Negocierile consumatori-bănci în pandemie: De la zeci de Lei, la zeci de mii de Euro

25 noiembrie, București. Negocierile derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) din ultimele luni arată varietatea soluțiilor obținute, abordarea unitară a conciliatorilor Centrului, dar și un apetit diferit pentru conciliere în cazul băncilor comerciale. De la începutul anului și până acum au fost finalizate prin împăcarea părților 300 de negocieri, dintre care 294 cu băncile și 6 cu IFN-urile. În alte 90 de negocieri consumatorii și băncile/IFN-urile nu au ajuns la o înțelegere, iar peste 100 de negocieri sunt în desfășurare.

Record valoric pentru un credit în Euro

De la începutul anului consumatorii au trimis către CSALB peste 2.300 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, față de 2.117 în tot anul precedent. Cele mai multe (1.775 de cereri) sunt în relație cu băncile și 531 în relație cu IFN-urile. 92% din cereri au fost trimise prin intermediul aplicației IT de pe site-ul www.csalb.ro sau prin email la office@csalb.ro. Restul de 8% din cereri au fost transmise prin poștă sau aduse de consumatori la sediul Centrului.

  •  I., București: La propunerea conciliatorului Valentin Cocean banca a decis ștergerea integrală a datoriei consumatorului, în cazul unui credit în Euro cu un istoric de restructurări care nu au reprezentat un ajutor real pe termen lung. Cei 60.000 de Euro au fost șterși pentru consumatorul aflat într-un caz social în care titularul împrumutului a invocat și o stare medicală dificilă, rămânând singurul plătitor în raport cu banca. În plus, rata lunară era de aproximativ 2.500 de lei, fiind cu câteva sute de lei mai mică decât veniturile.Recordul precedent pentru o negociere a unui contract în Euro în cadrul CSALB era de 44.600 de Euro.
  •  Adrian, București: “Mi s-a pus o poprire, iar banca mi-a retras pe loc toți banii din cont, deși avea o zi la dispoziție să pună în aplicare decizia executorului și ar fi fost normal să mă anunțe. M-am adresat de mai multe ori băncii încercând să le spun că m-au lăsat fără niciun ban în cont, dar ei îmi ziceau doar despre obligațiile legale și nu-mi dădeau alte explicații. Am apelat la CSALB, iar în afară de cei 91 de lei returnați de bancă(n.n. comisionul pentru plata popririi și cel de administrare a contului) cel mai important câștig au fost discuțiile cu conciliatorul Valentin Cocean. Am fost ascultat, nu mi s-a dat un răspuns standard, mi s-a explicat legea și modul în care a acționat banca, mi-a dat și alte exemple să înțeleg mai bine cazul meu. Deși suma în sine nu este importantă, nu sunt absurd și realizez că banca a făcut aceste concesii în primul rând pentru faptul că îi sunt client.”
  •  Sorin, Iași: “Am văzut că banca îmi încasase în ultimul an peste 280 de lei numai din comisioane. De unele știam, însă când i-am întrebat de diferență invocau tot felul de prevederi care erau contrazise de extrasele mele de cont. După ce am apelat la CSALB mi-au dat înapoi comisionul de administrare cont de 65 de lei, iar comisioanele de retragere vor fi zero timp de un an. Am mers pe ideea că decât nimic e mai bine soluția asta. Chiar nu mă așteptam să se rezolve. Am pus pe mail extrasele de cont pe un an de zile, CSALB le-a trimis către bancă și s-a rezolvat.”
  •  Mihăiță, Târgu Frumos: “Faptul că banca mi-a șters toată datoria de peste 58.000 de leia fost cea mai bună veste pe care puteam să o primesc. Soția a decedat anul trecut și am rămas cu acest credit pentru care plăteam o rată de 1.860 de lei pe lună. Era un credit pe cinci ani din care am apucat să plătesc doar doi ani. Am aflat de CSALB de la un prieten care văzuse pe internet și la tv știri despre alte cazuri. Prima dată nu credeam, eram sceptic. Apoi m-am gândit că nu mă costă nimic să încerc. Pe doamna conciliator Alina Radu am simțit-o la fel de bucuroasă cum eram și eu, atunci când m-a sunat să îmi spună rezultatul obținut. Dacă aș putea, m-aș duce și mâine în celălalt colț al țării să-i mulțumesc.”

Care este asemănarea între un beneficiu de 65 de Lei și unul de 60.000 de Euro

Pentru că în vara acestui an băncile au încurajat consumatorii să se adreseze CSALB, am vrut să vedem care sunt impresiile consumatorilor, în câteva dintre cazurile soluționate. După cum observăm, plaja valorică a beneficiilor obținute este foarte mare. În acest sens le reamintim consumatorilor că nu există cazuri similare și nici soluții identice în cadrul CSALB. Aceste diferențe ne arată că cel mai important este ca soluția dată să mulțumească părțile și să repare problema care a apărut în derularea contractului, indiferent dacă este vorba de sume mari sau doar de chestiuni de principiu.

Ne bucură faptul că mulțumirea consumatorilor nu este condiționată de beneficiile obținute în cadrul negocierilor sau de valoarea acestora, ci de profesionalismul conciliatorilor și de interesul pe care băncile îl acordă propriilor clienți în cadrul concilierii. Instituțiile de credit trebuie să înțeleagă faptul că asemănarea dintre un caz în care un consumator obține 65 de lei și unul în care banca șterge o datorie de 60 de mii de euro ține de nemulțumirea consumatorului care s-a adresat CSALB. Ambele cazuri trebuie privite cu aceeași atenție și, din fericire, acest lucru îl fac cu succes conciliatorii cu care colaborăm. Ei își dau același interes indiferent de valoarea beneficiilor care pot fi obținute, iar abordarea lor este o garanție pentru consumatori și bănci privind imparțialitatea soluțiilor propuse.

Pot spune că, mai ales în cazurile cu valori mai mici, se face simțită utilitatea CSALB. Sunt diferende pentru care, în mod normal, consumatorii nu s-ar adresa instanței de judecată, de vreme ce în instanță ar fi prea multe costuri, prea mult timp și prea mulți nervi consumați în raport cu rezultatul urmărit. În plus, dacă tot am făcut paralela cu instanța de judecată, atât sesizarea CSALB, cât și derularea propriu-zisă a procedurilor de conciliere sunt extrem de simple și nu necesită cunoștințe juridice, de specialitate, ceea ce reprezintă un avantaj important față de derularea unor procese în fața judecătorilor“, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Strategiile băncilor, văzute de conciliatori

Valentin Cocean, Conciliator CSALB: “Am observat că sunt mai multe bănci care vin cu soluții radicale, de ștergere a datoriilor și deschidere către situațiile sociale sau medicale grave. Asta ar fi o schimbare în bine pe care o pot remarca. Pe de altă parte, băncile care nu au avut apetit pentru conciliere niciodată, nu au schimbat nimic în acest an și au rămas în aceeași zonă în care nu acceptă cereri sau, dacă acceptă, nu sunt dispuse să facă concesii. În aceeași categorie intră și băncile care insistă într-un mod neproductiv pe soluții care nu sunt aplicabile, precum cea în care reducerea soldului cu 30 de procente se aplică doar dacă clientul băncii plătește 70% din sold în trei luni.

Identific și o strategie bună pe termen lung a unor bănci, cele care acceptă în special negocieri care nu implică o problemă patrimonială a consumatorului, ci rezolvarea unei stări de nemulțumire. Aș spune că

Samsung anunță noile telefoane mid-range, Galaxy A12 și Galaxy A02s, pentru 2021, aducând inovațiile premium la un preț accesibil

Dispun de o baterie de lungă durată, un display generos, captivant și camere puternice

București, România – 24 Noiembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit astăzi noile smartphone-uri Galaxy A12 și Galaxy A02s, facilitând accesul la inovația de ultimă generație pentru toate tipurile de utilizatori. Ambele smartphone-uri dispun de o baterie de lungă durată, un sistem multiplu de camere și un display imersiv generos.

„Galaxy A12 și A02 demonstrează încă o dată angajamentul nostru continuu de a dezvolta produse și experiențe care să se muleze pe posibilitățile financiare ale oricărui profil de utilizator, fără a face  compromisuri. Aceste dispozitive amplifică și mai mult tot ceea ce admiram deja la seria Galaxy A, oferindu-le utilizatorilor inovații must-have la un preț accesibil”, a spus Tiberiu Dobre, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung Electronics România.

Mai multă putere pentru a rămâne conectat

Galaxy A02s și A12 oferă o experiență de vizionare neîntreruptă cu un display HD+ Infinity-V de 6,5 inci ce aduce claritatea imaginilor captivante direct în mâinile utilizatorului. Bateria de lungă durată de 5.000mAh permite vizionarea fără întreruperi a conținutului online preferat, iar  încărcarea rapidă de 15W, ajută utilizatorii să petreacă mai mult timp relaxându-se și mai puțin timp încărcând dispozitivul.

Surprinde mai mult din frumusețea momentului

Galaxy A02s și A12 sunt echipate cu un sistem de camere puternice, care transformă capturarea fotografiilor perfecte într-o experiență mai ușoară ca niciodată. Camera principală de 48MP a lui Galaxy A12 și camera de 13MP a lui A02s asigură surprinderea tuturor momentelor importante la o calitate uimitoare. Galaxy A12 se mândrește, de asemenea, cu o cameră Ultra Wide de 5MP pentru a putea imortaliza splendoarea peisajelor. Ambele dispozitive sunt dotate cu o cameră de adâncime de 2MP, care le permite utilizatorilor să se concentreze pe cele mai mici detalii și o cameră Macro de 2MP pentru a aduce în prim-plan complexitatea cadrelor care trebuie a fi surprinse.

Design care iese în evidență

Galaxy A12 și A02s prezintă un design elegant, confortabil și un finisaj mat premium pe spate. Atât Galaxy A12, cât și A02s vin în nuanțe de alb și negru, Galaxy A12, beneficiind și de cea pe albastru. De asemenea, Galaxy A12 dispune și de platforma de securitate Samsung Knox, fiind susținută de un senzor de amprentă poziționat lateral.

Galaxy A12 va fi  disponibil începand cu luna ianuarie, iar Galaxy A02s va fi disponibil începand cu luna februarie.

Pentru mai multe informații despre Galaxy A12 și Galaxy A02s, vizitați: www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy și samsung.com/ro.

Specificații: Galaxy A12 și Galaxy A02s

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

More Than You Expect: POCO lansează noua “bestie” pentru distracție, POCO M3

POCO a devenit brand independent la nivel global odată cu lansarea ultimului smartphone de buget care este dotat cu o cameră de top, o baterie de 6,000mAh și ecran FHD+

BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 24 noiembrie 2020 – Bazându-se pe pe renumita sa gamă de telefoane inteligente, POCO Global și-a anunțat astăzi independența, precum și lansarea noului smartphone entry-level POCO M3. Dotat cu o cameră triplă de 48MP, o baterie de 6,000mAh, un ecran performant FHD+ și un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 este următorul smartphone pentru tineri.

POCO M3 marchează debutul global al seriei M: o incursiune a brandului într-o categorie complet nouă. Noua gamă de produse se bazează pe succesul POCO la nivel global și concurează cu linia de telefoane flagship din seria F, precum și cu seria X, aflată în categoria mid-range. În acest mod, brandul își propune să se adreseze unei noi categorii de iubitori ai tehnologiei.

Independența brandului POCO

Cu ocazia acestei lansări, POCO Global intră într-o nouă etapă ca un brand de sine stătător. Această etapă semnificativă a fost posibilă cu sprijinul fanilor din întreaga lume, care au ajutat brandul să obțină realizări remarcabile încă de la debutul POCO F1, în anul 2018:

  • Brandul a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani;
  • POCO F1 a înregistrat peste 2,2 milioane de unități livrate*;
  • În total, brandul a vândut peste 6 milioane* de telefoane POCO în întreaga lume.

“Aceste rezultate extraordinare subliniază susținerea totală a utilizatorilor pentru filosofia POCO  – ‘tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ – și vom face tot posibilul pentru a le oferi fanilor noștri tehnologie inovativă”, a declarat Kevin Qiu, Head of POCO Global.

“Filosofia POCO reprezintă starea pe care ne-o dorim cu toții – să ne simțim atutentici și siguri pe noi. Ca un brand independent și nou, vrem să livrăm în continuare tehnologia care contează într-o lume în permanentă dezvoltare.”

POCO M3 – More than you expect

Baterie care durează

Echipat cu cea mai mare baterie din categoria sa, POCO M3 le garantează chiar și celor mai împătimiți gameri că au energie din plin pentru a naviga pe Internet, a se conecta și a face stream-uri pe parcursul întregii zile cu ajutorul bateriei incredibile de 6000 mAh. Telefonul este conceput să reziste peste 5 zile dacă este folosit la un nivel normal și puțin sub 3 zile, la un nivel de folosire moderat. Durează aproximativ 1,5 zile** pentru ca bateria să se descarce complet, atunci când telefonul este solicitat la maximum. Mai mult decât atât, bateria lui POCO M3 este special concepută pentru a rezista la temperaturi ridicate și poate fi folosită aproape 2,5 ani** fără probleme. Bateria modelului POCO M3 asigură o experiență de lungă durată.

Pe lângă durabilitate, POCO M3 oferă o viteză mai mare și mai consistentă de încărcare pentru utilizatorii care folosesc MIUI ultra battery saving și o încărcare rapidă de 18W. Telefonul are în cutie un încărcător de 22,5W și suportă încărcarea inversă prin cablu, ceea ce asigură un confort sporit.

“POCO M3 le aduce  utilizatorilor noștri o experiență de top și oferă una dintre cele mai mari baterii din industrie”, a spus Angus Ng, Head of Product Marketing, POCO Global. “Această baterie de mare capacitate îi ajută pe utilizatori să facă pentru mai mult timp lucrurile care le plac, precum streaming-ul, să asculte muzică sau să creeze materiale video cu setup-ul triplu de camere. Cu POCO M3 ridicăm ștacheta categoriei din care face parte telefonul, oferind mai mult decât vă așteptați la toate nivelurile.”

Display uimitor pentru distracție fără limite

Conceput ca o “bestie” a distracției, POCO M3 are un display FHD+ Dot Drop de 6.53”, cu rezoluție înaltă de 2340×1080, cu o rată impresionantă de contrast de 1500:1 și o rată de aspect de 19,5:9

care asigură o experiență vizuală perfectă. Ecranul din față este Corning® Gorilla® Glass 3 care îi oferă o protecție sporită la căzături și zgârieturi, în timp ce textura anti-amprente de pe spatele telefonului asigură o priză mai bună, dar și o greutate redusă a acestuia. POCO M3 este dotat cu senzor de amprentă lateral care îi oferă ecranului un design minimalist.

POCO M3 este certificat TÜV Rheinland Low Blue Light, astfel că utilizatorii se pot uita ore în șir la ecran fără ca vederea să le fie afectată. Dotat cu un sistem dual de difuzoare cu funcție de curățare a prafului, POCO M3 oferă un sunet de calitate, cu bass puternic pentru o experiență captivantă.

Set-up triplu de camere de 48MP cu moduri de fotografiere bonus

Pentru a va duce talentul fotografic la nivelul următor, POCO M3 vine cu un set-up triplu de camere de 48MP, foarte apreciat pe piață, susținut de o cameră macro de 2MP și un senzor de profunzime de 2MP, în timp ce calitatea selfie-urilor este asigurată de o cameră frontală de 8MP.

Distracția continuă cu noile moduri foto creative oferite de POCO M3. “Movie frame” le conferă fotografiilor un aer cinematografic, în timp ce “Time-lapse” folosește valori variate de viteză pentru a capta scene diferite. “Night Mode” îmbunătățește pozele făcute în lumină slabă prin mărirea contrastului culorii, în timp ce “Color focus” poate scoate în evidență tonuri specifice. Captarea momentelor speciale nu a fost niciodată mai ușoară!

Performanță de top la prețuri accesibile

Dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 oferă o experiență nemaiîntâlnită la acest nivel de preț. Qualcomm® Adreno™ 610 GPU asigură o experiență fluidă de gaming, dar și oportunitatea de a stoca fotografii de calitate înaltă la jumătate din dimensiunea fizică. Procesorul de 11nm al lui POCO M3 oferă performanțe mai bune, se încălzește mai greu și consumă mai puțină energie. Spațiul de stocare UFS promite performanțe înalte, viteză și multitasking și este foarte util atunci când vine vorba de aplicații și jocuri.

De asemenea, sistemul de operare este optimizat astfel încât să ofere o experiență de top. MIUI Game Booster vă permite să vedeți capacitatea de folosire CPU și GPU în timp real, iar efectul de “voice changer” face jocurile mai captivate. Pe lângă asta, puteți reda ceea ce vedeți pe ecran pe un monitor extern și să vă asigurați astfel că prietenii se alătură distracției.

Ieșiți în evidență cu un design unic

Cu o greutate mai mică de 200 de grame, POCO M3 oferă un design stilat. Telefonul are trei nuanțe: Cool Blue, POCO Yellow și Power Black, dintr-un material aderent. Senzorul de amprentă lateral este ușor de folosit, vă puteți debloca telefonul într-o clipită, iar colțurile lui sunt rotunjite. De asemenea, POCO M3 oferă o durată de viață a bateriei cu 20% mai mare, cu ajutorul acumulatorului de 6,000 mAh, fiind totodată mai ușor decât alte telefoane din aceeași gamă.

POCO M3 este diponibil în două variante – 4GB+64GB, 4GB+128GB și va putea fi achiziționat în România începând cu data de 7 decembrie din Mi Store și online de pe eMAG:

4GB+64GB: preț recomandat de vânzare începând de la 649 lei

4GB+128GB: preț recomandat de vânzare începând de la 699 lei

POCO M3 Specificații tehnice: *Date oferite de Canalys și echipa internă de vânzări

**Toate datele referitoare la încărcare și baterie sunt obținute în laborator. Rezultatele pot varia, în funcție de condițiile individuale.

Imaginile produsului sunt disponibile aici.

Despre POCO

POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani și a vândut peste 6 milioane de telefoane în întreaga lume.

Primul produs lansat în 2018 – POCO F1 – a propulsat rapid popularitatea brandului în rândul iubitorilor de tehnologie și media, totul datorită performanțelor sale incredibile, ajungând la peste 2.2 milioane de livrări. În prezent, POCO are un produs independent, propria echipă de vânzări și marketing și împarte resursele cu Xiaomi în privința producției și a experienței post-vânzăre.

POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ și se adresează în special cerințelor fanilor POCO. Este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.