Prima plata a fost in natura – #DinPresaLocala

Cand mi-am deschis prima data un blog, m-am gandit ca il voi inchide in 2-3 zile deoarece ma voi plictisi. Cu timpul a inceput sa-mi placa iar in prezent ma bucur ca am ajuns unde am ajuns. Satisfactia de a cunoaste oameni noi, prezenta la diferite evenimente si activitati sunt printre cele mai mari beneficii pe care le-am avut in ultimii ani.

Prima plata a fost in natura

“Pentru primul advertorial pe care l-am scris pe blog acum un si jumatate am primit o tastatura si un mouse, nu bani. In timp s-au schimbat lucrurile si am inceput sa scriu cate trei, patru texte pe luna.”

Continuarea o puteti citi aici 🙂

Daca as fi actor, as fi unul grabit

Nu mi-a fost dat sa fiu actor chiar daca undeva in adancul sufletului meu mi-am dorit asta. Am si incercat dar ce nu e dat sa se intample, chiar nu vei apuca sa traiesti. Cu asta m-am consolat si eu o buna bucata de vreme pana am apucat sa-mi dau seama ca uneori dorintele nu-s doar pentru a se indeplini. M-am linistit destul de repede atunci, pentru ca daca era sa fiu actor as fi fost unul destul de grabit, dornic si pe alocuri obsedat de a vedea cum peste noi, cade cortina sau cum se aude muzica lina si melodioasa a finalului premeditat sau nu al actiunii.

M-am obisnuit cu eticheta normalului, traind doar cu gandurile ca undeva, ceva in mine exista ca si cum un scenariu ar face regulile actiunilor mele. Fara duble, fara sabloane sau alte tentative, actionez asa cum mi se pare ca ar fi mai bine, gandindu-ma la faptul ca astazi, poate fi acel maine in care nimic altceva n-ar mai putea schimba semnificatia trecutului in care eu ma pacaleam singur.

Pasii grabiti pe care-i repet adesea, ma fac sa cred ca scena nu ar fi deloc buna pentru mine. Mica si cateodata neincapatoare pentru dorinta mea de actiune care uneori din graba pare sa franga vise si ganduri ce daca le-ai fi auzit, ai fi ramas uimit, par sa nu incapa in locul acela in care esti vazut, prins parca in propriul rol, fiind obligat sa-l insufletesti.

Nu mi-am citit niciodata scenariile si replicile vietii iar de aceea uneori prin actiunile mele am starnit ofense si nemultumiri sau poate decizii care pentru moment m-au afectat. Se intampla sa vreau adesea ca totul sa fie perfect, insa definitia mea pare sa se sparga in mii de bucati atunci cand intra in contact direct cu realitatea ce nu pare sa tina cont de ceva. Improvizatiile sunt adesea bine venite dar privite suspect de fiecare pereche de ochi, dornica sa vada cate ceva.

N-as avea rabdare sa joc, sa traiesc si sa simt scenariul asa cum e el. N-as vrea sa stiu de la inceput cum se va termina totul pentru ca asta ar anula tot acel farmec motivant al vietii. Nu regret ca uneori nu-s eu cel care parasteste piesa in aplauzele umbrelor imaginare ce uneori ma urmaresc. Adesea tehnica este aceeasi, doar genul e diferit…

Sursa FOTO

Promovam mediocritatea, ne meritam soarta – GuestPost

Acum putin timp am tot vorbit despre educatie si sistemul de valori pe care Romania il are. Am vazut cu totii si rezultatele la sesiunea din aceasta vara de BAC, unde promovabilitatea a fost cum au fost. Va invit sa cititi un guestpost despre educatie, experiente si modul in care luam decizii ce vizeaza practic propriul nostru viitor.

Experienta unui examen pentru care am muncit din greu nu doar in acest an sau inainte de bacalaureat, ci ani de zile, s-a dovedit spre marea mea dezamagire a fi nu doar un “dezastru national” asa cum se preconiza a fi, ci un criteriu nedrept de departajare pentru admiterea la facultate. Si nu vorbesc din perspectiva elevului frustrat ce a luat o nota mica la bac, ci din perspectiva celui revoltat ca munca unora de ani de zile, rasplatita cu nota mare la examen, nu mai este comparabila cu cea a unuia care “a avut noroc”. Si nu vorbesc in necunostinta de cauza. Continue reading Promovam mediocritatea, ne meritam soarta – GuestPost

Nu mai deschid televizorul…

E vara, iar pe caldura asta simt mai mult ca oricand nevoia sa ma adapostesc la racoare cat mai des. Cum activitatea e mult mai scazuta decat in lunile anterioare iar cheful de a iesi din casa e zero, m-am gandit ca indicat ar fi sa ma mai uit si eu la televizor, intrument informational ce in ultima perioada mi-a fost cam strain, fie din cauza faptului ca nu am emisiuni preferate pe care sa le urmaresc cu interes zi de zi, fie din cauza timpului scurt pe care l-am petrecut pe acasa.

Saptamana aceasta am avut cateva tentative aproape demne de laudat. Am incercat sa petrec cateva ore bune in fata cutiei cu ecran mare, cu display colorat dar care afisa doar titluri si emisiuni cu caracter dornic sa ma scoata din minti. M-am saturat sa tot aud cum Parlamentul incearca sa suspende Presedintele. M-am saturat sa tot aud stiri despre cazul “Nastase” si multe alte baliverne care odinioara erau pomenite doar la stiri. Continue reading Nu mai deschid televizorul…

Ti-am trimis o scrisoare…

Un plic, o foaie si un pix. Doar de atat am avut nevoie pentru a imi lasa imaginatia sa umple albul colii de hartie, ce pana acum cateva minute parea sa nu exprime nimic. Fara sa stiu ce vreau sa iti scriu, am inceput sa mazgalesc, scriind rand dupa rand, linie dupa linie, virgula dupa virgula. N-aveam ceva anume sa-ti transmit dar cu toate astea am reusit sa transform o simpla coala de hartie intr-o scrisoare ce abia asteapta sa fie deschisa, sa fie citita si analizata. 

Nu imi aduc aminte cand am scris ultima data o scrisoare. Undeva in amintirile copilariei mele zace uitata o secventa in care cu un stilou vechi, cu o penita ce zgaria mai mult, foaia de caiet, ma chinuiam sa scriu o scrisoare bunicii, aratandu-mi sarguinta si in acelasi timp emotiile din literele ce atunci ieseau greu, tremurande dar gingase, caci mesajul era unul simplu si naiv. Cred ca a fost prima si ultima data cand am scris o scrisoare si spun asta cu regret pentru ca datorita tehnologiei care a aparut cu destul de multa graba in viata mea, am renuntat la metode clasice si vechi de trimitere a gandurilor. Pentru multi poate pare demodat sau ne-eficient. Recunosc si eu scriu multe sms-uri, e-mail’uri si comunic  pe chat-uri instant sau la telefon. Consecintele sunt vizibile in ceea ce noi, acum, in prezent numim secolul vitezei. Comoditatea si in acelasi timp oboseala strica practic trairile, emotiile si partea umana din noi…

Am fost intrebat. Am fost provocat si indemnat sa-mi amintesc cum e sa scrii de mana. Fara taste, fara ecrane tactile; Doar cu un pix si o foaie. Senzatia avuta  a fost fantastica si cred ca as mai vrea s-o retraiesc de nenumarate ori. Credeam in imposibil dar am ajuns sa inteleg ca totul e posibil doar daca vrei cu adevarat. Timpul in care am scris-o a trecut fara sa-l simt. Nu a durat mult iar gandurile mele s-au transferat incet, prin intermediul pixului pe asternutul alb. Daca m-ai fi intrebat cu siguranta n-as fi descris asa, o seara de duminica…

Un vers al unei melodii dragi mie spunea la radio pe un fundal lent ca “cele mai simple lucruri sunt minuni”. In ultima perioada i-am dat dreptate tot mai des si cu un zambet larg pe fata am confirmat prin fiecare experienta traita, acest lucru. Nu-mi programez sa retraiesc un astfel de moment. Nu-mi programez sa vreau sa simt aceleasi lucruri pentru ca n-ar mai avea farmec. Tot ce stiu este ca atunci cand va fi sa se intample, lucrurile vor veni de la sine…

O noua saptamana tocmai a inceput. E luni iar eu raman cu amintirea clipelor de duminica seara in care iti scriam acea scrisoare. Sper ca o vei primi in curand! Iti multumesc!

Sursa FOTO