Ne pricepem la scris?

Una dintre cele mai bune intrebari primite in ultima perioada a vizat subiectul “stiu sau nu sa scriu? ma pricep sau nu la asta?” Si nu, nu ma refer la stiu eu ce feluri de caractere, simboluri ori limba chineza ci la alcatuitul si punerea in ordine a cuvintelor, a ideilor, coerenta frazelor si maniera de a da forma unor randuri ce intr-un final ajung sa formeze un text mai mult sau mai putin reusit.

Poate ca unii vad in a scrie o vocatie, o activitate pe care nu oricine o poate face, etichetand-o adesea ca pe ceva aproape imposibil. Pe de alta parte, unii aleg sa o faca aproape nativ cu sau fara vreun fel de pregatire in tainele editorialiste ori mai stiu eu ce. Si m-am convins de asta mai ales pentru ca in ultima perioada am citit tot felul de articole prin diverse reviste (de talie mica cei drept) dar si pe bloguri – postari, pareri ale unor oameni care au incercat sa scrie si chiar le-a iesit bine, generand feedback pozitiv si in acelasi timp consolidandu-si increderea in ei. Continue reading Ne pricepem la scris?

Am fost sa vad proiectul “Juniori in afaceri”.

Va spuneam acum cateva zile intr-un articol despre proiectul “Juniori in Afaceri” ce s-a desfasurat in acest weekend (27-28 octombrie) la Iasi. La prima vedere proiectul parea a fi unul cu caracter educational, vizat pe dezvoltarea personala a pustilor cu varsta cuprinsa intre 8 si 13 ani pasionati de afaceri si mediul intreprinzator. In practica, proiectul a oferit atat instruire teoretica, vizand venitul familiei cat si administrarea banilor dar si posibilitatea cunoasterii si interactionarii cu oamenii de afaceri, antreprenori ai orasului, dispusi sa ofere celor mici lectii de business (pe alocuri destul de ludice dar benefice).

Daca in prima zi, instruirea a fost punctul cheie al activitatii (recunosc n-am reusit sa ajung ieri la eveniment), astazi duminica, 28 octombrie, cei mici si-au aratat abilitatile de comunicare in lucrul de echipa, persuasiunea in arta vanzarilor cat si spiritul antreprenorial prezent in vointa de a scoate profit respectand astfel proiectiile financiare facute la inceput. Timp de aproximativ 1 ora si vreo 30 de minute cei mici au pus in practica strategii, tehnici si lucruri invatate aruncadu-se intr-o lectie de business ce au simtit-o cu siguranta pe propria lor piele.

Cu un buget initial de 50 ron cei mici au reusit sa vanda ceaiuri cu diferite arome si suplimente energice reusind in cele din urma sa iasa pe profit. Echipa a fost alcatuita din 4 juniori cu varsta de aproximativ 12-13 ani, doi baieti si doua fete veniti din medii diferite cu experiente de tot felul, dar care in cateva ore au reusit sa se inteleaga si sa formeze cu adevarat o echipa. Actiunea a avut loc in Moldova Mall.

Mi-a facut placere sa particip la acest eveniment, bucurandu-ma sa revad persoane dragi mie dar si oameni intreprinzatori, printre care Florin Barhalescu, Cristian Haldan dar si pentru ca am cunoscut oameni noi printre care Ovidiu Diaconu si Claudia Suhov cu care am si purtat un dialog interesant privind proiectul Juniori in Afaceri dar si perspectivele antreprenoriale de viitor la nivel national.

In final doresc sa felicit juniorii prezenti la acest eveniment, dorindu-le in continuare o ascensiune de succes intr-o posibila cariera antreprenoriala pe viitor.

(Candva) mi-ar fi placut sa fiu jurnalist…

Imi amintesc ca n-am fost cel mai bun elev in scoala primara care sa scrie acele compuneri si rezumate de succes ce ar fi putut da pe spate orice cadru didactic, insa am avut vointa si curiozitatea de a experimenta tot felul de lucruri ce in anumite perioade ale vietii mi se pareau (unele mi se mai par) a fi extrem de interesante. Astfel in ultimii ani, una din curiozitatile mele s-a rezumat la profesia si tainele jurnalismului, care adesea inca-mi mai fac cu ochiul pentru ca uneori acele cuvinte bine alese, scrise cum trebuie pot genera idei si concepte demne de luat in seama, mai ales atunci cand ele sunt publicate in jurnale si gazete publice, citite (inca) de un numar considerabil de oameni.

Desi mi s-a spus ca intr-o zi presa tiparita va muri iar cea online nu este prea relevanta si demna de luat in seama, am avut (si recunosc ca uneori mai am) vise ca voi ajunge sa scriu editoriale si articole pentru ziare precum Le Figaro, New York Times sau Deutsche Welle… Mi-am sacrificat parti din timpul meu liber si nu regret asta, deoarece am ajuns sa aflu si sa invat diverse notiuni teoretice, sa primesc sfaturi, sa scriu articole si sa iau interviuri unor oameni  dornici sa-mi raspunda, incurajati fiind poate, de entuziasmul meu de atunci. Continue reading (Candva) mi-ar fi placut sa fiu jurnalist…

Din nou la scoala

Trebuie sa recunosc ca inceputurile m-au speriat mai tot timpul. In tot entuziasmul meu se ascundea mai mereu un chip speriat plin de suspiciuni si scepticism, dornic fiind parca sa puna intrebari al carui raspuns ar fi putut mai mult sau mai putin sa ma afecteze. Asa erau la mine, acele inceputuri in care zambetul era mai mult doar de decor, in timp ce tragerea de inima lipsea cu desavarsire. Mare pare din inceputurile de an scolar s-au rezumat doar la amagiri ca timpul va trece repede. Timpul, a fost totusi cel care mi-a demonstrat cat de importante au fost anumite etape ale vietii mele. 

Ziua de 17 septembrie 2012 a marcat pentru foarte multi dintre copiii si tinerii acestei tari, prima zi de scoala a anului scolar 2012-2013. Pentru multi un an controversat, cu doua generatii de boboci (clasa 0, respectiv clasa 1 – mai vorbim noi despre asta), pentru altii cu emotiile cuvenite sau cu panica generata de reportajele TV ce aveau in prim plan rezultatele de la bacalaureat. Pentru mine aceasta zi a inceput cu o trezire fortata provocata de alarma telefonului la ora 7.15. (Trebuie sa recunosc faptul ca urasc trezitul de dimineata), cu o cafea bauta in graba si cu un drum catre o scoala, un liceu mai exact, pe care nu l-am mai parcurs de ceva vreme… Continue reading Din nou la scoala

GuestPost – Ei bine, da: pe vremea noastra…

Florin: Eu nici macar nu am penar…

Eu: Sa iti iei unul de ala la 50 de lei. E must-have-ul toamnei.

Florin: Da, da…Uite acum. Tot ce mi-am luat pentru facultate a fost un pix de 50 de bani..

Ehee. Eu am penar. Acelasi penar de 3 lei inca din clasa a IX-a. Si-s in anul trei de facultate.

Deschid televizorul. Stiri. Nu, nu stirile de pe ProTv. Lasam sectiunea de crime, violuri si alte S.F.-uri pe alta data. Ziceam de stiri… Valvataie mare, domnule! Incepe scoala si-au iesit parintii cu ale lor odrasle la deja traditionala goana dupa rechizite.

Reporter vs. duduia de la casa de marcat. Si…actiune! Oferte peste oferte, preturi peste preturi…cand deodata apare cireasa de pe tort: un ghiozdan! Dar nu, nu orice fel de ghiozdan. Nu unul asemanator cu al meu din clasa I: patrat, albastru cu galben, probabil din carton. Nu. Azi mi-a fost dat sa vad un ghiozdan roz (eh, alta viata, nu?), nu prea patrat si ce sa vezi? Gata echipat! Ce o mai fi insemnand si asta… Adica doua penare (de ce ar avea nevoie un elev de doua penare?), o pelerina pentru ploaie (pelerina e pentru ghiozdan, nu va alarmati…) si un saculet pentru echipamentul necesar orei de educatie fizica. Totul pentru 700 de lei! 700! Sa nu uitam nici de penare, 55 de lei bucata, 25 de lei cel mai ieftin. Ah, de un total la casa de 1400 de lei ce parere aveti? Am nevoie de consiliere. Psihologica daca se poate…

Nu tin minte sa ma fi intrebat cineva vreodata inainte de inceperea unui nou an scolar ce fel de caiete vreau, daca vreau un ghiozdan nou in fiecare toamna sau daca am nevoie de mai mult de un stilou. Si uite ca am supravietuit. Ba chiar (stupoare!) am si invatat.

Ne crestem copiii dupa niste valori total eronate. De fapt, nici nu sunt valori. E vorba de un soi de deformare a societatii asteia prafuite, kitschoase si fara standarde reale.

Suntem copiii unor oameni pentru care strictul necesar chiar era strict, limitat poate. Suntem copiii unor oameni care au simtul masurii, care au un set de valori morale si care pledeaza pentru cultivarea bunului simt.

Au intervenit intre timp un fel de mutatii ale naturii, mutatii ale limitelor care nu cunosc egalitatea, realitatea, masura. Mutatiile acestea sunt roboti pentru copiii lor, in niciun caz parinti. Mutatiile acestea inspira copiilor lor dorinta de a avea totul de-a gata, inspira ideea ca totul are un pret si poate fi cumparat.

Totul incepe timid cu un ghiozdan care are un pret colosal si se termina – nu la fel de timid – cu o adevarata criza de personalitate in vederea alegerii masinii cu care sa te prezinti la examenul de bac. Sa nu ne mai miram de rezultatele tot mai dezamagitoare!

Sunt consternata, satula, sufocata de etichete sociale, de fard social, de plastic, de fuga asta snoaba dupa ambalaje!

Sursa FOTO

Articol scris de Alexandra Grîu

Recomand: