Evolutia medicinei te scapa rapid de riduri

Pe timpuri, femeile apelau la fel si fel de trucuri pentru a-si pastra aspectul tanar al chipului, cat mai mult timp posibil. Insa gravitatia mereu va lasa urme pe chipul nostru, mai devreme sau mai tarziu. Ideea este ca putem incetini procesul de imbatranire, daca avem o rutina de ingrijie a tenului riguroasa, in care folosim produse potrivite pentru varsta noastra. Dar atunci cand toate cremele din lume nu ne mai ajuta, putem scapa de riduri mult mai usor daca apelam la operatiile de chirurgie estetica.

Chirurgia estetica este o ramura a medicine, care a devenit din ce in ce mai cautata, in ultimii ani, datorita avantajelor sale. Inainte de a alege sa apelam la interventii chirurgicale (de orice fel), trebuie sa stim ce presupune chirurgia faciala, ca sa o intelegem mai bine – chirurgia faciala presupune orice interventie, mai mica sau radicala, ce vine sa corecteze anumite trasaturi pentru a reda armonia fetei: liftinguri faciale pentru eliminarea ridurilor si a excesului de piele, rinoplastia pentru corectarea formei nasului, liftingul de sprancene pentru accentuarea expresivitatii, otoplastie pentru armonizarea formei urechilor sau blefaroplastia pentru obtinerea unui aspect intinerit al pleoapelor.

Inainte de orice procedura, asigura-te ca ceri intai sfatul unui medic specialist sau al unui dermatolog, care e mult mai in masura sa identifice problemele pielii. In prezent, evolutia tehnologiei si implicit si a medicinei, ne ajuta sa scapam rapid de riduri, cu ajutorul unor interventii rapide si non-invazive. Cu ajutorul acestora, avem parte de rezultate vizibile, inca de la prima interventie. De asemenea, rezultatele unei singure sedinte dureaza luni bune, asadar poti uita de problema ridurilor pe termn lung, deoarece ai un ‘’aliat’’ de incredere, in persoana chirurgului tau estetician. Personal, recomand cu incredere astfel de servicii (realizate doar de specialisti in domeniu, in clinici dotate modern). Ridurile sunt o urmare naturala si fireasca a imbatranirii, iar cele mai proeminente sunt pe pielea expusa la soare, asa cum ar fi fata, gatul, mainile si antebratele.

In viata, avem uneori momente in care ne dam seama ca am imbatranit si este normal sa ne simtim asa, deoarece toti ajungem in acest punct. Unul dintre semnele care ne arata ca varsta ne ajunge din urma este reprezentat de riduri, dar daca luam masuri din timp, putem sa le intarziem aparitia cu lunile, poate chiar ani. Ridurile sunt vizibile mai ales in zona fetei, afectand in principal pielea din aceasta parte a corpului, deoarece este cea mai expusa la razele ultraviolet, emise de soare. In acel moment al vietii noastre, constientizam imediat faptul ca avem nevoie de un tratament riduri.

Nu trebuie sa mai lasi ridurile de expresie sau ridurile pronuntate sa te faca sa te simti complexata. Complexele, mai ales cele legate de fizic, ne vor inhiba pe parcurs, ne vor scade stima de sine si ne vor face sa ne subapreciem adevaratele valori. Pana la urma, cel mai fericit om este acela care se simte bine in pielea lui (indiferent de greutatea pe care o are, inaltime, culoarea parului si asa mai departe). Daca si tu te simti complexata de un rid, doua, care ti-au aparut pe chip, nu trai restul zilelor cu nemultumiri, ori de cate ori te privesti in oglinda! Fie ca este vorba de anumite trasaturi, pe care vrem sa le schimbam sau defecte fizice pe care trebuie sa le corectam, dupa o interventie chirurgicala ne putem regasi increderea in propriul nostru corp, care devine una mult mai puternica, mai energica, mai pozitiva si implicit, mai frumoasa.

Chipul unei persoane este mereu plin de detalii subtile, care creeaza armonie, unicitate și, evident, personalitate. Varsta, evenimentele neplacute, diverse afectiuni sau probleme din nastere sunt sursa unor imperfectiuni sau a unor defecte majore, ce cauzeaza disconfort fizic si mai ales un enorm disconfort psihic, dar nu suntem obligati de soarta, viata, societate sa traim cu aceste defecte! Chirurgia estetica faciala este solutia ideala in astfel de cazuri, iar in prezent a evoluat extrem de mult – motiv pentru care rezultatele sunt mereu 100% garantate, iar oamenii au inceput sa capete din ce in ce mai multa incredere in astfel de proceduri. Fiecare dintre noi percepem frumusetea in felul nostru.

Pentru unele persoane, frumusetea vine din starea de spirit, pentru alte persoane are legatura cu aspectul fizic. Indiferent de tabara din care faci parte, fericirea ta depinde de tine si alegerile pe care le faci, in acest sens, nu are nimeni dreptul sa le judece.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *