Ce vrem de la viata…

O vorba veche spunea “cere si ti se va da”. Este cred eu una din expresiile pe care cu totii am avut-o in minte macar cateva secunde, gandindu-ne ca poate daca ne vom apuca de cerut, vom primi asa dintr-o data tot ce ne dorim. In stransa legatura cu aceasta expresie am gasit vorbindu-se de nenumarate ori si despre legea atractiei si alte chestii desprinse parca dintr-un marketing perfect al editurilor americane, lidere in vanzari a cartilor cu acest subiect.

Analizand si eu expresia aceasta, mi-a venit in minte o singura intrebare. Ok, de cerut ceva este incredibil de usor dar oare stim cu adevarat ce sa cerem si ce e cel mai important, suntem dispusi sa acceptam pretul si sacrificiile pentru ceea ce cu dorinte arzatoare si nerabdatoare parca, sa se implineasca, am vrut. Deseori la telefon, in lungile sau scurtele conversatii avute in functie de timp si chef, cu diverse persoane, mi s-a spus cu voci mai mult neincrezatoare si tremurande anumite franturi de dorinte desprinse mai degraba din filme sau carti cu happy-end de cat ceva concret, ceva care ar fi direct proportional cu realitatea si care ar face cu adevarat fericit/a o persoana. Desi nu-mi permit sa judec dorintele celor din jur, ajung tot mai des la concluzia ca nu stim cu adevarat ceea ce vrem de la viata si intr-un exercitiu meschin al imaginatiei mele, am tras concluzia ca daca am fi lasati de izbeliste fata in fata cu visul/visele nu am sti deloc ce sa facem… Majoritatea uita repede ca fericirea are pretul sau iar pentru majoritatea, dorinta este singurul scop si atat, in ciuda miilor de oportunitati ce asteapta parca sa fie bagate in traista si folosite in timp.

Fie ca ne dorim sa ajungem celebri, bogati, oameni de afaceri, realizati in viata sau fie ca ne dorim o familie, o relatie, o prietena sau mai stiu eu ce, cred ca mai important, inainte de a cere este sa ne gandim de ce vrem acel lucru si daca este bun sau nu pentru noi, atunci, acum sau cand l-am cere iar mai apoi raspunsul la intrebare ne va conduce inevitabil cu pasi siguri spre indeplinirea dorintei, deoarece atunci cand stii ce vrei de la viata, nimic nu te poate opri!

Sursa FOTO

Tu cum îți alegi modelele in viață?

Se spune ca in viata oricine are propriile sale modele. Sunt acele persoane ce ne inspira, ce ne fac sa ne autodepasim si care ne dau parca un suflu in plus in tot ceea ce vrem sa intreprindem. Sunt fie oameni obisnuiti, fie persoane cu notorietate din orice domeniu, persoane care in general au realizat ceva prin propriile forte. Reperele, din punctul meu de vedere sunt extrem de benefice, dar oare care sunt criteriile in functie de care ne alegem modelele in viata?

Nu stiu cati dintre noi s-au gandit vreodata ca prin ceea ce sunt ei ca si oameni pot reprezenta un model pentru cei din jurul sau. Eu, am observat ca oamenii au tendinta generala de a isi alege ca repere persoane bogate (unele dintre ele mult prea arogante, pentru a fi luate in calcul, ca fiind un modele) doar pentru ca starea materiala este una propice iar grija zilei de maine pare un termen nedeslusit in vocabularul acestora. Altii aleg sa isi ia ca reper, personalitati sau simpli oameni care prin diplomatia si ingeniozitatea lor au reusit sa creeze sau sa schimbe lumea prin diverse metode. Televiziunea din zilele noastre, pune pe tava consumatorilor, un numar destul de semnificativ de asa-zise modele ce par sa prinda la public mai mult prin scandaluri si alte mondenitati ce fac deliciul telespectatorilor. Interesul fiecaruia dintre noi, conduce imaginatia spre repere care mai de care in timp ce oferta pare sa fie destul de variata.

Ma intreb voi cum va alegeti modelele in viata si oare care sunt cele mai importante calitati si criterii in functie de care alegeti una sau mai multe persoane ca emblema, ca sursa de inspiratie… ca, ce vreti voi.

Sursa FOTO

 

Se poate si fara facebook?

In ultima perioada am auzit tot mai des aluzii si comparatii intre termenul viciu si facebook. Multa lume mi-a spus, citez “nu sunt dependent de alcool sau tutun (ma rog unii sunt) dar sunt dependent de facebook”. Cand mi-am facut eu prima oara cont pe acest site de socializare, undeva prin 2008-2009 (nu mai tin minte exact) foarte putini mai erau inregistrati si un numar si mai mic de oameni dintre acestia il si foloseau chiar si cu frecventa redusa. In acea perioada site-uri precum hi5, myspace si inca vreo doua a caror nume nu-mi vine acum in minte, dominau clar segmentul social-spaces.

Aproape un an mai tarziu lucrurile s-au schimbat considerabil de mult. Hi5’ul mai ca a devenit o zona deloc interesanta, la fel ca multe alte site-uri in timp ce facebook batea record dupa record in ceea ce priveste traficul, numarul de inregistrati si numarul de utilizatori activi. Mirat de migrarea continua, mi-am intrebat prietenii care in momentul in care imi facusem eu cont pe facebook erau foarte sceptici fata de alegerea mea, ce i-a determinat sa ia aceasta decizia, raspunsurile fiind de geneul: “am vrut sa incerc ceva nou”, “ma saturasem de cocalareala de pe hi5” s.a.m.d.

Pe langa partea utila pe care eu o consider ca o are facebook-ul in detrimentul altor site-uri, aici vrand sa fac referire la marketing, promovare, reclama, consider ca are si o parte mai putin benefica; Pare un instrument perfect de pierdere a timpului liber… Personal nu ma simt dependent fata de acest site, insa multi din prieteni mi-au marturisit ca isi petrec din ce in ce mai mult timp navigand de pe un profil pe altul, din link in link. Cand toata lumea a inceput sa spuna “nu ai facebook, inseamna ca nu existi” am cunoscut oameni care chiar nu aveau si nici macar nu au fost tentati de acest gand, din diferite motive. Apoi am fost surprins sa vad ca din ce in ce mai multa lume a renuntat, macar pentru o perioada daca nu definitiv la cont, invocand motivul “am pierdut suficient timp, e timpul sa fac si ceva util”.

Desi de cateva ori (din motive personale) mi-am dezactivat contul de facebook am revenit deoarece il consider o unealta utila si atat, in ceea ce priveste informarea, share-ul si promovarea anumitor lucruri. Pana cand probabil Google+ va detrona facebook, asta daca se va intampla vreodata, aleg sa fiu in continuare un simplu utilizator al albastrului facebook. Voi ce credeti, se poate si fara facebook?

Sursa FOTO

Asteptarile pe care le avem de la oameni

Sunt ei, oamenii din viata noastra. Cei pe care ii vedem, cei cu care lucram, vorbim, schimbam impresii si comunicam zi de zi. Ne formam pareri, impresii si mai tarziu, un lucru se produce inevitabil- ne facem asteptari cu privire la atitudine, comportament, incredere si nu numai.

Se zice ca odata cu inaintarea in varsta ar trebui (repet- macar ar trebui) sa incepem a emite din ce in ce mai multe pretentii, lasand o impresie buna fata de cei din jurul nostru. Se vrea ca odata cu varsta, sa vina si intelepciunea, atitudinea corecta si experienta care se aduna incet, incet din aventurile, experientele, riscurile pe care ni le-am asumat si pe care le asumam in continuare. Eu am mari asteptari, de la persoane pe care le cunosc, le-am vazut si care stiu ca indiferent de ce s-ar intampla, m-as putea baza pe ele.Probabil asta e un soi de definitie standard, care raneste destul de tare, atunci cand cei in care tu iti spui sperante, te dezamagesc cu intentie sau involuntar, punand mai presus de toate interesele lor fie orice altceva.

Am tinut la multe persoane care au aparut mai mult decat intamplator in viata mea, dandu-mi speranta ca imi vor fi alaturi mult timp. Am avut asteptari de la persoane ce m-au impresionat dar m-au facut sa cred ca nimic nu e vesnic si ca toate’s trecatoare. Mi-am propus sa nu mai am astepari de foarte multe ori… De la tara in care traiesc, de la sistemele romanesti, oameni si uneori chiar de la cei ce sunt numiti in DEX la litera P- prieteni.

Chiar daca in prezent de la foarte multi nu mai am nici un fel de asteptare, ochii care nu i-am mai vazut de mult, nu i-am uitat, dar asta nu stiu pentru cat timp se va mai intampla pentru ca inevitabil in viata intra si ies oameni, dar putini dintre acestia se si remarca cu ceva. Sunt fericit ca totusi cei in care am crezut (putini la numar) nu m-au dezamagit. Nu, nu inca, si sper ca niciodata!

Sursa FOTO

Voi cum comunicati cu cei din jurul vostru?

Mi s-a explicat inca din copilarie ca unul dintre cei mai importanti factori ai socializarii si ai dobandirii experientelor de tot felul este comunicarea. Unii dintre noi au mostenit sau poate au deprins in timp, adevarate tehnici si abilitati ce ii ajuta sa se exprime usor in orice fel de mediu, cu orice fel de persoane fie ele apropiati, cunoscuti sau persoane straine. Exista si persoane care desi (unii dintre ei) la o varsta chiar respectabila, mai intampina probleme, atunci cand vine vorba de comunicare, indiferent de mijloc.

Ultimele doua decenii au fost clar dedicate tehnologiei, ramura care s-a axat foarte mult pe zona de comunicare si transfer al datelor, intr-un timp cat mai scurt si intr-un mod cat mai eficient. Sincer sunt multumit de acest lucru si profund incantat de faptul ca in prezent am nenumarate variante si metode de a alege sa transmit mesaje celor din jurul meu.

Poate ca cei nostalgici regreta momentele acelea in care, ieseau ori faceau o masa mare in familie in care (nu stiu cum reuseau) se adunau cu totii, sau macar incercau sa faca asta pentru a povesti, ciocni un pahar si mai stiu eu ce… Acum, prezentul ajutat de o multime de companii din industria telecom iti pun pe tava, telefoane super destepte, concepute de niste minti luminate ce vin la pachet cu mii de minute si sms-uri ce par mult mai tentante in a le devora pe toate stand practic cu aceleasi persoane cu care inainte te vedeai, mai rar sau mai des… nu conteaza. Evident pentru cei mai moderni, alternativele precum un video call pe Skype ori Y!M sunt metodele cele mai bune pentru a sta la taclale.

Zilnic trimit zeci de mesaje, vorbesc ore bune la telefon, si nu ma feresc nici de comunicarea in mediul virtual . Incerc insa sa petrec si comunicand fata in fata cu cei pe care ii cunosc si care imi sunt dragi, chiar daca trebuie sa recunosc, se intampla destul de rar din cauza acelorasi scuze tampite precum lipsa de timp, chef si stare meteo (cel putin astea sunt cele mai frecvente in cazul meu).

Voi cum comunicati cu cei din jurul vostru? Prin internet, telefon, scrisori sau pur si simplu o faceti rar si atunci face to face?

Sursa FOTO