Nostalgia copilariei

Atunci cand suntem copii, inexplicabil ne dorim sa fim adulti, independenti, cu griji si ocupatii asa cum involuntar observam in jurul nostru pe majoritatea celor ce ne inconjoara, insa atunci cand ajungem sa fim oameni maturi, vis la care aspiram aproape toti in copilarie, constatam ca tot mai frumos era in perioada naiva a primilor ani din viata, perioada in care cu siguranta am invatat multe intr-o forma mai mult sau mai putin ludica, distractiva si plina de zambete. Intr-o forma sau alta procesul acesta a fost urmat generatie de generatie, fiecare dintre noi, traindu-si copilaria intr-un mod diferit, ajungand in cele din urma adulti cu proprii copii, independenti dar cu un suflet care uneori este tot de copil, mai ales in anumite momente si zile, chiar ca cea de astazi… 1 iunie „Ziua copilului”.

shadow

Desi poate parea ciudat, imi place sa vad adulti care n-au uitat ce-nseamna sa fii copil, bucurandu-se alaturi de cei mici sau intr-un mod propriu, de anumite lucruri frumoase pe care viata le ofera. Apreciez persoanele ce reusesc sa vada dincolo de stres si probleme, gasind solutii si traind momentele vietii in forme care mai de care, inedite sau simple, cu zambetul pe buze si moralul ridicat. Poate ca de aceea imi place sa le urez azi multora un „1 iunie fericit!”, tocmai pentru ca n-au uitat momentele copilariei.

Singurul meu regret vis a vis de copilarie si aceasta zi este modul complet schimbat in care „ziua copilului” ajunge sa fie petrecuta astazi in Romania. Pe langa faptul ca tot mai putini copii mai sunt interesati de joaca aceea in adevaratul sens al cuvantului, in aer liber, asa cum pana nu de mult, unii dintre noi isi petreceau timpul liber. Pasiunile noi aparute in vietile celor mici par sa le duca copilaria pe alte traiectorii, lasand in urma parte din ceea ce pentru multi a insemnat o copilarie fericita.

Si-mi amintesc multe zile ale copilariei mele ce n-au fost petrecute nici printr-un mall si nici in fata vreunui gadget de ultima generatie… 

Sursa FOTO

2 thoughts on “Nostalgia copilariei”

    1. Cu siguranta copilaria oricarui om este compusa din amintiri frumoase dar si din momente mai putin placute. Cu toate astea e un sentiment placut sa vezi ce-ai ajuns datorita trairilor avute si simtite in trecut. Astazi pe 1 iunie, eu imi amintesc cu drag de copilarie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *