Se poate si fara facebook?

In ultima perioada am auzit tot mai des aluzii si comparatii intre termenul viciu si facebook. Multa lume mi-a spus, citez “nu sunt dependent de alcool sau tutun (ma rog unii sunt) dar sunt dependent de facebook”. Cand mi-am facut eu prima oara cont pe acest site de socializare, undeva prin 2008-2009 (nu mai tin minte exact) foarte putini mai erau inregistrati si un numar si mai mic de oameni dintre acestia il si foloseau chiar si cu frecventa redusa. In acea perioada site-uri precum hi5, myspace si inca vreo doua a caror nume nu-mi vine acum in minte, dominau clar segmentul social-spaces.

Aproape un an mai tarziu lucrurile s-au schimbat considerabil de mult. Hi5’ul mai ca a devenit o zona deloc interesanta, la fel ca multe alte site-uri in timp ce facebook batea record dupa record in ceea ce priveste traficul, numarul de inregistrati si numarul de utilizatori activi. Mirat de migrarea continua, mi-am intrebat prietenii care in momentul in care imi facusem eu cont pe facebook erau foarte sceptici fata de alegerea mea, ce i-a determinat sa ia aceasta decizia, raspunsurile fiind de geneul: “am vrut sa incerc ceva nou”, “ma saturasem de cocalareala de pe hi5” s.a.m.d.

Pe langa partea utila pe care eu o consider ca o are facebook-ul in detrimentul altor site-uri, aici vrand sa fac referire la marketing, promovare, reclama, consider ca are si o parte mai putin benefica; Pare un instrument perfect de pierdere a timpului liber… Personal nu ma simt dependent fata de acest site, insa multi din prieteni mi-au marturisit ca isi petrec din ce in ce mai mult timp navigand de pe un profil pe altul, din link in link. Cand toata lumea a inceput sa spuna “nu ai facebook, inseamna ca nu existi” am cunoscut oameni care chiar nu aveau si nici macar nu au fost tentati de acest gand, din diferite motive. Apoi am fost surprins sa vad ca din ce in ce mai multa lume a renuntat, macar pentru o perioada daca nu definitiv la cont, invocand motivul “am pierdut suficient timp, e timpul sa fac si ceva util”.

Desi de cateva ori (din motive personale) mi-am dezactivat contul de facebook am revenit deoarece il consider o unealta utila si atat, in ceea ce priveste informarea, share-ul si promovarea anumitor lucruri. Pana cand probabil Google+ va detrona facebook, asta daca se va intampla vreodata, aleg sa fiu in continuare un simplu utilizator al albastrului facebook. Voi ce credeti, se poate si fara facebook?

Sursa FOTO

Asteptarile pe care le avem de la oameni

Sunt ei, oamenii din viata noastra. Cei pe care ii vedem, cei cu care lucram, vorbim, schimbam impresii si comunicam zi de zi. Ne formam pareri, impresii si mai tarziu, un lucru se produce inevitabil- ne facem asteptari cu privire la atitudine, comportament, incredere si nu numai.

Se zice ca odata cu inaintarea in varsta ar trebui (repet- macar ar trebui) sa incepem a emite din ce in ce mai multe pretentii, lasand o impresie buna fata de cei din jurul nostru. Se vrea ca odata cu varsta, sa vina si intelepciunea, atitudinea corecta si experienta care se aduna incet, incet din aventurile, experientele, riscurile pe care ni le-am asumat si pe care le asumam in continuare. Eu am mari asteptari, de la persoane pe care le cunosc, le-am vazut si care stiu ca indiferent de ce s-ar intampla, m-as putea baza pe ele.Probabil asta e un soi de definitie standard, care raneste destul de tare, atunci cand cei in care tu iti spui sperante, te dezamagesc cu intentie sau involuntar, punand mai presus de toate interesele lor fie orice altceva.

Am tinut la multe persoane care au aparut mai mult decat intamplator in viata mea, dandu-mi speranta ca imi vor fi alaturi mult timp. Am avut asteptari de la persoane ce m-au impresionat dar m-au facut sa cred ca nimic nu e vesnic si ca toate’s trecatoare. Mi-am propus sa nu mai am astepari de foarte multe ori… De la tara in care traiesc, de la sistemele romanesti, oameni si uneori chiar de la cei ce sunt numiti in DEX la litera P- prieteni.

Chiar daca in prezent de la foarte multi nu mai am nici un fel de asteptare, ochii care nu i-am mai vazut de mult, nu i-am uitat, dar asta nu stiu pentru cat timp se va mai intampla pentru ca inevitabil in viata intra si ies oameni, dar putini dintre acestia se si remarca cu ceva. Sunt fericit ca totusi cei in care am crezut (putini la numar) nu m-au dezamagit. Nu, nu inca, si sper ca niciodata!

Sursa FOTO

Voi cum comunicati cu cei din jurul vostru?

Mi s-a explicat inca din copilarie ca unul dintre cei mai importanti factori ai socializarii si ai dobandirii experientelor de tot felul este comunicarea. Unii dintre noi au mostenit sau poate au deprins in timp, adevarate tehnici si abilitati ce ii ajuta sa se exprime usor in orice fel de mediu, cu orice fel de persoane fie ele apropiati, cunoscuti sau persoane straine. Exista si persoane care desi (unii dintre ei) la o varsta chiar respectabila, mai intampina probleme, atunci cand vine vorba de comunicare, indiferent de mijloc.

Ultimele doua decenii au fost clar dedicate tehnologiei, ramura care s-a axat foarte mult pe zona de comunicare si transfer al datelor, intr-un timp cat mai scurt si intr-un mod cat mai eficient. Sincer sunt multumit de acest lucru si profund incantat de faptul ca in prezent am nenumarate variante si metode de a alege sa transmit mesaje celor din jurul meu.

Poate ca cei nostalgici regreta momentele acelea in care, ieseau ori faceau o masa mare in familie in care (nu stiu cum reuseau) se adunau cu totii, sau macar incercau sa faca asta pentru a povesti, ciocni un pahar si mai stiu eu ce… Acum, prezentul ajutat de o multime de companii din industria telecom iti pun pe tava, telefoane super destepte, concepute de niste minti luminate ce vin la pachet cu mii de minute si sms-uri ce par mult mai tentante in a le devora pe toate stand practic cu aceleasi persoane cu care inainte te vedeai, mai rar sau mai des… nu conteaza. Evident pentru cei mai moderni, alternativele precum un video call pe Skype ori Y!M sunt metodele cele mai bune pentru a sta la taclale.

Zilnic trimit zeci de mesaje, vorbesc ore bune la telefon, si nu ma feresc nici de comunicarea in mediul virtual . Incerc insa sa petrec si comunicand fata in fata cu cei pe care ii cunosc si care imi sunt dragi, chiar daca trebuie sa recunosc, se intampla destul de rar din cauza acelorasi scuze tampite precum lipsa de timp, chef si stare meteo (cel putin astea sunt cele mai frecvente in cazul meu).

Voi cum comunicati cu cei din jurul vostru? Prin internet, telefon, scrisori sau pur si simplu o faceti rar si atunci face to face?

Sursa FOTO 

De ce urasc eu ploile…

Pentru mine primavara si toamna au reprezentat dintotdeauna anotimpuri mult prea dificil de inteles si de facut planuri pe termen relativ mediu. Nu-mi place deloc fiindca ma conditioneaza, de la diverse activitati pe care fie din placere fie din obligatie trebuie sa le desfasor in cu totul si cu totul alta parte decat acasa. Nu-mi place fiindca-mi da o stare proasta fiecare nor ce-mi ia din razele soarelui pe care le astept in fiecare dimineata sa-mi inunde camera. Si sincer toamna nu am nici o asteptare insa de la primavara da.

Se intampla aproape de fiecare data sa ma grabesc si sa plec, luand cu mine orice altceva dar nu umbrela, care pe o vreme ca asta e mai mult decat esentiala. Nu sunt romantic si nici nu cred ca o sa fiu vreodata, oricat de mult mi-as propune fiindca mie, chestiile astea cu plimbatul sub umbrela mi se par doar niste formalitati care probabil o incanta pe ea si ii dau curaj sa indrazneasca mai mult, lui.

Urasc cand picaturile de ploaie imi sterg mazgaliturile din agenda imaginara pe care incerc sa o incarc cu cat mai multe activitati, la fel de mult pe cat urasc sa ma trezesc dimineata si sa plec cu treburi fiind constrans de situatii si udat de torentii racorosi ai naturii.

Mi s-a spus de nenumarate ori sub nu mai stiu cate forme ca ploaia inseamna belsug. Poate ca e adevarat insa mie tot ce mi-a adus in general a fost o amanare, o anulare sau alte sms’uri cu texte asemanatoare si in cel mai rau caz, cate o raceala.

Sursa FOTO

De la blogspot, wordpress, .info, ajuns pe .com

In momentul in care am decis sa imi fac prima data un blog, singurul gand pe care il aveam era ca il voi tine o perioada, ca fiind activ, dupa ca ma voi plictisi si in final cum mi s-a intamplat cu nenumarate conturi, ii voi uita parola si il voi parasi. De fapt si de drept, lucrurile au mers asa o perioada, mai exact pana in anul 2009 cand am decis sa imi fac primul meu blog serios.

Tentativele precum blogspot si wordpress au fost destul de multe. Am avut cont pe amandoua o perioada destul de lunga de timp, insa nu as putea sa spun care dintre acestea este mai bun.

Ordinea in cazul meu a fost destul de simpla… WordPress, Blogspot, ca dupa 1 an de activitate sa pot beneficia de o propunere interesanta si anume – primul meu domeniu privat. Doi ani mai tarziu (luna aprilie 2012) hotarasc sa migrez pe propriile forte (si sustinut de prieteni) sa construiesc,  si sa ma mut cu toata arhiva pe acest domeniu .com.

Daca la inceput mi s-a parut a fi un must have si mai apoi am perceput-o ca pe o chestie cool, am tras in cele din urma concluzia ca blogul este mai mult decat un hobby. Am fost extrem de fericit cand de pe urma acestuia am castigat anumite beneficii (materiale si nu numai) insa cel mai important mi se pare de mentionat prietenii pe care mi i-am facut in urma interactiunilor online.