A trecut si Social Media Summit Iasi

Sunt cateva evenimente anuale la care-mi place sa merg, mai de fiecare data si aloc un interes deosebit acestora. Mai mereu le vad utile, benefice si motivante, mai ales cand oamenii prezenti acolo, atat publicul cat si speakerii, sunt oameni pasionati, cu experienta si dornici sa faca networking. Cam asa este si Social Media Summit, care din punctul meu de vedere ajunge sa fie unul dintre cele mai vanate evenimente in zona de Social Media, segment in continua crestere in ultimii ani.

Eu ma simt norocos de faptul ca locuiesc in unul dintre orasele mari ale tarii, asa ca prefer sa profit de oportunitatea aceea ca si orasul Iasi, este un punct pe harta Social Media Summit, eveniment organizat de Revista Biz.

Editia a doua a acestui eveniment a avut loc ieri, 15 martie 2013, iar locatia aleasa de aceasta data de organizatori a fost Hotel Europa, un punct central de altfel al orasului, mare, spatios, stilat si incapator. Termenii cheie ai evenimentului, care de altfel au si stat la baza programului au fost influenta online, networking si strategii de marketing prin social media. Practic cativa dintre cei mai influenti oameni din online-ul romanesc ne-au impartasit parte din proiectele, viziunile si parerea lor despre evolutia in Social Media. Printre cei care mi-au atras atentia cel mai mult au fost desigur Manafu si Chinezu cu doua prezentari extrem de interesante, realiste si utile. Alti vorbitori ai evenimentului au fost Andreea Marc, Adrian Nechifor, Cristian Sutu, Dan Dragomir.

Cat despre public tot ce pot spune este ca am vazut atat fete noi cat si oameni pe care ii cunosteam deja, dar marea mea dezamagire a fost si este de fapt aceea ca desi cunosc multi alti oameni pasionati de blogging, online si comunicare, acestia nu prea dau cu subsemnatul la acest tip de evenimente. Asa ca poate data viitoare o sa vedem mai multi oameni. Cat despre mine, mai ca la fiecare eveniment am venit cu tovarasa Alexandra.

SMS Iasi 2013

12 thoughts on “A trecut si Social Media Summit Iasi”

    1. “Cat despre public tot ce pot spune este ca am vazut atat fete noi cat si oameni pe care ii cunosteam deja” îî am greşit ceva? acum incerc sa-mi dau seama … apropo, a fost editia 2 sau 3?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *