Schimbări prietenoase, dar serioase, la Agrafa Print

Cu toții iubim schimbările atunci când monotonia intervine in viața noastră. Cum? Fiecare are câte un punct pe care
ar vrea să îl abordeze diferit…Nu știm, poate o nouă casă, un nou job, un nou look sau orice altceva te scoate din rutină și îți bucură sufletul. Dar ce faci când ai un business la care ții, căruia te-ai dedicat zi și noapte timp de mai bine de 10 ani? Ei bine, una dintre soluții este rebrandingul . Pentru a ține pasul cu noile tendințe sociale, economice, culturale e necesar să evoluezi ca business. Ori, fiecare evoluție implică o schimbare.

Agrafa Print este una dintre cele mai mari tipografii digitale din România și prietenul de nădejde al publicitarilor și al oamenilor de marketing. În trecut, s-au transformat dintr-un simplu site, în cel mai mare magazin online de produse promoționale. Sunt, în continuare, nr. 1 în materie de prituri și tipărituri, ce-și mai puteau dori? Și mai mult, bineînțeles!

Așa că s-au gândit să se autodepășească. Au început cu implementarea roboțelului inteligent, Agrafix, un online assistant care le va fi alături clienților în incursiunea lor în site-ul www.agrafa.ro . Droidul prietenos îi va îndruma în efectuarea comenzilor de pe site, va comunica dacă există erori sau câmpuri necompletate, va confirma comenzile sau va sugera produse similare celor căutate anterior în site, exact ca și cum cei din echipa Agrafa ar fi permanent alături de clienți.

O altă îmbunătățire la Agrafa Print este proaspăt achiziționata presă digitală, una dintre cele mai performante tehnologii din domeniul printului la ora actuală. Imprimanta Canon imagePRESS C10000VP impune, în materie de tipar digital, noi standarde: calitate, rapiditate, productivitate. Beneficiile aduse de noul echipament sunt un control foarte bun al culorilor, datorat calibrării în timp real, o calitate ireproșabilă a printului cu rezoluție de până la 2400dpi (DotsPerInch) și posibilitatea de a printa impecabil pe suporturi dificile, cum sunt cartoanele texturate și chiar plasticul alb. Totul la un timp de funcționare excelent care crește capacitatea de producție cu 150% deci, vor putea printa mai mult și mai repede.

Dar cei de la Agrafa Print nu se opresc aici cu schimbările, în curând urmează lansarea unei noi aplicații de design care va permite realizarea graficii de personalizat direct în site și implementarea unui nou sistem de comenzi online din contul personal generat și configurat de fiecare utilizator în cadrul web siteului. Astfel, clienții beneficiază de avantajul creării unui cont, reținerea tuturor datelor despre compania care a solicitat obiecte promoționale sau servicii de print, și evidența unui istoric al comenzilor și facturilor.

Aceste schimbări trebuiau marcate cumva în comunicarea dintre brand și consumatori. Astfel, după îndelungi încercări de a crea un alt logo de la zero, s-au hotărât că tot cel vechi este favoritul. Așa că l-au upgradat într-unul minimalist, mai modern. Deși noul logo și-a pierdut o culoare, nu suferă ci dimpotrivă, marchează maturitatea brandului Agrafa Print și subliniază seriozitatea cu care compania tratează fiecare comandă.

Salvează Planeta Albastră!

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copii la o nouă întâlnire cu Dodi și Roni sâmbătă, 18 noiembrie de la ora 11.00 în Sala Multimedia de la parterul Muzeului. Neînfricații exporatori care străbat lumea-n lung și-n lat studiind flora și fauna Planetei vor face echipă cu Andreea-Cătălina Drăghici, o tânără cercetătoare.
Salvati Planeta Albastra!
Salvati Planeta Albastra!
În prima parte a întâlnirii, Dodi și Roni le vor face cunoștință copiilor cu trei viețuitoare care trăiesc în medii de viață diferite – țestoasa marină, vulpea polară și albatrosul, iar Andreea le va povesti micuților despre efectele poluării și ale schimbărilor climatice asupra habitatelor, precum și despre câteva măsuri de protecție care pot fi luate pe termen lung pentru protejarea acestora.

În a doua parte a evenimentului, vă propunem o serie de jocuri și ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre, la care copiii vor fi pe rând spectatori și protagoniști. Actorii păpușari Ana Crăciun-Lambru, Ana-Maria Cucută, Monalisa Toncu și Victoria Radu au pregătit o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspirați de momentele artistice și vor dori să-și facă acasă propriul teatru de umbre!

Se anunță o zi de excepție, așadar vă așteptăm pe data de 18 noiembrie la Muzeu, să petrecem împreună o oră de neuitat la conferința intitulată: „Salvează Planeta Albastră”!

La întâlnire sunt invitați copiii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro, în limita a 80 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

Elevatorul auto, util pentru schimbarea anvelopelor

Odata cu venirea anotimpului rece elevatoare auto, ca de exemplu elevator 2 coloane, elevator foarfeca si elevator foarfeca vulcanizare sunt extrem de utilizate atat de catre service-urile auto cat si de catre mecanicii independenti. Pentru posesorii de autovehicul, venirea zapezii inseamna o gaura suplimentara in bugetul financiar pe care acestia il au, acest lucru datorandu-se faptului ca anvelopele trebuie schimbate dar si datorita reviziei de iarna ce trebuie efectuata odata cu venirea anotimpului rece. In cazul in care te gandesti sa sari peste una dintre aceste doua operatiuni, eu iti recomand sa nu faci acest lucru. De ce? Pentru ca in primul rand vei fi amendat in cazul in care vei fi surprins circuland pe zapada cu anvelope de vara dar si pentru ca masina ta va avea de suferit in cazul in care nu vei face revizia tehnica de iarna. Deoarece aceste doua operatiuni trebuie realizate in fiecare an la venirea iernii, achizitionarea unor elevatoare auto reprezinta metoda prin care poti face tu aceste operatiuni fara a mai fi necesar sa mergi cu masina intr-un service auto si implicit fara a mai fi nevoie sa dai bani pe manopera. De asemenea, in cazul in care esti propriul mecanic al masinii tale, atunci utilizarea unui elevator auto este mai mult decat necesara. Elevator auto 2 coloane este tipul de elevator cel mai utilizat atat de catre service-urile auto cat si de catre mecanicii auto care lucreaza pe cont propriu. Acest lucru se datoreaza faptului ca acest tip de elevator auto se adreseaza masinilor ce au o greutate de pana la 4200 kg dar si avantajelor pe care acest tip de elevator auto le ofera. Timpul foarte scurt de ridicare al autovehiculului dar si faptul ca masina este ridicata la o inaltime ce permite lucrul sub masina sunt doua dintre cele mai importante avantaje oferite de catre acest tip de elevator auto.

Elevator foarfeca si elevator foarfeca vulcanizare sunt alte doua tipuri de elevatoare auto ce sunt foarte utilizate in service-urile auto, mai ales in cele care ofera si servicii de vulcanizare.

In concluzie, in cazul in care detii un autovehicul ar trebui sa te gandesti si la achizitionarea unor echipamente utile pentru mentinerea masinii in stare foarte buna de functionare.