RAZER ALĂTURI DE COMUNITATEA GLOBALĂ DE GAMING ÎȘI PROPUN SĂ SALVEZE UN MILION DE COPACI CU MASCOTA SNEKI SNEK

Succesul răsunător al parteneriatului Razer cu Conservation International a dus la stabilirea de noi ținte ce vor permite creșterea numărului de copaci salvați și la lansarea de noi produse promoționale Sneki Snek pentru a sprijini efortul comunității

BUCUREȘTI, 5 martie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat o nouă țintă pentru campania Sneki Snek: salvarea a un milion de copaci. Creșterea de 10 ori a obiectivului original se datorează succesului cutremurător avut în rândul fanilor. Parteneriatul cu Conservation International și-a propus inițial salvarea a 100.000 de copaci, număr care a fost atins în mai puțin de două luni, datorită popularității mascotei Razer Sneki Snek și a suportului copleșitor venit din partea fanilor Razer. Succesul campaniei este demonstrat de faptul că au fost salvați deja aproape 150.000 de copaci, echivalentul a aproape 243 de hectare.

Pentru a sărbători acest rezultat, Razer extinde ținta totală la un milion de copaci, cu noi țeluri intermediare la atingerea cărora se vor lansa noi materiale promoționale Sneki Snek. Prima dintre acestea celebrează atingerea scopului inițial de 100.000 de copaci, noile produse Sneki Snek urmând să fie anunțate în cadrul următorului eveniment RazerStore Live, alături de alte noi produse cool.

Screenshot 2021-03-05 150206

De la evadarea sa din Laboratoarele Razer de anul trecut, datorită cererii copleșitoare venite din partea comunității, Sneki Snek s-a dovedit a fi preferatul incontestabil al fanilor, inspirând iubitorii de Snek în diferite feluri, unii dintre ei chiar făcându-și tatuaje cu șarpele lor preferat. Această pasiune alături de un video foarte popular pe YouTube, au făcut din Sneki mascota ideală pentru a reprezenta campania globală de conservare și sustenabilitate a Razer, #GoGreenWithRazer.

“Sprijinul pentru campania noastră #GoGreenWithRazer, condusă de Sneki Snek, este o nebunie curată. Eram convinși că va fi nevoie de ceva timp pentru a putea salva 100.000 de copaci, dar am atins această țintă în mai puțin de două luni și ne apropiem de următorul țel intermediar, cel de a salva 250.000 de arbori,” a declarat co-fondatorul și CEO-ul Razer, Min-Liang Tan. “Astfel am devenit mai ambițioși și ne-am propus să protejăm natura alături de comunitatea noastră de fani prin extinderea obiectivului final al campaniei la un milion de copaci. Arborii salvați contribuie la conservarea naturii, inclusiv a faunei a cărei existență este legată de aceștia.”

Screenshot 2021-03-05 150145

Noile ținte intermediare își propun salvarea a 250.000, 500.000 și 750.000 de copaci, scopul final fiind cel de a proteja 1.000.000 de arbori. Efortul comunității de a atinge aceste praguri va fi răsplătit și încurajat de Razer prin lansarea de noi materiale promoționale. Fiecare produs Sneki Snek comercializat contribuie la protejarea a 10 arbori, un pas important către ținta finală de un milion de copaci.

Ajutată de Razer, Conservation International protejează copaci din zeci de păduri din întreaga lume, inclusiv țări precum Costa Rica, Ecuador, Surinam, Brazilia, Madagascar sau Indonezia. Conservation International colaborează direct cu comunitățile care trăiesc în aceste regiuni și care depind de existența acestor păduri, folosind tehnologii, unelte și abordări inovatoare pentru a prioritiza cele mai importante păduri și a maximiza beneficiile pe care acestea le oferă atât oamenilor, cât și faunei. Eforturile de protecție sunt constant monitorizate, pentru a se asigura sustenabilitatea pe termen lung.

Screenshot 2021-03-05 150128

Pentru mai multe informații vizitați https://www.razer.com/campaigns/sneki-snek

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Samsung anunță noul Galaxy XCover 5, cel mai rezistent și performant smartphone construit pentru medii dificile

Noul Galaxy XCover 5 satisface nevoile unei forțe de muncă din ce în ce mai flexibilă, fiind potrivit atât pentru munca de teren, cât și pentru cea din fabrică, cu o protecție completă împotriva prafului și apei

București, România – 5 martie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat noul Galaxy XCover 5, un dispozitiv robust, dar sofisticat, conceput pentru a face față unor locuri de muncă solicitante, satisfăcând în același timp nevoile unei forțe de muncă din ce în ce mai mobilă. Proiectat pentru munca de teren și pentru cea din fabrică, Galaxy XCover 5 îmbină durabilitatea și confortul cu un design elegant și ușor, dar suficient de robust pentru a rezista mediilor de lucru dure. Este construit pentru a susține afacerile din actualitate, care necesită o mai mare flexibilitate, dispunând de o sensibilitate la atingere îmbunătățită pentru utilizarea cu mănuși și o baterie ușor de încărcat, detașabilă, pentru o productivitate pe întreaga zi.

„La Samsung, investim constant în tehnologii care oferă eficiență și durabilitate, două caracteristici importante pentru întreprinderile care-și desfășoară activitatea pe teren și în fabrici, devenind din ce în ce mai flexibile. Galaxy XCover 5 este un dispozitiv care se adresează provocărilor cu care angajatorii din domeniu se confruntă în mod obișnuit, de la asigurarea protecției materialelor sensibile, până la utilizarea durabilă în orice mediu. Fie pe podeaua fabricii sau în condiții de exterior, în căldură extremă, ploaie sau zăpadă – poate ține pasul cu cerințele locului de muncă, îmbunătățind capacitățile de productivitate și colaborare pentru a face ca munca de zi cu zi să fie mai ușoară și mai eficientă”, a declarat Mark Notton, Senior Director of Mobile Product Portfolio, Samsung Electronics Europe.

Construit pentru medii dificile

Galaxy XCover 5 este echipat cu diverse funcții pentru a putea face față lucrărilor și activităților solicitante. Capacitatea îmbunătățită de absorbție a șocurilor îi permite lui Galaxy XCover 5 să reziste la căzături de până la 1,5 metri. Acesta poate fi scufundat la peste un metru adâncime în apă pentru mai mult de 30 de minute, beneficiind totodată și de o protecție completă împotriva prafului. Și, deoarece profesioniștii din domeniu sunt obligați să poarte mănuși pentru a respecta măsurile de precauție pentru sănătate și siguranță, funcția “atingere cu mănuși” (Glove Touch) crește sensibilitatea la atingere, permițându-le utilizatorilor să folosească dispozitivul în timp ce poartă mănuși pentru o utilizare rapidă și convenabilă.

Pe lângă faptul că acestea sunt construite, din punct de vedere fizic, pentru o rezistență durabilă, dispozitivele trebuie să protejeze și informațiile sensibile vitale pentru operațiunile comerciale. Hardware-ul de pe Galaxy XCover 5 este protejat prin Samsung Knox, platforma de securitate a companiei, care oferă o adevărată protecție end-to-end, cu securitate încorporată pe fiecare strat al dispozitivului, de la cip până la aplicații. Samsung Knox protejează informațiile confidențiale de afaceri în timp real și răspunde preventiv la malware-ul din ce în ce mai avansat și la oricare alte amenințări rău intenționate.

XCover5_back

Integrare în ecosistemul partenerului Samsung

Galaxy XCover 5 este, de asemenea, îmbunătățit pentru a permite folosirea soluțiilor partenerilor într-o gamă largă de scenarii de afaceri, inclusiv cu posibilitatea de a integra funcția walkie talkie în Microsoft Teams. Funcția push-to-talk le permite utilizatorilor să rămână în contact cu oricine pe tot parcursul zilei printr-o simplă apăsare de buton, facilitând comunicarea între colegi. De asemenea, utilizatorii își pot configura ce aplicații pot fi deschise prin XCover Key – o caracteristică personalizată care oferă acces cu o singură atingere în aplicațiile cele mai frecvent utilizate, precum lanterna LED, apelurile de urgență sau hărțile.

SM-G525_005_L-Perspective_Black

Performanță mai mare

Echipat cu puternicul procesor Exynos850, 4 GB RAM și până la 64 GB stocare internă, Galaxy XCover 5 are puterea de a ține pasul cu cerințele stricte ale oricărei afaceri. Bateria de 3.000mAh de lungă durată, detașabilă, suportă încărcarea rapidă prin USB și POGO.

Cameră foto profesională

Galaxy XCover 5 este echipat cu o singură cameră de 16MP (F1.8), care oferă o claritate impecabilă, ceea ce face ca surprinderea imaginilor și a videoclipurilor să fie la o calitate profesională. Funcția Live Focus îi permite subiectului din fotografie să iasă în evidență, iar camera frontală de 5MP (F2.2), fiind ideală pentru videoconferințe. Integrarea Samsung Knox Capture permite, de asemenea, scanarea direct de pe telefon, fără a compromite performanța dispozitivului.

XCover 5_Touch Screen

Caracteristici

Galaxy XCover 5 este, de asemenea, plin de alte funcții avantajoase care vor ajuta munca și activitățile din teren ale utilizatorilor. Lanterna cu LED din spatele telefonului de lângă cameră poate fi utilizată în medii mai întunecate. Galaxy XCover 5 vine, de asemenea, echipat cu un cip NFC care îi permite telefonului să fie folosit pe post de portofel digital sau card de transport, fiind ideal pentru profesioniștii care folosesc transportul public pentru a ajunge la serviciu.

XCover 5_IP68_MIL-STD810H

Disponibilitate

Noul Galaxy XCover 5 va fi disponibil începând cu data de 9 martie 2021 pentru piețele din Asia, Europa și America Latină, fără a se limita doar la acestea, disponibilitatea extinzându-se și în alte regiuni ulterior.

Pentru mai multe informații despre cele mai recente dispozitive Galaxy de la Samsung sau anumite specificații, vă rugăm să vizitați news.samsung.com/galaxy, www.samsungmobilepress.com  sau www.samsung.com/galaxy .

SpecificațiiDimensiune147 x 71.6 x 9.2mmDisplay5.3” HD+ TFT (Full Front)APExynos850 (Octa 2.0GHz)Memorie4GB RAM cu 64GB stocare internăCameră(Principală) 16M AF (F1.8)(Frontală) 5M FF (F2.2)Baterie3,000mAh Detașabilă(15W cu suport de încărcare rapidă)OSAndroid 11SIMDual SIM sau Single SIM**Tipul de asistență SIM variază în funcție de piață.NFCNFC (EMV L1)CertificăriRezistență la apă și praf IP68Certificat MIL-STD810HSenzorAccelerometru, Proximitate, Geomagnetic, Lumină,GyroPogo PinDoar încărcareSecuritate biometricăRecunoaștere facialăTastă rapidăTastă personalizabilă 

*Specificațiile pot varia în funcție de piață.

*Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs furnizate în acest document, care fac referire, dar nu se limitează la beneficiile, designul, prețurile, componentele, performanța, disponibilitatea și capacitățile produsului, pot fi modificate fără notificare prealabilă.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

OCHELARII INTELIGENȚI RAZER ANZU OFERĂ CELE MAI BUNE CONDIȚII PENTRU PROTECȚIA OCHILOR ȘI UN SISTEM DE SUNET OPEN-EAR

Razer lansează o pereche de ochelari complet nouă și versatilă, ce oferă sunet cu latență redusă prin Bluetooth™ și protejează ochii împotriva luminii dăunătoare, atât în momentele de lucru de acasă, cât și atunci când ești în mișcare.

BUCUREȘTI, 5 martie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat astăzi ochelarii inteligenți Razer Anzu, primul produs Razer din categoria ochelarilor. Razer Anzu combină mai multe beneficii valoroase, precum protecția oferită de lentilele ce filtrează 35% din lumina albastră, protecția UVA/UVB de 99% grație lentilelor polarizate de ochelari de soare, controlul tactil și sistemul audio open-ear, toate aceste caracteristici transformând Anzu într-un produs unic.

Razer Anzu îmbunătățește experiența lucrului de acasă și transformă divertismentul digital, respectiv activitățile în aer liber în adevărate oportunități de a-ți pune în evidență stilul.

Sunetul wireless open-ear și tehnologia Razer ce oferă latență redusă prin Bluetooth le permit utilizatorilor să se bucure de o experiență mai captivantă și confortabilă atât când lucrează, cât și când se joacă. Design-ul ergonomic și greutatea de mai puțin de 48g facilitează confortul chiar și în scenarii de utilizare îndelungată, precum sesiunile de lucru de acasă. Ochelarii Razer Anzu vor fi disponibili pe Razer.com în două variante de design al ramei:  fie dreptunghiulară, fie rotundă, ambele având un stil modern. Pentru fiecare tip de ramă sunt disponibile două dimensiuni. Elementele de branding de pe ochelari sunt subtile și se află în apropierea balamalelor rezistente și flexibile, ce permit stocarea ușoară a ochelarilor.

“Razer Anzu modernizează categoria dispozitivelor portabile în ceea ce privește confortul și protecția împotriva luminii albastre și UV,” a declarant John Moore, Head of Sales & Marketing la Razer. ” Lansând Anzu, Razer pătrunde pe această piață într-un moment în care există un record de oameni care lucrează de acasă, iar atât soluțiile de protecție a ochilor, cât și comunicarea hands-free și funcțiile inteligente sunt acum la mare căutare.”

Protejează-ți ochii cu stil

Oamenii petrec nenumărate ore utilizând dispozitive mobile, laptopuri și monitoare de calculator atât pentru a lucra cât și pentru a se distra, iar toate aceste activități le expun ochii la lumina albastră dăunătoare. Razer Anzu este o soluție completă ce filtrează atât lumina dăunătoare produsă de dispozitivele digitale, cât și pe cea a soarelui, iar această adăugare a elementului de protecție în categoria de ochelari inteligenți, cu design modern, este extrem de utilă și necesară.

Pentru a atinge acest nivel de protecție, Razer Anzu integrează lentile ce filtrează 35% din lumina albastră pentru protecție în fața ecranelor, aspect ce reduce oboseala ochilor și îți permite să rămâi concentrat pe ceea ce contează, fie că este vorba de divertisment sau de muncă. Pentru activități în aer liber, în pachetul complet sunt incluse lentile polarizate ce pot fi montate în locul celor preinstalate, astfel protejând ochii de 99% dintre razele UVA/UVB.

Razer a realizat un parteneriat cu Lensabl, companie care oferă o reducere de 15% la lentilele pe bază de rețetă pentru toți clienții care achiziționează Razer Anzu. Lensabl este un magazin complet de soluții de protecție pentru ochi, ce oferă și un serviciu de top de înlocuire a lentilelor. Opțiunile online de testare a vederii le permit clienților să cumpere, înnoiască sau prelungească prescripțiile de ochelari prin intermediul unui PC sau smartphone, prin accesarea site-ului www.lensabl.com.

Ochelari moderni și discreți cu sistem audio open-ear cu latență redusă

Conexiunea Bluetooth 5.1 personalizată aduce o latență de 60ms, lider în industrie, pentru un sunet lin, lipsit de blocaje, ce îți permite să te bucuri de muzică fără a fi deranjat de întârzieri audio sau salturi. Un microfon omnidirecțional discret, alături de difuzoarele integrate în rama ochelarilor Anzu, oferă posibilitatea de comunicare hands-free oriunde te-ai afla.

Cu o autonomie de peste cinci ore dintr-o singură încărcare, Razer Anzu are capacitatea de a funcționa pe toată durata sesiunilor lungi de gaming sau de lucru. Atunci când sunt pliați și neutilizați, ochelarii intră într-un mod de conservare a energiei, ajungând la o autonomie stand-by de aproape două săptămâni.

Funcții cu adevărat inteligente

Pentru un control convenabil și intuitiv, interfața tactilă de pe laterala ramei Anzu permite schimbarea melodiei, oprirea sau pornirea redării, gestionarea apelurilor de tip conferință și activarea asistentului vocal al smartphone-ului.  Experiența prietenoasă oferită de acest dispozitiv se extinde și atunci când vine vorba de aplicațiile disponibile pe Android și iOS, ce permit ajustarea EQ (cu modurile standard/claritate îmbunătățită/evidențiere a înaltelor), opțiuni privind latența, vizualizarea stării bateriei și posibilitatea de a efectua actualizări de firmware.

Disponibili în diferite mărimi și stiluri, ochelarii Razer Anzu au un design rezistent la stropi IPX4, ceea ce înseamnă că mersul la sală, stropirile din greșeală sau condițiile de ploaie nu vor fi o problemă. În pachetul produsului sunt incluși ochelarii Anzu Smart Glasses cu lentilele de filtrare 35% a luminii albastră preinstalate, lentile suplimentare polarizate cu protecție solară UVA/UVB, cablu de încărcare USB-A, material pentru curățare, și o carcasă ce permite stocarea ramei și a lentilelor suplimentare.

Pentru mai multe informații despre Razer Anzu, consultați acest link.

DESPRE RAZER ANZU

Lentile

  • 35% filtrare lumină albastră
  • 99% UVA/UVB, polarizate, de soare

Căști

  • Difuzoare: 16 mm
  • Greutate aproximativă: 43-48 g(43g dimensiune S Dreptunghiulară, 44g S Rotundă, 46 L Dreptunghiulară, 48 L Rotundă)

Microfon

  • Model de captare: Omnidirecțional

Control tactil

  • Control muzical: Redare, pauză, următoarea melodie, melodia anterioară
  • Control apeluri: Răspunde, respinge, comută, închide
  • General: Pairing, pornire, activare mod gaming, pornire asistent virtual de pe smartphone

Baterie

  • Autonomie: Peste 5 ore*

* Poate varia în funcție de modul de utilizare.

Compatibilitate

  • Dispozitive cu capabilitate Bluetooth
  • Aplicație smartphone disponibilă pentru dispozitive Android și iOS

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

209,99 Euro
Lentile suplimentare ochelari de soare Razer Anzu: 34,99 Euro

Disponibili acum pe Razer.com.

IMAGINI DE PRODUS:

Kit de presă Razer Anzu: LINK.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).