Prima comunitate a donatorilor de celule stem din România

Pentru cine nu stie deja eu zic ca merita citit urmatorul mesaj:

S-a lansat Campania DONEAZĂ SPERANȚĂ”, eveniment inițiat de Comunitatea Donatorilor de Celule Stem din România în parteneriat cu Centrele Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din țară! Doneaza speranta LOGO

Campania își propune să crească numărul donatorilor de celule stem înregistrați în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem de la 10.000, cât este în prezent, la 1 milion. Prin creșterea numărului de donatori putem oferi o șansă reală la peste 90 la sută din pacienții diagnosticați cu leucemie din România.

Odată cu lansarea campaniei, Comunitatea Donatorilor de Celule Stem din România va fi recunoscută oficial de conducerea Institutului Regional de Oncologie Iași ca fiind prima comunitate de acest fel din România.

Ce sunt celulele stem?

Celulele stem hematopoietice stau la baza formării oricărui tip de celulă din organism. Aceste celule se găsesc în măduva osoasă. Se pot recolta şi la naştere din sângele cordonului ombilical.

Celulele stem hematopoietice se recoltează de la adulţi din sânge periferic sau din măduvă osoasă. Celulele stem hematopoietice sunt folosite în tratarea şi vindecarea unor afecţiuni precum leucemia sau a altor cancere ale sângelui, boli autoimune sau boli metabolice ereditare.

 

Cum devii donator de celule stem?

  • să ai vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani (cei înscriși în baza de date pot dona celule stem până la 60 ani)

  • să ai peste 51 kg

  • să nu folosești droguri

  • să nu suferi de afecțiuni maligne

  • să nu ai boli infecțioase care se pot transmite prin sânge

  • să nu fi călătorit în Africa

  • să nu fii pensionat medical

  • sa nu fii beneficiarul unui transplant

 

Cei care vor să devină donatori trebuie să să adreseze unuia din cele 17 centre din ţară unde se prelevează probele de sânge pentru a vedea dacă sunt sănătoși şi dacă pot intra în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem. Apoi, vor completa, în prezenţa medicului, formularul de consimţământ şi un chestionar medical (conţine întrebări despre trecutul medical al voluntarului şi al părinţilor). Apoi se recoltează 15 ml sânge. În câteva săptămâni, voluntarul primeşte rezultatele medicale şi ulterior cardul de donator de celule stem. Analizele şi testele medicale sunt gratuite.

În cazul în care este identificat la nivel naţional un pacient diagnosticat cu leucemie care are aceeaşi structură a sângelui cu a voluntarului, viitorul donator este contactat. I se fac noi analize. Gratuite, binenteles.

 

2 thoughts on “Prima comunitate a donatorilor de celule stem din România”

  1. Se face transplant de celule stem in Romania? Acum cativa ani stiu ca nu se facea, iar preturile pentru un transplant in strainatate erau enorme.
    Oricum, o initiativa foarte buna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *