n-am sperat la unele lucruri care daca s-ar fi indeplinit ne-ar fi adus doar pe moment satisfactie, nenorocindu-ne insa pe termen lung. Imi aduc si acum aminte dezamagirea pe care am simtit-o cand am ratat liceul la care ravneam (mai tarziu am multumit divinitatii pentru asta), soarta trimitandu-ma intr-un loc mult mai bun, in bratele unei specializari pe care si acum o urmez cu placere si entuziasm. Desi pe moment dezamagirea a fost prezenta, timpul mi-a demonstrat ca cifrele nu-s  cel mai frumos lucru care m-ar reprezenta in aceasta viata iar tabelele si bilanturile economice nu sunt chiar ce as vrea sa vad zi de zi. Continue reading Cand nu e chiar cum ai vrea…

Daca viata ar fi un stil de dans…

Zi de zi aud tot felul de pareri si ganduri ce fac trimitere directa catre viata. Vad oameni care isi complica existenta, persoane care incearca sa-si auto-depaseasca conditia, visatori si resemnati. Fac parte din peisajul zilnic al urbanului si nu numai. Par a fi uitat orice notiune ce are legatura cu optimismul si gratia ce viata ti-o ofera spre a o valorifica. Uneori existenta noastra poate fi comparata cu un stil de dans in care cautam sa facem pasii perfecti, in momentele perfecte. Apasarea pasilor, rigiditatea miscarilor cat si neindemanarea par a fi rezultatul greutatilor intampinate, in timp ce gratia si flexibilitatea duc mai mult cu gandul la o viata implinita, realizata, asa cum se vrea a fi ea cu adevarat.

Daca viata ar fi un stil de dans, atunci tu cum ai vrea sa te misti, sa traiesti si sa te bucuri de fiecare clipa? Ce stil de dans a-i atribui vietii tale si de ce?

Imi plac ritmurile care te provoaca, sincronurile perfecte si atingerile delicate. Imi plac ocaziile ce-ti dau posibilitatea sa iesi pur si simplu de sub anonimat si sa fii pentru o seara, zi sau ocazie cine-ti doresti cu adevarat. Viata, dansul, probabil doua chestii nu foarte diferite ce incearca sa se asemene si care au ca protagonisti, aceeasi indivizi stangaci sau gloriosi ce pasesc cu sau fara curaj, tematori sau increzatori spre tot felul de lucruri noi. In viata evenimentele apar pe neasteptate, lovindu-te de tot felul de situatii usoare sau complicate. Deciziile bune par a fi cheia spre succes in timp ce alegerile nesigure ne condamna la regret. Cand dansam anticipam miscarile lansandu-ne  condusi de ritm si dominati de atmosfera, insa chiar traim cu adevarat momentul…

Singuri, in doi sau in formatie fiecare coregrafie transmite stari, emotii si trairi. Optimisti, veseli, cu un zambet larg reusim sa ne facem viata un loc mai bun. Ritmurile ametitoare ne fac sa avem tot timpul urcusuri si coborasuri la fel cum atitudinea si daruirea ne aduc acolo unde, la inceput ne este greu sa visam. Eu, nu stiu ce stil de dans mi se potriveste si nici ce-ar merge pentru a se potrivi stilului meu de viata. Uneori nevoia de ceva lent ma face sa cred ca e decizia cea mai buna, in timp ce dinamica evenimentelor ma face sa optez mai mult spre ceva impins aproape spre extrem. Dansez, dansezi, traim, ne bucuram de viata… Stil, dans, o viata…

Sursa FOTO

Ochii care nu se vad, oare se uita…

I-am privit de nenumarate ori, fara sa-i apreciez cu adevarat si fara sa ma gandesc ca poate e ultima zi in care ii voi mai vedea. Ochi negri, verzi, albastri, caprui, mari, rotunzi in toata splendoarea, ce pareau a transmite inocenta si dorinta de siguranta… Au fost, s-au dus si chiar daca nu-i mai vad, deloc, sau cum o faceam alta data, nu mi-i pot scoate din minte, pastrand in mine amintirea clipirilor inocente ce pe atunci pareau lipsite de sens.

Dorinta de perfectiune mi-a rapit multi oameni dragi din viata, aruncandu-i parca intr-un colt aparte, in care fara sa vreau nu mi-am mai aruncat privirea. Parasit, uitat, lasat in aroganta propriei persoane am ramas cu gandul la acele culori care, s-au inchis in momentul in care am hotarat sa ma distantez usor, usor de ele. Timpul nu iarta dar amintirea ochilor ce nu i-am mai vazut de mult inca predomina. Multe persoane pe care as vrea sa le revad dar nici macar nu stiu de unde sa le iau, sa le adun sa mi le readuc in viata imi sunt aproape straine, singurul lucru in comun cu ele fiind trecutul. Indiferenta, nepasarea si preferintele sunt barierele ce fac ca ochii ce s-au privit cu patima in trecut sa nu mai aibe sansa sa se revada.

Oamenii intra si ies din viata noastra cu o rapiditate iesita din comun, intr-un ritm alert ce pare sa ne condamne la trairi puternice, la simtiri dominante si la retinerea unor priviri ce ajung in cele din urma sa ne fie straine. Ochii care nu se vad, oare se uita?

Sursa FOTO