Leapsa amintirilor din copilarie

Dupa o perioada destul de lunga de timp in care nu am mai completat nici o “leapsa” am dat curs propunerii facute de Daniel Botea si in urmatoarele randuri voi vorbi despre amintirile mele din copilarie. Desi ar fi fost frumos sa vorbesc despre asta pe 1 iunie, consider ca e mai bine mai tarziu decat niciodata, sa scriu despre copilarie.

1. Care era jocul tau preferat din fata blocului?

Cu siguranta, fotbalul. O perioada foarte lunga de timp mi-am petrecut-o cu prietenii in fata blocului, visand la multe din legendele de atunci ale sportului rege. Cred ca a fost jocul copilariei mele – si sunt norocos pentru asta deoarece nu m-am simtit un copil sedentar. In prezent, cam dau cu stangul in dreptu’ dar asta e… Oricand mi-ar placea sa mai incerc acest sport.

2. Care este “dulcele” pe care l-ai manca si acum?

Erau niste bomboane si niste jeleuri fantastice pe atunci la unul din buticurile de langa bloc. Nu-mi amintesc denumirea dar erau fantastice. De ceva vreme n-am mai gasit in comert…

3. Care au fost desenele tale preferate?

Fara nici o jena sau vreo retinere va marturisesc sincer ca desenele mele preferate au fost “Tom si Jerry” si “Scooby Doo” (acum va spun drept ca nu ma mai uit)

4. Pe melodiile cui ai crescut “mare”?

Adoram muzica din anii 2000. Am crescut “mare” pe versurile celor de la 3SE, Animal X, Voltaj si cred ca mai sunt multi, dar trupele astea mi-au marcat copilaria. Si am senzatia ca nu sunt singurul care poate spune asta.

5. Ce amintiri iti trezeste guma Turbo?

Nu am auzit in viata mea de asa ceva. Cred ca intrebarea asta e pentru cei mai “batrani” decat mine. Eu n-am prins asa ceva. Pe vremea cand eram mic, hubba bubba era la putere, chiar daca mi-a luat o vesnicie sa invat sa fac baloane…

6. Ce visai sa devii atunci cand erai mic si ce-ai ajuns?

Ca toata lumea cand eram mic, cred ca am vrut sa devin medic, apoi marinar, apoi jucator de fotbal ca mai spre ultima parte a copilariei sa-mi doresc sa devin detectiv. Slava Domnului ca n-am ajuns sa-mi indeplinesc nici un vis. Acum nu as fi deloc satisfacut daca as fi dat curs visurilor din copilarie. Ce am ajuns? Am ajuns student la Sociologie… Ce voi ajunge in continuare… O sa va spun cand va fi cazul.

7. Cum ti-ai descrie copilaria in 3 cuvinte?

Amuzanta. Distractiva. Energica

🙂 Trimit si mi-ar placea sa mai completeze aceasta leapsa si bunii mei prieteni Alexandra Bohan, Ruxandra Oprea, Lucian Mustata, Elena Ungureanu si Stefanut Cojocaru. Evident pentru cine mai doreste astept cu mare drag raspunsurile voastre la intrebari pe e-mail sau comment. 😀

Un zid pe care scrie “distanta”

Nu. Nu cunosc nici un zid prin imprejurimile mele pe care sa scrie “distanta”. Poate ca nu am cercetat, nu am dat importanta si probabil chiar de ar fi, nu m-ar interesa. Cu toate astea ma gandesc uneori la distanta dintre mine si oamenii care desi imi sunt dragi sunt la o mai mica sau mare departare geografica de mine sau care desi imi sunt in apropiere, impun o bariera, rece dar solida ca un zid, lucru ce ma impiedica sa reusesc in a ii cunoaste si intelege.

Nu am crezut niciodata in relatiile la distanta, insa am crezut in permanenta in prieteniile ce pot fi pastrate, in special cu ajutorul internetului si nu numai. Pot spune ca sunt dependent de oameni, de interactiunea cu ei, de socializare. Imi place sa ii vad, sa ii pot strange in brate si sa le marturisesc anumite chestii fata in fata. Imi place sa ies cu ei si sa comunic natural, fara retineri in orice mediu indiferent de influente. Pentru oamenii din apropierea mea am parca o altfel de deschidere si poate ca uneori, o atitudine mai curajoasa in a-mi proiecta sperante si vise. Cu toate astea am fost intrebat daca distanta reprezinta un principal obstacol in cunoasterea si atasarea fata de o persoana, iar din punctul meu de vedere este, deoarece personal nu pot spera, nu-mi pot face proiectii si nici vise cu oameni pe care nu stiu daca voi apuca vreodata sa ii intalnesc si sa ii cunosc in adevaratul sens al cuvantului.

Mi s-a intamplat ca eu sa fiu aici iar tu departe fara a imi simti starile ce uneori ma invaluiau si ma cufundau incetisor intr-o melancolie fara fund. Am fost aici cand am avut si reusite dar m-am bucurat fara tine pentru ca din nou, tu erai cea care nu putea sa ajunga si cu toate ca prezentul nu are limite in cazulul interactiunii intre mine si tine a avut mereu bariere ce pareau imposibil de depasit.

Nu stiu daca mi-as mai dori sa te cunosc inca odata asa cum esti tu cu adevarat, acolo unde esti tu de fapt. Adesea distanta nu a avut nici de cum influente negative asupra mea, cu toate ca satisfactia de a te vedea, de a te simti si bucura impreuna am resimtit-o.

Daca ma intrebi pe mine, distanta e fatala si impune un zid intre cele doua persoane care desi sunt bine intentionate se plafoneaza in rutina distantei mari…

Sursa FOTO

1 iunie

E inceput de vara… E una din acele zile care ma fac sa ma gandesc la copilarie, la ceea ce am fost pana odinioara. Ma duce cu gandul la prichindeii care zambesc parca mai mult astazi, care simt si se bucura de seminificatia si importanta acestei zile. Mie, mi-au placut tot timpul peisajele in care, cel mic transmitea si celor din jur, parte din fericirea sa, tranformand totul intr-un moment colorat, ca acelea din cartile pe care candva si eu le mazgaleam cu creioane colorate.

Aruncand un ochi societatii vad oameni grabiti, indiferenti, oameni pentru care 1 iunie reprezinta doar o alta zi din viata lor. Insa zambesc cand vad cate un parinte cu un copil de mana prins de febra acestei zile. Eu, nu-mi amintesc foarte multe trairi emotionante legate de aceasta zi, insa pe cele care imi mai zboara prin minte le-as retrai, fara sa ma gandesc de doua ori. Sunt episoade din acelea in care bucuria pe care o resimteam nu se putea compara cu nimic altceva. In prezent nu stiu daca ar trebui sa mai simt ceva aparte sau nu. Desi undeva in inima mea inca ma mai simt copil, parca nu-mi mai pot cere entuziasmul pe care candva il aveam.

Vara e anotimpul care ma bine dispune tot timpul. Imi place caldura, soarele si buna dispozitie generata de relaxare si timp liber. Sper ca si vara aceasta sa fie una asa cum imi place. La multi ani tuturor copiilor si nu numai, cu ocazia acestei zile!

Despre optimism si pesimism in cateva cuvinte

Optimismul si pesimismul unei persoane variaza mereu in functie de momente, interactiuni, situatii si oameni. Desi ne declaram adepti ai unei singure stari/modalitati de gandire, cu totii avem momente bune si mai putin bune in care deciziile luate, sunt rezultatul sigurantei sau dupa caz nesigurantei pe care am simtit-o.

Mie imi place sa am o atitudine vesela si energica considerandu-ma o persoana optimista. Uneori ma mint sigur, spunand ca totul va fi bine in timp ce in alte situatii, siguranta si calmul interior sunt cele mai eficiente senzatii. Modul de gandire ne influenteaza probabil pe toti, iar in momentul in care m-am gandit sa tin o prezentare pe tema “Optimism vs Pesimism” am incercat sa surprind avantajele si dezavantajele celor doua tipuri de atitudini, printr-o maniera colorata, vesela si amuzanta. Sper ca mi-a iesit… Continue reading Despre optimism si pesimism in cateva cuvinte

Ti-am trimis o scrisoare…

Un plic, o foaie si un pix. Doar de atat am avut nevoie pentru a imi lasa imaginatia sa umple albul colii de hartie, ce pana acum cateva minute parea sa nu exprime nimic. Fara sa stiu ce vreau sa iti scriu, am inceput sa mazgalesc, scriind rand dupa rand, linie dupa linie, virgula dupa virgula. N-aveam ceva anume sa-ti transmit dar cu toate astea am reusit sa transform o simpla coala de hartie intr-o scrisoare ce abia asteapta sa fie deschisa, sa fie citita si analizata. 

Nu imi aduc aminte cand am scris ultima data o scrisoare. Undeva in amintirile copilariei mele zace uitata o secventa in care cu un stilou vechi, cu o penita ce zgaria mai mult, foaia de caiet, ma chinuiam sa scriu o scrisoare bunicii, aratandu-mi sarguinta si in acelasi timp emotiile din literele ce atunci ieseau greu, tremurande dar gingase, caci mesajul era unul simplu si naiv. Cred ca a fost prima si ultima data cand am scris o scrisoare si spun asta cu regret pentru ca datorita tehnologiei care a aparut cu destul de multa graba in viata mea, am renuntat la metode clasice si vechi de trimitere a gandurilor. Pentru multi poate pare demodat sau ne-eficient. Recunosc si eu scriu multe sms-uri, e-mail’uri si comunic  pe chat-uri instant sau la telefon. Consecintele sunt vizibile in ceea ce noi, acum, in prezent numim secolul vitezei. Comoditatea si in acelasi timp oboseala strica practic trairile, emotiile si partea umana din noi…

Am fost intrebat. Am fost provocat si indemnat sa-mi amintesc cum e sa scrii de mana. Fara taste, fara ecrane tactile; Doar cu un pix si o foaie. Senzatia avuta  a fost fantastica si cred ca as mai vrea s-o retraiesc de nenumarate ori. Credeam in imposibil dar am ajuns sa inteleg ca totul e posibil doar daca vrei cu adevarat. Timpul in care am scris-o a trecut fara sa-l simt. Nu a durat mult iar gandurile mele s-au transferat incet, prin intermediul pixului pe asternutul alb. Daca m-ai fi intrebat cu siguranta n-as fi descris asa, o seara de duminica…

Un vers al unei melodii dragi mie spunea la radio pe un fundal lent ca “cele mai simple lucruri sunt minuni”. In ultima perioada i-am dat dreptate tot mai des si cu un zambet larg pe fata am confirmat prin fiecare experienta traita, acest lucru. Nu-mi programez sa retraiesc un astfel de moment. Nu-mi programez sa vreau sa simt aceleasi lucruri pentru ca n-ar mai avea farmec. Tot ce stiu este ca atunci cand va fi sa se intample, lucrurile vor veni de la sine…

O noua saptamana tocmai a inceput. E luni iar eu raman cu amintirea clipelor de duminica seara in care iti scriam acea scrisoare. Sper ca o vei primi in curand! Iti multumesc!

Sursa FOTO