Din nou la scoala

Trebuie sa recunosc ca inceputurile m-au speriat mai tot timpul. In tot entuziasmul meu se ascundea mai mereu un chip speriat plin de suspiciuni si scepticism, dornic fiind parca sa puna intrebari al carui raspuns ar fi putut mai mult sau mai putin sa ma afecteze. Asa erau la mine, acele inceputuri in care zambetul era mai mult doar de decor, in timp ce tragerea de inima lipsea cu desavarsire. Mare pare din inceputurile de an scolar s-au rezumat doar la amagiri ca timpul va trece repede. Timpul, a fost totusi cel care mi-a demonstrat cat de importante au fost anumite etape ale vietii mele. 

Ziua de 17 septembrie 2012 a marcat pentru foarte multi dintre copiii si tinerii acestei tari, prima zi de scoala a anului scolar 2012-2013. Pentru multi un an controversat, cu doua generatii de boboci (clasa 0, respectiv clasa 1 – mai vorbim noi despre asta), pentru altii cu emotiile cuvenite sau cu panica generata de reportajele TV ce aveau in prim plan rezultatele de la bacalaureat. Pentru mine aceasta zi a inceput cu o trezire fortata provocata de alarma telefonului la ora 7.15. (Trebuie sa recunosc faptul ca urasc trezitul de dimineata), cu o cafea bauta in graba si cu un drum catre o scoala, un liceu mai exact, pe care nu l-am mai parcurs de ceva vreme… Continue reading Din nou la scoala

GuestPost – Ei bine, da: pe vremea noastra…

Florin: Eu nici macar nu am penar…

Eu: Sa iti iei unul de ala la 50 de lei. E must-have-ul toamnei.

Florin: Da, da…Uite acum. Tot ce mi-am luat pentru facultate a fost un pix de 50 de bani..

Ehee. Eu am penar. Acelasi penar de 3 lei inca din clasa a IX-a. Si-s in anul trei de facultate.

Deschid televizorul. Stiri. Nu, nu stirile de pe ProTv. Lasam sectiunea de crime, violuri si alte S.F.-uri pe alta data. Ziceam de stiri… Valvataie mare, domnule! Incepe scoala si-au iesit parintii cu ale lor odrasle la deja traditionala goana dupa rechizite.

Reporter vs. duduia de la casa de marcat. Si…actiune! Oferte peste oferte, preturi peste preturi…cand deodata apare cireasa de pe tort: un ghiozdan! Dar nu, nu orice fel de ghiozdan. Nu unul asemanator cu al meu din clasa I: patrat, albastru cu galben, probabil din carton. Nu. Azi mi-a fost dat sa vad un ghiozdan roz (eh, alta viata, nu?), nu prea patrat si ce sa vezi? Gata echipat! Ce o mai fi insemnand si asta… Adica doua penare (de ce ar avea nevoie un elev de doua penare?), o pelerina pentru ploaie (pelerina e pentru ghiozdan, nu va alarmati…) si un saculet pentru echipamentul necesar orei de educatie fizica. Totul pentru 700 de lei! 700! Sa nu uitam nici de penare, 55 de lei bucata, 25 de lei cel mai ieftin. Ah, de un total la casa de 1400 de lei ce parere aveti? Am nevoie de consiliere. Psihologica daca se poate…

Nu tin minte sa ma fi intrebat cineva vreodata inainte de inceperea unui nou an scolar ce fel de caiete vreau, daca vreau un ghiozdan nou in fiecare toamna sau daca am nevoie de mai mult de un stilou. Si uite ca am supravietuit. Ba chiar (stupoare!) am si invatat.

Ne crestem copiii dupa niste valori total eronate. De fapt, nici nu sunt valori. E vorba de un soi de deformare a societatii asteia prafuite, kitschoase si fara standarde reale.

Suntem copiii unor oameni pentru care strictul necesar chiar era strict, limitat poate. Suntem copiii unor oameni care au simtul masurii, care au un set de valori morale si care pledeaza pentru cultivarea bunului simt.

Au intervenit intre timp un fel de mutatii ale naturii, mutatii ale limitelor care nu cunosc egalitatea, realitatea, masura. Mutatiile acestea sunt roboti pentru copiii lor, in niciun caz parinti. Mutatiile acestea inspira copiilor lor dorinta de a avea totul de-a gata, inspira ideea ca totul are un pret si poate fi cumparat.

Totul incepe timid cu un ghiozdan care are un pret colosal si se termina – nu la fel de timid – cu o adevarata criza de personalitate in vederea alegerii masinii cu care sa te prezinti la examenul de bac. Sa nu ne mai miram de rezultatele tot mai dezamagitoare!

Sunt consternata, satula, sufocata de etichete sociale, de fard social, de plastic, de fuga asta snoaba dupa ambalaje!

Sursa FOTO

Articol scris de Alexandra Grîu

Recomand:

Prima plata a fost in natura – #DinPresaLocala

Cand mi-am deschis prima data un blog, m-am gandit ca il voi inchide in 2-3 zile deoarece ma voi plictisi. Cu timpul a inceput sa-mi placa iar in prezent ma bucur ca am ajuns unde am ajuns. Satisfactia de a cunoaste oameni noi, prezenta la diferite evenimente si activitati sunt printre cele mai mari beneficii pe care le-am avut in ultimii ani.

Prima plata a fost in natura

“Pentru primul advertorial pe care l-am scris pe blog acum un si jumatate am primit o tastatura si un mouse, nu bani. In timp s-au schimbat lucrurile si am inceput sa scriu cate trei, patru texte pe luna.”

Continuarea o puteti citi aici 🙂

Daca as fi actor, as fi unul grabit

Nu mi-a fost dat sa fiu actor chiar daca undeva in adancul sufletului meu mi-am dorit asta. Am si incercat dar ce nu e dat sa se intample, chiar nu vei apuca sa traiesti. Cu asta m-am consolat si eu o buna bucata de vreme pana am apucat sa-mi dau seama ca uneori dorintele nu-s doar pentru a se indeplini. M-am linistit destul de repede atunci, pentru ca daca era sa fiu actor as fi fost unul destul de grabit, dornic si pe alocuri obsedat de a vedea cum peste noi, cade cortina sau cum se aude muzica lina si melodioasa a finalului premeditat sau nu al actiunii.

M-am obisnuit cu eticheta normalului, traind doar cu gandurile ca undeva, ceva in mine exista ca si cum un scenariu ar face regulile actiunilor mele. Fara duble, fara sabloane sau alte tentative, actionez asa cum mi se pare ca ar fi mai bine, gandindu-ma la faptul ca astazi, poate fi acel maine in care nimic altceva n-ar mai putea schimba semnificatia trecutului in care eu ma pacaleam singur.

Pasii grabiti pe care-i repet adesea, ma fac sa cred ca scena nu ar fi deloc buna pentru mine. Mica si cateodata neincapatoare pentru dorinta mea de actiune care uneori din graba pare sa franga vise si ganduri ce daca le-ai fi auzit, ai fi ramas uimit, par sa nu incapa in locul acela in care esti vazut, prins parca in propriul rol, fiind obligat sa-l insufletesti.

Nu mi-am citit niciodata scenariile si replicile vietii iar de aceea uneori prin actiunile mele am starnit ofense si nemultumiri sau poate decizii care pentru moment m-au afectat. Se intampla sa vreau adesea ca totul sa fie perfect, insa definitia mea pare sa se sparga in mii de bucati atunci cand intra in contact direct cu realitatea ce nu pare sa tina cont de ceva. Improvizatiile sunt adesea bine venite dar privite suspect de fiecare pereche de ochi, dornica sa vada cate ceva.

N-as avea rabdare sa joc, sa traiesc si sa simt scenariul asa cum e el. N-as vrea sa stiu de la inceput cum se va termina totul pentru ca asta ar anula tot acel farmec motivant al vietii. Nu regret ca uneori nu-s eu cel care parasteste piesa in aplauzele umbrelor imaginare ce uneori ma urmaresc. Adesea tehnica este aceeasi, doar genul e diferit…

Sursa FOTO

Promovam mediocritatea, ne meritam soarta – GuestPost

Acum putin timp am tot vorbit despre educatie si sistemul de valori pe care Romania il are. Am vazut cu totii si rezultatele la sesiunea din aceasta vara de BAC, unde promovabilitatea a fost cum au fost. Va invit sa cititi un guestpost despre educatie, experiente si modul in care luam decizii ce vizeaza practic propriul nostru viitor.

Experienta unui examen pentru care am muncit din greu nu doar in acest an sau inainte de bacalaureat, ci ani de zile, s-a dovedit spre marea mea dezamagire a fi nu doar un “dezastru national” asa cum se preconiza a fi, ci un criteriu nedrept de departajare pentru admiterea la facultate. Si nu vorbesc din perspectiva elevului frustrat ce a luat o nota mica la bac, ci din perspectiva celui revoltat ca munca unora de ani de zile, rasplatita cu nota mare la examen, nu mai este comparabila cu cea a unuia care “a avut noroc”. Si nu vorbesc in necunostinta de cauza. Continue reading Promovam mediocritatea, ne meritam soarta – GuestPost