Mai suntem sau nu preocupati de educatie?

we-don-t-need-no-educationM-am gandit inca de acum cateva zile la un articol care sa vizeze domeniul mult contestat de majoritatea dintre noi, criticat si mult dezbatut prin statii de autobuz ori tramvai, biblioteci, seminarii ale Universitatilor si chiar si in hypermaketuri unde din cand in cand mai auzi cate un tanar cu deja celebra fraza “daca as fi eu ministru as schimba…”.

Marturisesc sincer ca nu-mi place situatia actuala cu care tara in care traiesc, m-am nascut si in care totusi inca mai locuiesc se confrunta in acest moment. Desi uneori e frustrant, scuzele indiferent de domeniu se gasesc la fel de repede pe cat incompetenta unora ajunge sa fie mascata. Despre mediul rural nici nu se mai poate vorbi deoarece grijile statului par sa fie cu totul si cu totul altele fapt care mie personal nu-mi aduce prea multa satisfactie. Spun mediul rural si ma leg si de acest aspect deoarece astazi am avut o dezbatere foarte interesanta pe tema educatiei si importanta integrarii mediului in viata moderna.  Cu toate astea educatia ajunge sa faca mai mereu tot felul de diferente, atat pe plan social cat si in multe alte situatii, insa in prezent ajunge sa fie mult prea putin mediatizata, valorificata si raspandita in randul oamenilor. Iar aici nu ma refer la o anumita categorie de varsta pentru ca am ajuns sa cred in fraza de’ zicea ca in viata vom ajunge sa invatam in fiecare zi ceva nou.

La facultate lumea cu care ajung sa vorbesc imi spune ca situatia e mult mai degradata decat mi-as fi putut inchipui eu. Majoritatea imi spun ca odinioara lucrurile erau mult mai severe, drastice iar concurenta se simtea pana in maduva oaselor care astazi ajung sa nu faca nimic altceva decat sa se uzeze pe bancile unor amfiteatre si sali incapatoare sau nu, in functie de specializarea care ne-a pasionat sau care ne pasioneaza ori cea care a ajuns pana la urma sa corespunda cu media de admitere, pentru ca da, multi fac cate ceva doar de dragul de a face, eliminand din start orice posibil atasament fata de profesia respectiva. Dar asta cred ca e deja o alta poveste…

Am scris acum ceva timp cu mana pe inima si intr-un moment de sinceritate maxima ca daca as mai da o data bac’ul, l-as lua cu siguranta… Ei bine asta nu e o gluma pentru ca mai mereu am hotarat si am ales singur pentru mine ce e cel mai bine sa fac, lucru care m-a avantajat mai mult decat as fi crezut poate. In prezent unii ajung sa ma intrebe ce-ar fi mai bine pentru ei sa urmeze, crezand ca daca sunt deja student al unei facultati le-as putea da mai multe sfaturi… E greu, urmati ce va place dar ganditi-va ca va asteapta o piata a muncii foarte dura. Altii aleg totusi sa-mi spuna ca fiecare are drumul sau in viata, urmandu-si parca inertia destinului care necontrolat ajunge sa-i loveasca pe multi de cele mai dure lectii si provocari, adesea greu de digerat.

Intrebarea la care m-am tot gandit si cu care aleg sa inchei de aceasta data articolul e una relativ simpla… Mai suntem sau nu preocupati de educatie? Si daca da, raspuns oarecum previzibil, oare cat de mult suntem dispusi sa ne dedicam unei profesii, specializari ori simple meserii… O fi de folos la ceva toata asta?

Sursa FOTO

Ochii care nu se vad, oare se uita…

I-am privit de nenumarate ori, fara sa-i apreciez cu adevarat si fara sa ma gandesc ca poate e ultima zi in care ii voi mai vedea. Ochi negri, verzi, albastri, caprui, mari, rotunzi in toata splendoarea, ce pareau a transmite inocenta si dorinta de siguranta… Au fost, s-au dus si chiar daca nu-i mai vad, deloc, sau cum o faceam alta data, nu mi-i pot scoate din minte, pastrand in mine amintirea clipirilor inocente ce pe atunci pareau lipsite de sens.

Dorinta de perfectiune mi-a rapit multi oameni dragi din viata, aruncandu-i parca intr-un colt aparte, in care fara sa vreau nu mi-am mai aruncat privirea. Parasit, uitat, lasat in aroganta propriei persoane am ramas cu gandul la acele culori care, s-au inchis in momentul in care am hotarat sa ma distantez usor, usor de ele. Timpul nu iarta dar amintirea ochilor ce nu i-am mai vazut de mult inca predomina. Multe persoane pe care as vrea sa le revad dar nici macar nu stiu de unde sa le iau, sa le adun sa mi le readuc in viata imi sunt aproape straine, singurul lucru in comun cu ele fiind trecutul. Indiferenta, nepasarea si preferintele sunt barierele ce fac ca ochii ce s-au privit cu patima in trecut sa nu mai aibe sansa sa se revada.

Oamenii intra si ies din viata noastra cu o rapiditate iesita din comun, intr-un ritm alert ce pare sa ne condamne la trairi puternice, la simtiri dominante si la retinerea unor priviri ce ajung in cele din urma sa ne fie straine. Ochii care nu se vad, oare se uita?

Sursa FOTO