Din nou la scoala

Trebuie sa recunosc ca inceputurile m-au speriat mai tot timpul. In tot entuziasmul meu se ascundea mai mereu un chip speriat plin de suspiciuni si scepticism, dornic fiind parca sa puna intrebari al carui raspuns ar fi putut mai mult sau mai putin sa ma afecteze. Asa erau la mine, acele inceputuri in care zambetul era mai mult doar de decor, in timp ce tragerea de inima lipsea cu desavarsire. Mare pare din inceputurile de an scolar s-au rezumat doar la amagiri ca timpul va trece repede. Timpul, a fost totusi cel care mi-a demonstrat cat de importante au fost anumite etape ale vietii mele. 

Ziua de 17 septembrie 2012 a marcat pentru foarte multi dintre copiii si tinerii acestei tari, prima zi de scoala a anului scolar 2012-2013. Pentru multi un an controversat, cu doua generatii de boboci (clasa 0, respectiv clasa 1 – mai vorbim noi despre asta), pentru altii cu emotiile cuvenite sau cu panica generata de reportajele TV ce aveau in prim plan rezultatele de la bacalaureat. Pentru mine aceasta zi a inceput cu o trezire fortata provocata de alarma telefonului la ora 7.15. (Trebuie sa recunosc faptul ca urasc trezitul de dimineata), cu o cafea bauta in graba si cu un drum catre o scoala, un liceu mai exact, pe care nu l-am mai parcurs de ceva vreme… Continue reading Din nou la scoala

Oamenii din jurul meu si increderea

Ma gandesc dimineata in timp ce-mi savurez cafeaua, la pranz sau poate seara la oamenii care inseamna cu adevarat ceva pentru mine. Acele persoane care prin simpla lor prezenta, reusesc intr-un mod miraculos si benefic sa schimbe ceva, lasandu-si amprenta asupra starilor mele. Nu sunt multe acele persoane si nici nu vreau sa fie. Intrebari simple m-au facut in timp sa-mi dau seama ca importanta nu este cantitatea persoanelor ce te inconjoara ci calitatea lor.

Starile de spirit si moralul variaza mereu iar optimismul se intampla sa piara atunci cand ti-l doresti mai mult ca orice. Timpul nu iarta asa ca fiecare secunda ar trebui valorificata asa cum noi insine simtim cel mai bine. Fata de persoanele semnificative din viata mea, timpul nu a insemna niciodata nimic deoarece, nu vechimea prieteniei o consider a fi importanta ci deschiderea si curajul de a vorbi orice, oricand o vad a fi importanta, fara eschive sau altele de genul. Cred ca increderea se castiga prin incredere iar dupa cateva situatii neplacute ideile devin mult mai cernute prin experienta astfel incat actiunile bazate pe naivitate n-ar genera la fel de multa insatisfactie ca in trecut.  Continue reading Oamenii din jurul meu si increderea

GuestPost – Ei bine, da: pe vremea noastra…

Florin: Eu nici macar nu am penar…

Eu: Sa iti iei unul de ala la 50 de lei. E must-have-ul toamnei.

Florin: Da, da…Uite acum. Tot ce mi-am luat pentru facultate a fost un pix de 50 de bani..

Ehee. Eu am penar. Acelasi penar de 3 lei inca din clasa a IX-a. Si-s in anul trei de facultate.

Deschid televizorul. Stiri. Nu, nu stirile de pe ProTv. Lasam sectiunea de crime, violuri si alte S.F.-uri pe alta data. Ziceam de stiri… Valvataie mare, domnule! Incepe scoala si-au iesit parintii cu ale lor odrasle la deja traditionala goana dupa rechizite.

Reporter vs. duduia de la casa de marcat. Si…actiune! Oferte peste oferte, preturi peste preturi…cand deodata apare cireasa de pe tort: un ghiozdan! Dar nu, nu orice fel de ghiozdan. Nu unul asemanator cu al meu din clasa I: patrat, albastru cu galben, probabil din carton. Nu. Azi mi-a fost dat sa vad un ghiozdan roz (eh, alta viata, nu?), nu prea patrat si ce sa vezi? Gata echipat! Ce o mai fi insemnand si asta… Adica doua penare (de ce ar avea nevoie un elev de doua penare?), o pelerina pentru ploaie (pelerina e pentru ghiozdan, nu va alarmati…) si un saculet pentru echipamentul necesar orei de educatie fizica. Totul pentru 700 de lei! 700! Sa nu uitam nici de penare, 55 de lei bucata, 25 de lei cel mai ieftin. Ah, de un total la casa de 1400 de lei ce parere aveti? Am nevoie de consiliere. Psihologica daca se poate…

Nu tin minte sa ma fi intrebat cineva vreodata inainte de inceperea unui nou an scolar ce fel de caiete vreau, daca vreau un ghiozdan nou in fiecare toamna sau daca am nevoie de mai mult de un stilou. Si uite ca am supravietuit. Ba chiar (stupoare!) am si invatat.

Ne crestem copiii dupa niste valori total eronate. De fapt, nici nu sunt valori. E vorba de un soi de deformare a societatii asteia prafuite, kitschoase si fara standarde reale.

Suntem copiii unor oameni pentru care strictul necesar chiar era strict, limitat poate. Suntem copiii unor oameni care au simtul masurii, care au un set de valori morale si care pledeaza pentru cultivarea bunului simt.

Au intervenit intre timp un fel de mutatii ale naturii, mutatii ale limitelor care nu cunosc egalitatea, realitatea, masura. Mutatiile acestea sunt roboti pentru copiii lor, in niciun caz parinti. Mutatiile acestea inspira copiilor lor dorinta de a avea totul de-a gata, inspira ideea ca totul are un pret si poate fi cumparat.

Totul incepe timid cu un ghiozdan care are un pret colosal si se termina – nu la fel de timid – cu o adevarata criza de personalitate in vederea alegerii masinii cu care sa te prezinti la examenul de bac. Sa nu ne mai miram de rezultatele tot mai dezamagitoare!

Sunt consternata, satula, sufocata de etichete sociale, de fard social, de plastic, de fuga asta snoaba dupa ambalaje!

Sursa FOTO

Articol scris de Alexandra Grîu

Recomand:

Pentru ca unele desene animate nu le poti uita niciodata

Stiu titlul e unul lung si face trimitere la desenele animate… Animatii ce mie mi-au marcat copilaria, cu greu mai pot fi vazute in prezent la televizor, astazi cand serialele pentru adolescenti si anime’urile par mult mai la moda decat banalele, clasicele si vesnicele episoade din Tom & Jerry, Scooby Doo sau Familia Flinston. (lista poate continua – am vizionat mult mai multe)

Mi se intampla (rar, va spun sincer) sa mai dau din intamplare pe la televizor peste cate un desen animat care sa-mi aminteasca de copilarie. Uneori ma uit, alteori schimb canalul. Alteori desi simt ca le cunosc perfect, ma uit, traind actiunea asa cum cu ani in urma obisnuiam sa o fac de fiecare data cand aveam ocazia.

Actualitatea nu ma incanta prea tare. Nu obisnuiesc sa stau foarte mult in fata televizorului si urasc din toata inima mea canale “moderne” precum D… Channel. Poate ca am eu o problema cu serialele astea noi pe care si daca as vrea, nu m-ar atrage absolut in nici un fel. Cu toate astea sunt sigur ca fac fericita copilaria multor copii/tineri…

In seara asta am gasit o imagine ce-mi aduce aminte de orele petrecute in fata “cutiei vechi” cu mult praf pe ea dar cu ecran color numita TV. De fapt, prima data cand am vazut Tom & Jerry era pe alb negru…

Am ajuns sa cred ca unele desene animate nu le poti uita niciodata. 

Voi la ce v-ati mai uitat sau va mai uitati?

Prima zi de scoala si povestea de dupa

Desi nu prea are sens sa scriu despre prima zi de scoala, dat fiind faptul ca astazi nu e prima zi in care elevii, fie ei mai mici sau mai mari incep scoala, cu toate ca asa ar fi trebui pana nu de mult, cand distinsii domni din minister au hotarat ca scolile nu sunt pregatite pentru un asemenea “mare” eveniment, eu m-am tot gandit la cum a fost prima zi in care cu emotii si cu destule retineri, paseam in curtea unei institutii ce pentru aproximativ 4 ani avea sa ma formeze intr-un fel sau altul, mai bine sau mai putin bine.

Nu, atunci nu s-a amanat deschiderea iar scoala parea chiar foarte bine pregatita. E adevarat se intampla acum ceva vreme, in 1999 dar se pare ca odata cu trecerea timpului educatia in loc sa avanseze, a devenit din ce in ce mai haotica. Atunci nu stiam ce e ala minister, sistem de invatamant, metodologii si alti termeni din astia des mediatizati. Ma interesa weekendul, vacantele si numarul temelor primite pentru acasa. Se pare ca de restul se ocupa invatatoarea care din punctul meu de vedere si-a facut destul de bine treaba.  Continue reading Prima zi de scoala si povestea de dupa